Liniştea asta de plumb ne apăsa pe toţi. Ne uitam pe furiş unii la alţii aşteptând să spargă cineva gheaţa. Încremenisem cu paharele în mână şi priveam spre perechea care tocmai îşi anunţaseră logodna. Ne chemaseră la un grătar, şi insistaseră să venim neapărat. Fără scuze. Parcă ghiciseră că ne-am fi eschivat. Lucian avea darul de a ne aduna pe toţi, şi ne miram cum niciunul nu reuşea să-l refuze. Focul din grătarul cochet sclipea peste noaptea aşternută brusc. Eram fericiţi că nu ni se vedeau chipurile foarte clar, şi aproape că dădeam drumul sentimentelor interioare. Erau mai greu de detectat pe feţele noastre umbrite de paloarea nopţii. Chiar şi aşa, refuzam să ne privim între noi. Ca într-un ritual, duceam paharele spre gură fără a sorbi măcar o picătură, parcă încremeniţi în vestea primită pe neaşteptate

Maria se prăbuşi pe un scaun dar gestul purta eleganţa ei înnăscută. Observasem doar eu …prăbuşirea. Sau poate ştiam ce simte pentru Lucian? O sticlă de şampanie franţuzească, pe care o primise de la Maria, făcu momentul şi mai festiv decât părea. Maria tresări din nou şi se gândi că alta îi fusese destinaţia. Mă privi o secundă cu un licăr rugător şi aspru în acelaşi timp. Am privit-o rece, ferm, impunându-i stăpânire de sine, uimită fiind de tot ce se întâmpla. Se auzi un ţipăt scurt de pasăre: prelung, rugător şi strident. Doar Maria şi cu mine l-am remarcat, restul se dezmeticise din şocul anunţului şi îşi dezlegaseră limbile. Vorbeau, deşi nu auzeam niciun cuvânt. Ne uitam la făptura de lângă Lucian cu mirare, curiozitate bolnavă şi ciudă, toate prinse într-un zâmbet forţat de complezenţă.

Niciodată Lucian nu era văzut fără Maria. Când Lucian îşi rupsese piciorul la schi, Maria a fost cea care i-a fost alături până s-a refăcut. Când începea unul o frază, celălalt o termina; când Maria şi-a deschis boutique-ul, Lucian a amenajat totul şi s-a ocupat de acte. Erau unul în continuarea celuilalt. Erau frumoşi, educaţi, cu gusturi comune şi aprecieri asemănătoare. Era simplu şi odihnitor să-i ştii împreună iar acum destul de şocant să-i vezi în situaţia asta… cu iz de surpriză. Sunt sigură, că toţi ne gândeam că Maria nu avea ce căuta acolo. Dar cum să o excluzi, când ea era liantul grupului nostru, omul de bază a lui Lucian, şi absenţa ei ar fi fost la fel de nefirească precum prezenţa?

Ioana, cea alături de care Lucian îşi anunţa logodna, era surprinzătoare. Tocmai ne povesteau cum se întâlniseră în hotelul ce le purtaseră paşii, într-o întâmplare amuzantă. Ioana primise o cartelă pe post de cheie; şi, cum era prima ei delegaţie, nu se descurca să aprindă lumina în cameră. Noroc cu Lucian care tocmai ce se caza în camera alăturată. Trecuse jumătate de an de atunci şi azi aflam şi noi, oficial. Era veselă precum un copil, amuzantă, senină şi cu o privire care nu lăsa loc de interpretări. Era de vârsta noastră, aşa că nu-l puteai bănui pe Lucian de derapaje tinereşti. Era întâmplarea. Norocul unuia devenise nenorocul altuia

Am încremenit cu toţii când a trecut spre Maria, a sărutat-o pe frunte, şi i-a spus cu toată dragostea de care era în stare: „Nimic nu era posibil fără tine, dacă nu îmi spuneai să îmi dau frâu liber sentimentelor! Ioana, ţi-o prezint pe cea mai bună prietenă a mea: Maria!”

Telenovelele pălesc în faţa acestor întâmplări. Îţi imaginezi în secunde derulate pe ecran complet, tot filmul păruielii, reproşurilor, intrigilor viitoare, suferinţei, nedreptăţii şi tot arsenalul de scenarii ştiute şi neştiute. Maria nici măcar nu s-a clintit. Şi-a luat geanta, sacoul, a dat pe gât paharul de şampanie şi a zis sec: „Până azi, dragul meu! Până azi! De azi îmi iau zborul spre cuibul meu! Nu ţi-am dat şi radar, poate găseai drumul spre mine! Dar ai dreptate, eram prea aproape şi, culmea, şi cu cartelele de hotel mă descurc! Te vei descurca şi tu ..fără mine! Dar ipocrită nu sunt! Pe voi vă mint, pe mine niciodată! Drum bun! Tuturor!”

Povestea asta s-a derulat fără surprize şi implicaţii. Seara aceea va rămâne ca o lecţie. Lucian şi Ioana locuiesc la ţară acum, într-o neaşteptată mutare pe care Maria nu ar fi acceptat-o niciodată. Nu e căsătorită nici acum, s-a depărtat de grupul nostru. De fapt toţi ne-am risipit. Cinci ani au însemnat prea mult pentru fiecare. Şi acum mi-e teamă când aud de prietenii între femei şi bărbaţi, dar nu uit nicio clipă că şi eu am expresia ” cea mai bună” transferată spre prietenul meu, Dan. Dar el chiar mi-a fost alături. Mereu. Chiar şi când nu meritam.

27 de gânduri despre “Maria. Poveste obişnuită sau nu?

  1. m-am întrebat, nu ştiu dacă ai citit dar am avut o postare pe tema prieteniilor dintre bărbaţi şi femei, m-am întrebat dacă vreodată, din greşeală, am transmis semnale nepotrivite celor pe care îi numesc prieteni şi îi văd ca cel mult pe nişte fraţi.
    şi curios, mă gândeam aseară că mi-am pierdut o prietenie tot aşa, din cauza unei poveşti amoroase la care am fost martor tăcut. am înţeles târziu că aminteam de trecut… şi durea.

  2. Uneori, viata chiar bate filmul… Dar nu inteleg un lucru: daca erau atat de buni prieteni, de ce el nu a stiut ce sentimente o incearca pe Maria? Eu nu cred ca m-as fi sfiit sa ii spun celui mai bun prieten al meu ca tin la el in alt fel, daca mi s-ar fi intamplat… Dar e usor de dat cu parerea, cand nu esti in mijlocul problemei…
    Nici nu conteaza prea mult acest de ce… Important este ca ma faci sa iti citesc toate articolele intr-un suflet… 🙂

  3. Maria, ca şi mine, e omul care arată ceea ce simte. Doar că, Lucian ştia ce simte Maria şi o iubea pentru asta, dar nu pentru femeia din ea. Cum a apărut atracţia cum şi-a văzut de drum. Şi bine a făcut! O spun responsabil. Povestea e mult mai complexă, dar o lăsăm la nivel de experienţă între prieteni ce nu pot fi iubiţi. Ce crezi că s-ar fi întâmplat dacă Maria i-ar fi spus? Eu cred că tot în direcţia asta mergea…totul

  4. Îmi amintesc ceva, acum că spui asta. M-am întrebat de multe ori de ce nu scriu despre anumite teme şi merg spre poveşti adunate …din târg? Poate pentru că mi-e mai uşor. Nu cred în prietenia bărbat-femeie, deşi am în jur povestea care confirmă că se poate. De altfel au existat oameni care au contestat nivelul relaţiei noastre. Şi aşa, cu excepţia acesteia, nici o relaţie în care atractia nu a fost primordială, nu mă interesează. Dacă e combinată şi cu afinităţi comune e şi mai bine. Aş intra deja în alt subiect spunând că nici în atracţia între persoane diferite nu cred. De asta scriu atât de des despre Mihai, soţul meu. E ca şi când scriu despre mine. Avem mai multe lucruri comune decât deosebiri.

  5. vinela, eu cred că mai mult de jumătate dintre prieteniile dintre femei şi bărbaţi au în spate iubiri ascunse, tăcute. că nu mi s-a întâmplat mie sau adrianei aşa ceva, e altă poveste, dar am început să cred tot mai mult că aşa este…

    adriana, eu cred că subconştientul scoate la surpafaţă ceea ce ştii. în scris nu alegem noi ci el ne alege. eu, atunci când sunt întrebată cum scriu, spun adesea că atunci când iau stiloul în mână habar nu am despre ce voi scrie. şi aşa e mereu…

  6. Ma indoiesc ca exista cineva care si-ar fi dorit sa fie in pielea Mariei, fie barbat, ori femeie. E cumplit! Trebuie sa fii de fier ca sa nu clachezi intr-un astfel de moment. Am avut prieteni foarte buni, barbati, dar niciodata nu s-a pus problema de iubire, genul asta de iubire, cel putin nu din partea mea, dar zau ca nu stiu cum as fi reactionat la o faza de genul asta.

  7. cred ca maria si lucian nu putea fii împreuna ca iubiti !!!! se iubeau ca prietenii (maria mai mult ca atît)….complici în viata, dar o legatura sentimentala nu ar fi dura … deloc …si lucian as zice ca a fugit de iubirea ei…. pe ioana o descoperise… era totul nou !!!! dar pe maria o stia bine … mult prea bine !!!!

  8. Povestea e mult mai complexa. Am sintetizat momentul lor. E simplu: fără atractie fizică reciprocă nu aveai voie să-ţi faci vise! Porunceşte-i inimii asta! La o fază de genul ăsta suferi dar te refaci, cel puţin aici. Povestea, în schimb, rămâne. Mulţumesc de popas, Tina!

  9. Da, se poate spune şi aşa. Dar să ştii că Lucian nu noul a căutat, ci iubirea. Pe Maria a iubit-o frăţeşte, prieteneşte. O cunoştea, da….dar nu ca femeie. Semnale primise cu zecile dar se mulţumea să aibă cineva grijă de el. Vina lui? Că a lăsat-o să-l iubească! Vina ei? Între ei nu se consumase nimic! Cum naiba nu-ţi pui întrebări? În acelaşi timp, n-aş vrea ca prietenul meu cel mai bun să-mi propună chestii sexuale. Aş fugi….în Africa!

  10. Si aici ajungem la discutia de care amintea Psi, o discutie destul de complexa si incitanta cu multe puncte de vedere. granitele prieteniei intre un barbat si o femeie, ar trebui clar trase de la inceput ca sa nu existe interpretari….
    Imi cer scuze ca iti pun asta, am mai vrut sa iti scriu…. dar imi este f f greu sa citesc ce scrii, pe fondul acesta(negru cu scris alb).E o tema f frumoasa, dar mie imi oboseste ochii foarte mult….

  11. Pentru mine este mai mult decat perfect, doar ca acum nu se mai vad comentariile cititorilor(eu una nu le mai vad). Nu trebuie sa schimbi doar de dragul meu….

  12. Interesantă și captivantă poveste. Eu disting cel puțin trei idei. Că lucrurile care iți sunt ușor de obtinut nu sunt atât de interesante, ori relația lui cu Maria era un firească, lină. Apoi ca să înțeleagă el că Maria avea alte așteptări, trebuia sa se distanțeze puțin, pentru că se știe: nu poți vedea pădurea din cauza copacilor. Conceptul de prietenie, dezbatut curand pe site-ul lui Psi, arată cât de fragilă e limita în prietenia dintre o femeie și un barbat și ce rapid nuanțele te pot face sa treci puntea de la o simplă prietenie la o relație.

  13. Cum spuneam şi mai sus, sunt de puţină vreme în club. Chiar trebuie să-mi fac temele şi să văd subiectele dezbătute. Am prins ceva despre trădare şi comentarii. Povestea mi-a venit azi printr-un telefon….o uitasem…

  14. Mi-a placut reactia Mariei. Chiar si in momente din astea, nu e usor sa iti vezi de viata. E mare tentatia sa ramai pe acolo, sa vezi cu ochii tau daca merge intr-adevar povestea intre tradator si „aia”. Si mai e si gresit, dupa parerea mea, avizata, as spune, de faptul ca eu una am comis-o la un moment dat in viata.
    Eu nu cred in prietenia dintre un barbat si o femeie, declar asta sus si tare si daca cineva imi arata un exemplu imi spun in sinea mea: tre' sa fie ceva acolo ce nu stiu eu. Fie o iubire nemarturisita de o parte sau alta, fie o experienta sexuala ratata, fie…gasesc eu ceva…altceva.
    Sa nu te superi pe mine. Respect prietenia ta, indiferent cum ar fi. Dar mi-e imposibil sa o consider doar atat. Atat pot eu. 🙂

  15. După cum spuneam nici eu nu cred. Fără atracţie fizică, totuşi, o relaţie bărbat-femeie nu poate să se deruleze. Nu mi-am pus problema niciodată astfel în cazul ăsta, dar nici nu mi-aş dori să o fac. În plus, nu cred că poate fi chiar genul de prietenie aşa cum e între două persoane de acelaşi gen. Am fost singură prea mult, Dana! Până la 35 de ani. M-am ferit de relaţii complicate, mai complicate decât mi le-a dat soarta, sau întâmplarea. Orice semn …se vede, cred eu; aşa cum se vedeau şi aici dar deh, era mai comod aşa. Până într-o zi. Poate de asta noi nu am judecat nicio alegere. Era complicat…acolo. Şi de ce ar fi, când viaţa poate avea aer de …libertate?

  16. Am avut de-a lungul timpului cativa foarte buni prieteni barbati. Deruland filmul, imi dau seama ca doi dintre ei s-au indragostit de mine mai tarziu, iar un altul a rupt prietenia cand m-am maritat, ceea ce ma duce cu gandul tot acolo…

  17. Păi, da! Bărbaţii nu-şi doresc ca sotie prietena cea mai bună! Asta mi-a zis-o mai demult un prieten foarte bun. ;)Când l-am întrebat de ce, mi-a zis că i-ar fi imposibil să mă înşele cu alta pe urmă şi să nu-mi spună. Onest?! 🙂

  18. uite că şi eu sunt înclinat să nu cred în prietenia bărbat-femeie, şi totuşi…am o prietenă nemaipomenită, şi asta nu de azi, de ieri, că de vreo 12-13 ani. nu s-a pus niciodată problema de „mai mult” din nici o parte şi-i tare fain…

  19. Prea. Ştii, tot vorbind despre asta, mi-am dat seama că eu cu bărbatul meu am devenit în timp cei mai buni prieteni. Dar tot n-aş vrea să-mi spună unele lucruri. Şi uite cum îmi anulez eu cuvintele, mai bine tac…

Lasă un răspuns