Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)

Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)
Sunt oameni care nu pot sta necăsătoriţi. Dar nici căsătoriţi. Când te întâlneşti cu ei fugi ca dracul de tămâie că nu ştii dacă îţi înmânează o nouă petiţie cu sclipiri de îngeraşi pe care scrie – „hai la nuntă”!
-Păi, măi omule, parcă erai însurat?, întrebi tu, să vezi dacă s-a instalat Alzheimer-ul înainte de vreme.
-Ah, nu ştii nimic! M-a părăsit! A plecat în Italia şi şi-a găsit unul acolo! Şi  cam lefter!
Învârţi invitaţia, te freci niţel pe după cap, poate mai scoţi ceva amănunte că parcă mai ieri dansai Jaga-jaga la o cabană părăsită în Babarunca. Te faci că citeşti numele miresei, că nu vezi naşii acolo,… …doar, doar, îţi spune povestea nouă de dragoste:
-Ei, Delia e recepţioneră, acum, la o firmă de taxiuri. Ne-am întâlnit când am condus-o pe nevastă-mea, aia de o plecat cu italianul, la aeroport. Se întorcea din Spania, căuta un taxi spre Braşov. Întâmplător, am adus-o  cu maşina mea. Am băut o cafea pe drum, la Sinaia, şi acum, dacă fosta şi-a găsit altă iubire şi a divorţat, ce să mai fac? Merg cu Delia la primărie, că la notar am fost. Ţaca-paca şi te însori iar. Nu mai e ca pe vremuri! Păi, cu Lili, când m-am despărţit, m-a ţinut aia, frate, un an prin tribunal, de nu am luat-o pe Gica decât după doi, că divorţul ei se lungise şi mai tare decât al meu!
 Simți că iei foc și nu știi cum să ții pasul cu povestea. Îmi venea să-l întrerup şi să îmi facă o schemă a căsătoriilor că de Gica eu nu ştiam. O ştiam pe Lili, era Cornelia cea plecată cu moşul, Delia, cea de acum, de pe invitaţie, ….dar Gica? Parcă ghicindu-mi gândurile îmi răspunde:
– O fi fost un semn ăla, de a durat atât! Parcă Dumnezeu îmi spunea să o las în pace pe Gica, dar eu eram tare îndrăgostit. Era atât de trupeşă femeia aia, şi ştia nişte scheme în pat mai ceva decât astealalte la un loc. Doar că nu eram singurul care aflase de talentele Gicăi. Bărbat’-său nu a lăsat-o deloc în pace, iar în scurt timp s-au recăsătorit şi au făcut o fetiţă.Ei, eu am fost fericit trei ani! Au fost de vis! Sălbatic vis! Da’ ce ziceam, că până și eu am amețit?
-..de Gica!, mă risc eu
-Ah, nu… Delia! Delia e viitoarea mea soţie şi, dacă vreţi, hai să bem ceva, împreună! Că nuntă nu mai poate fi vorba! Cine să vină, că am mai avut patru căsătorii până acum? Dar fata asta se vrea mireasă! Ea nu a mai fost măritată! Aşa că, vă rog, să veniţi, aşa, fără dar …ca la un chef, ca la numărul cinci, să se simtă fata bine!
Eu cred că eram mai posedată ca el. Calculam în gând – o nuntă cu Gica, una cu Lili, alta cu Cornelia, Delia era a cincea. Cine lipsea? Îmi iau inima din gând şi-l întreb, chiar dacă nu ştiam să formulez întrebarea:…eu nu le ştiu decât pe Lili şi pe Cornelia. Pe Gica …n-am cunoscut-o…..
-Ah, şi nici pe Otilia nu o ştii! Oti..a fost prima mea iubire! Ne-am căsătorit la 20 de ani, dar ea niciodată nu a venit în Braşov. Locuieşte şi acum în M sat. O mai văd când merg pe acasă, la casa părintească. Are pensiune acum. E cucoană, cucoană de M sat. Da’ acum gata, mă însor ultima dată! Asta-i mai tânără, vrea copii, e mulţumită cu apartamentul meu, am băgat-o dispeceră…la taxiuri! Doar atât e greu – să o văd şi pe ea mulţumită ca mireasă! Veniţi? V-am zis, ….ca un chef! Am închiriat casa unui doctor, are şi  terasă; am firmă de catering! Ca la nuntă!
Ca la nunta dar de cinci ori, bombăn eu…nemultumită …în timp ce mă zgâiesc la invitație.
N-am răspuns. M-am depărtat şi m-am gândit că nu e vina lui Marius că e aşa de iubăreţ. Iubăreţ şi corect. Noi, ceilalţi, îl priveam ciudat, dar niciunul nu avea curaj să contabilizeze relaţiile pe care le-a avut fără să treacă pe la starea civilă. Când m-am măritat cu Mihai, era la trei ani  distanţă după o altă nuntă, a lui, aşa că soacră-mea îmi spunea pe un ton nu tocmai simpatic – „Vezi…tu! Poate facem nunţi din trei în trei ani!” Ah, şi mai e  Tăriceanu. Nu râd toate tabloidele de el că s-a însurat de nu ştiu câte ori? Cică toate se numesc Tăriceanu, cu excepția uneia. Horror! Asta mi-aduce aminte de altă poveste în care refuzam să iau numele soțului, prea îl purtasem pe al meu mulți ani și nu părea a-mi fi predestinat mie acesta.
Al meu soț a râs de mine, ușor și mi-a zis ca dacă sunt cu el nu contează cum ne numim. Și avea dreptate. Habar nu aveam, însă, că tot el îmi va dărui și nume, și renume, și poveste și taină. Cât să zâmbesc mereu…
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)...poveste in poveste
Ca la nuntă (dar de vreo cinci ori)…poveste in poveste