Mărgăritare-profil

Home sweet home

foto x
Astăzi e o zi istorică! Scriu într-un alt loc decât pe facebook şi, sincer, mă simt ca la examen. De ce oare nu-mi plac schimbările? După mine, unele lucruri ar trebui sa rămână în aceeaşi dimensiune, cu acelaşi chip, aceiaşi ani, aceiaşi oameni şi aceleaşi sentimente. Asta şi pentru că îmi place viaţa mea cu tot ce înseamnă ea: soţ, mamă, soră, pisici, câini …şi cu toţi ceilalţi care formăm o familie. Nu e nimic spectaculos în ea. Ba, s-ar zice că pentru alţii ar fi plictisitoare; dar eu sunt fericită în căsuţa mea din pădure, unde trece ursul în vizită câteodată; unde mai vezi o vulpe, aşa, ca din întâmplare; unde trăiesc trei veveriţe, două într-un copac bătrân, iar alta, aşa de una singură, aceasta din urmă fiind şi ceva mai roşcovană.
Mihai spune că e veveriţoi că e prea mare. Tot aici am revăzut o ciocănitoare, o mierlă şi ceva piţigoi, restul de cântăcioase să se denumească ele; eu habar nu am. Am văzut, deunăzi, un dihor, drăguţ, drăguţ dar și ceva şerpi alunecoşi şi mici, de-mi îngheaţă sângele în mine de frică. Ei bine, am în curte o stâncă. Da, munte veritabil! Plin de melci, după cum îi spune şi numele, şi un drum în pantă, ce m-a lăsat fără flecuri la pantofi şi fără posibilitatea să plec şi eu, aşa, elegantă, de acasă. În plus, cam tot timpul avem cu ceva grade mai puțin, fie vară, fie iarnă. Sincer, niciunul dintre voi nu aţi crede că stau, de fapt, în mijlocul Braşovului, la cinci minute de centru, dar că sunt şi locuri care par sălbatice, fără a fi de fapt. Şi culmea, în mijlocul civilizaţiei.
De ceva vreme, primesc sugestii, onorabile, să adun ce scriu într-un loc şi să nu mai le risipesc pe lunga pagina a facebook-ului personal. M-am conformat. M-am lovit de memoria mea proastă, cu adrese de blog făcute şi uitate până a doua zi; plus, tot felul: ce-i ăla link, ce să iau, ce să pun, cum să redactez. Să nu fie franjurat, să aibă aspect, vizibilitate, acces la comentarii, blogroll, etc.  Limbi străine. Nu mă pricep să dau o faţă acestui loc, dar, recunosc, că toate cuvintele mele au nevoie de o casă nouă. Am construit-o, încet, cu grijă, şi cu drag. Şi voi mai construi cu fiece zi. Ce va ieşi? Vom vedea. Până atunci, îmi urez singură:„Casă de piatră!”

6 gânduri despre „Home sweet home

  1. Te inteleg perfect si te invidiez, Adriana ( in sensul bun al cuvantului). Impartasesc cu tine acesta stare si te inteleg perfect.Si eu am locuit in mijlocul padurii timp de 15 ani, si eram la Brasov. Daca venea ursul in curte in timpul noptii pentru noi era absolut normal. Daca ar fi venit o persoana atunci ne-ar fi surprins. Luam micul dejun in cantecul pasarilor si susurul paraului care trecea prin spatele casei. Culegeam capsunile din curte cu ligheanul si faceam dulceata. Fiul meu era cel mai fericit .In fiecare zi mergea in padure sa-mi culeaga flori proaspete.Iarna, priveam din casa cerbii care treceau pe drumul forestier si parca se opreau in adins in dreptul casei noastre pentru a-si etala coroana bogata. Nu avea importanta ca ne sculam de la 5 dimineata pentru a ne face partie cu lopata, ca era frig si gerul ne ardea fetele ( temperatura era cu ceva grade mai mica decat in oras). Cand a trebuit sa ne mutam de acolo fiul meu a suferit mult. Plangea si ma intreba ” Mami, dar unde este padurea MEA?”.Ea a ramas acolo, iar noi am plecat in lumea mare, ratacind prin multime. Acum traiesc o alta poveste, tot inconjurata de padure, de munte, de apa, dar intr-o alta dimensiune de timp si spatiu. Oricum, prima dimensiune mi-a ramas in suflet, si asta pentru ca era si este ACASA.

  2. E a doua oară cand mă lovesc de cuvantul acasa. Normal, suntem la HOME, sweet home. De ceva vreme nu am mai trecut pe aici, şi nu ştiu cum faci,dar mă emoţionează asta,pentru că in mod ştiut sau nestiut de tine mă porti prin inceputuri nesigure.DE aici si implicarea casutei mele reale,in poveste,pentru a contracara actiunea devastatoare a neprevăzutului cu ceva stabil: acasa. Povestea ta e ravasitoare,si vreau sa cred ca padura fiului tau va fi totdeauna cu al,in suflet,direct la purtator.Succes in tot ce faci.Si nu uita : ceea ce iubim inseamna acasa,chiar si departe fiind. Nu cred in provizorate,doar in actiuni definitive.

  3. De departe în timp comentez: ai o casă frumoasă!
    De departe în spațiu comentez: stai într-o zonă frumoasă a orașului, cu toate inconvenientele sale!
    Și tot de departe în timp: ai reușit să-ți aranjezi și casa virtuală, sper că așa cum ți-ai dorit!
    Să nu te sperii, sunt același Mugur pe care îl știi!

  4. Nici nu stii ce inseamna pentru mine un comentariu aici. Cei ce m-au „prins” în pendulările mele de început ştiu că de fapt am „debutat” la Vienela pe pagină. Ea mi-a văzut schiţele pe fb. m-a invitat sa scriu un articol la ea şi asa a inceput aventura. Blogul era facut din 6 noiembrie dar pana in 19 martie anul acesta era doar o cutie de adapostit acest text plus inca vreo 13, mutate de pe fb. Cand recitesc randurile de aici imi dau seama cat timp mi-a luat sa fac curat in gandurile mele. Dar acum sunt multumita cu ambele casute. Multumesc, Mugur. Nu putini ar avea curiozitatea sa treaca la primul articol. Eu trec uneori acolo unde scrie despre, pentru ca, vad ca pot face confuzii şi nu asta e rolul blogurilor. Să ai o zi perfecta. A mea e cu siguranta!

  5. Mi-a fost iscată nedumerirea, găsind pe undeva un articol despre bostani, dar care nu apare în pagina de pornire a blogului. M-am dumirit că poartă o dată de anul trecut, așa că am pornit în căutare. În felul acesta am găsit câteva articole despre care nu am știut nimic, deși te urmăream în acele perioade! Ți-ai ascuns bine secretele!
    Mai am o problemă de rezolvat, este a mea, aceea de a primi notificare pentru comentariile de pe blogul tău. Diferența de platforme trebuie să o rezolv, dar cred că sunt pe drumul cel bun, cu contul google!
    Mă aflu în explorare de noutăți de anul trecut, căci am descoperit că ai unele schimbări de stil și mod de abordare a subiectelor, pe care doresc să le aprofundez, pentru ca apoi să le pot așterne în discuție cu tine.
    Să ai o zi bună! Cred că te mai vizitez astăzi!

  6. …din nefericire pentru mine nici măcar nu am un stil. Curg cuvintele in functie de curaj. La inceput eram rezervata, apoi voiam sa scriu despre lucruri amuzante, şi tot asa căutam motive pentru a scrie. Acum nu mai am nevoie de motive, scriu pur si simplu

Va multumesc pentru vizită si semn, dar inainte de a lasa un comentariu, va rog sa cititi politica de confidentialitate a blogului, si va reamintesc ca oricand va puteti dezabona de la comentarii sau de la continutul acestui blog