Mărgăritare versificate

Dor în cascade ispititoare

Cascade de dor agăţat
De candelabrul
Din tavanul iubirii
Plecată în croazieră
Cu vasul întâmplării
Mă cuprinseseră, nepotrivit,
În ceas de seară,
Când sărutam mâini
De fată blondă,
Rătăcită voit
Pe puntea aventurii de o zi.
 
Clipeam încet şi des,
Cu nesiguranţa omului pierdut
Într-o amăgire străină de mine,
Străină de tine,
Străină de noi.
 
Pe frunte,
Îmi apăruseră cele doua linii
Ale tale,
Pe care le-ai găsit într-un joc
De amor
Şi le-ai botezat
Cu numele noastre.
 
Ele au fost, acum,
Primele semne
Că, încă, eşti aici,
Mă porţi în tine,
Şi  mi-e tare dor.
 
Dar……am fugit!
Să-l agăț într-un cui…ispită.
 
Uneori, nici candelabrele tale
Nu îmi luminează dorințele.
Ce să fac dacă sunt doar fum
Și mă ghidez după iluzii?
 
Poate mâine va fi altfel!
Poate…
Până atunci, îmi port pe frunte linii și….cucuie..

(Seductia…lui, păcat dulce)

dor

5 gânduri despre „Dor în cascade ispititoare

  1. Şi tu începi,Vienela? Am vreo 12 poezii cu totul.Vedem în timp, cum îmi păstrez ” inspiraţia”. Dar asta mă ajută( ceea ce-mi spun)pentru că eu , ciudat, reacţionet foarte bine la încurajări.Prin aripi…pur şi simplu.

  2. Hmm…Citind-o, m-a dus cu gandul spre pasajul ravasitor din capitolul 3, „Madame Bovary”… atata doar ca de asta data traiectoria destinatiei spre necunoscut si „strain” prinde contur precis in fizionomia celui inDORat… Desi intalnirea se consuma ,cel putin la nivel temporal, ramane iremediabila nostalgie a indepartarii… Cam asa:DOR- INTALNIRE-INSTRAINARE (adica un alt fel de DOR)- NUMIRE (un alt fel de INTALNIRE)- FUGA („Si… am fugit”, un alt fel de „INSTRAINARE”)…Nu numai ca am citit-o cu atentie, dar si m-a prins JOCUL de-a apropierea si departarea, care desi serios, din cauza dorului, nu-si pierde dimensiunea ludica. Frumos, frumos.

Lasă un răspuns