Mihaela Aionesei – IUBIND, se poate. La mulți ani!

 

mihaela-aionesei-surasul-dintr-o-lacrima

M âine îți vei vrea primăverile înapoi,
I ar noi  le vom aduna pentru tine. Pe toate.
H atârul ți-l facem, căci iubind, se poate
A tunci când simțim că suntem la furat de stele
E terne. Vom face cunună din fiecare cuvânt de al tău.
L asă-ne, doar, să punem printre ele o lumină festivă
A tât cât să-ți putem spune, toți,  „la mulți ani”.

 

A zi,  ne găsesti pe noi cu sufletele  suflecate, adunând
I luzii transformate în fapte. Tu ești fapta. Una românească.
O staș pe front fără bătălii la vedere, dar cu lupte zilnice.
N imeni nu va ști că poți fi sfârșitul unui început de curcubeu;
E și păcat să  se știe tot. Cămașa ta de sare n-o poate îmbrăca oricine.
S ă nu uit să te cânt, dragă prietenă; m-am rătăcit încercând să-ți urez una-alta;
E ști, totuși, sărbătorita noastră. Și te iubim, te respectăm și îți dorim sănătate,
I ar în zodia palmelor tale să  scrii, cu noi,  file de istorii prezente.

 

Mihaela Aionesei e un om drag nouă. Întâmplător sau nu, e ziua ei, azi. Întâmplător sau nu, e o poetă cu nume și renume. Are deja 7 volume de poezie. Trei dintre ele le am deja. „Zodia palmelor tale” – este recenta carte scoasă și pe care o puteți găsi, făcând comandă,  pe Libris. Nu o am încă. Eu am „Surâsul dintr-o lacrimă”, editura Eurostampa, „Cămașa de sare”- editura Vatra Veche și „Anotimp sihastru”- editura Ștefadina-București.
Mihaela s-a născut la Pașcani, dar viața toată și-a trăit-o adoptată de un oraș durut – Tg. Secuiesc, încă din 1981. Aici luptă zilnic pentru limba română, pentru bucuria de a trăi în iubire, militând pentru păstrarea tradițiilor noastre. De doi ani e parte din acțiunile românești pe care soțul meu le-a început în Covasna și Harghita. Nu-mi imaginez om mai frumos, mai blând și mai profund ca „mignona” noastră. E un izvor nesecat de frumos, e mult mai mult decât aș putea eu scrie despre ea. Dedicația lăsată de mine întru sărbătorire, are printre cuvinte, titluri de poeme, din cele trei volume de poezie pe care le am acasă. Ar merita mult mai mult, dar, ea știe. Știe și simte dragostea și prețuirea noastră. La mulți ani tricolori, ca sufletul tău, Mihaela! Să izbândești în tot ce faci, alături de cei dragi ție!

mihaela-aionesei-1

 Pentru o mai bună cunoastere las „palmaresul impresionant” gasit pe site-ul ecreator.ro.
„Publicații în câteva reviste de specialitate online și paper : „Cetatea lui Bucur’’, „Zeit”, „Vatra veche’’, „Luceafarul’’ , „Armonii culturale”, „Conexiuni net’’, „Visul’’, „Conexiuni” New York, „Observatorul de Toronto”, „Plumb”, „Atitudini”, „Boema”, „Agora”, „Atitudini”, „13 Plus”, „Fereastra”, „ Orient Expres”, „ Sintagme literare”, „Oglinda literară ”, „Răsunetul”, „ Nomen Artis”,„ Scurt circuit oltean”, „Tăt Banatu-i Fruncea”, „Cuvântul liber”, „Lumina”-Pancevo-Serbia, „Algoritm literar”, „Claviaturi”, „Regatul cuvântului”, „Ritmuri Brașovene”, „Amurg sentimental”, „Convorbiri literare”, „ Actualitetea literară”, „LitArt”.
   Publicaţii în antologii:
  1. „ lira în patru puncte cardinale ”-Ed.Rovimed 2010
  2. „ captivi în sfera de minuni ”-Ed.Rovimed 2010
3.„ antologia vinovatelor plăceri ”-asociaţia culturală Maria Domina 2011
4.„ poetic@ ”-Ed. Art Book 2011-Bacău
5.Antologia de poezie şi epigrame „ Romeo şi Julieta la Mizil ” 2010-2011
6.„Virtualia” -Ed.Prim 2011
  1. -„ Aud materia plângând ”-broșură-Ed.Artbook , Bacău 2011
8.„ A treia carte. Poezii.” –Ed. Artbook 2012
9.„ Amprente Literare ” volumul 7, Ed.Pim 2012
10.antologia de poezie și epigrame „ Romeo și Julieta ”-august 2011-2012
11.atologia românilor contemporani de pretutindeni Starpress-Ed.Fortuna martie 2013
12.„Infinitul iubirii”-Ed.Măiastra- mai 2013
13.„Lirica primăverii”-A.S.P.R.A. iunie 2013
  1. Antologie de poezie și epigramă „ Romeo și Julieta la Mizil”-2013-2014
15.„ Lumini în cascada timpului”- Ed. Transilvania Expres, Brașov, 2014
16.„ Roșu mocnit”-Ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2014
17.„ Antologia CuArt ” , 201, -Ed. CuArt, 2014
18.Antologie de poezie și epigramă „ Romeo și Julieta la Mizil” 2013-2014
19.Antologia „ Limba noastră cea română” StarPress 2014,Ed.Olimpias, Galați, 2014
20.Antologie (Poezie și Eseu) Chișinău, 2014
21.Almanah Cultural 2015, Asociația Culturală George Bacovia&revista Fereastra
22.Almanah „Sintegme literare” 2015, Editura Eurostampa 2015
Premii:
-mențiune în cadrul Concursului Internațional de poezie și proză „ Starpress ” 2012
-premiul II Concursul Național „ Neliniștea mării ” –Constanța 2012
-mențiune la Festivalul Internațional de poezie și epigramă- „Romeo și Julieta” ediția 2012-2013
-mențiune Festivalul Naţional de Literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, 2013
-mențiune Festivalul Național de literatură „ Agatha Grigorescu Bacovia”, ediţia a VIII-a, 2014
-premiul Revistei Fereastra Veche la Festivalul național de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, ediţia a VIII-a, 2014
– laureată a Festivalul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu, 2014 secțiunea poezie.
-premiul Ligii Scriitorilor pe anul 2014 pentru volumul Insomniile Bufniței
-mențiune Concursul Internațional de poezie „Alexandru Macedonski” ed. I
-premiul I Concurs „Vara visurilor mele” ediția a XIV a , București 2015
-Marele Premiu la Festivalul-concurs de poezie religioasă „Credo”, Lăpușna 2015

mihaela-aionesei

 

-volum debut -Cerșetori de stele -Ed. Art Book – decembrie 2011-Bacău

-volum -Anotimp (i)legal-lumina -Ed.Ateneul Scriitorilor-februarie 2013 Bacău

-volum-Insomniile bufniței -Ed.Eurostampa, Timișoara, 2014

-volum- Surâsul dintr-o lacrimă – Ed. Eurostampa, Timișoara, 2015

-volum- Cămașa de sare – editura Vatra Veche,  2016

-volum-Anotimp sihastru – editura Ștefadina, București, 2016

volum- Zodia palmelor tale – editura Libris, 2016

 

…date pe care le gasiți și în volumul „Cămașa de sare”

 

diploma-11

 

Continue Reading

Între verde și roșu. Numai pentru tine

verdeLumea se așezase între verde și roșu, niciun centimetru mai încolo, niciunul mai încoace. Rotundă, plină, caldă, conturată cu vise și zboruri de vultur. Era perfectă. Nu, nu perfecțiuni de mătase și miere, nici de cuvânt subțire și blajin, iar dacă stau să mă gândesc avea chiar câteva cărămizi neașezate prea bine. Dar ce-i păsa; în casă era cald, focul nu se stingea, pe sobă era o ramură din bradul ei, în cuptor uitase niste coji de nucă, sa miroasa frumos; iar locul acela îi era altar, îi era candelă și văpaie. De acolo, afla ea toate noutățile din afară. De acolo, ochii ei căpătau străluciri de viață; de acolo lua pulsul depărtărilor, număra poveștile și norii nevăzuti prin văzduhuri de simțuri și oftaturi de-o clipă.
Cafeaua din cană lua gust de uitare, căci prea era preocupată să mai fure timp, să mai absoarbă puțin din furtunile ce îi dădeau năvală în suflet, doar răsfoind o carte. Timpul se comprima ca într-o rugăciune, iar ea avea multe de rostit, chiar dacă doar una o stia a spune cap-coadă.
Avea un teanc de cărți; care noi, care cu  vechime, mirosind a cerneală și tiparniță primitivă. Și le  așezase, cu grijă, lângă ea, ca niste prieteni vechi care nu știu a dezamăgi niciodată. Zornăiau în ea chemări ca în dansul unei fete tinere cu salbă la gât, ispititoare și seducătoare, vrăjind-o de fiecare dată cu altceva. Minutele păreau secunde și secundele fluturi albaștri care își duceau bătăile de aripi spre ochiul cerului. Coborau mai apoi stele pe fuiorul tors al lunii, curgând între râs și plâns, între nord și sud, între scaieți și flori; flori de piatră, de stâncă, de munte surpat, în orice limite le-ar fi trimis, cu un pocnet de degete ce ținea loc de baghetă magică, de parcă în colțurile camerei ar fi stocat imagini prin care ea s-a perindat doar deslușind slove ce se asezau prin fiecare centimetru, între verde și roșu.
Tramvaie colorate, pictate cu flori de cârciumărese și trandafiri galbeni, se plimbau laolaltă cu inorogi, în timp ce mintea mai recita un vers dintr-un poem care-i lasa sufletul, plin de poveri lumești, să zboare ca albatroșii hoinari, stâpâni pe nesfârșit de ape, și cărora le-ar fi împrumutat zborul, măcar pentru o clipă. Se strecura tăcută printre responsabilități, rememorând scene și metafore, și când sapa făcea pământul să zvâcnească, sau când mâncarea devenea cina promisă sau gălețile se scufundau în fântâni adânci. Fântâna iubirilor sale era mereu plină, mereu dăruind, mereu se umplea de la sine, iar și iar, de parcă găsise formula perfectă de renaștere, ca într-o oglindă cu apă vie. Își purta regretele învelite în frunze de nuc uscat, le descânta cu lacrimi, le ascundea bine sub pernă și își așeza genunchii obosiți, în locul ei de taină.
Multe furtuni s-au abătut peste căsuța cu cărămizi șubrede. Pe poteca iubirii sale s-a asezat negură și vânt, au cotropit-o dureri și au buimăcit-o, bine, vești devoratoare. Diminețile sale păreau șubrede, amiaza o găsea scociorand în cuibul de verde și roșu, neînțelegând de ce a prins umbră de doliu pe poale. Drumurile sale nu mai erau doar printre fântâni, ci printre cruci iscălite de oameni și de Dumnezeu. Tămâia îi era noul parfum de tinerețe, tinerete pe care și-o purta dreaptă, mândră, semeață, neîncovoiată de grijile ce urcau spre ea ca într-o escaladă nedorita.
Doar că, într-un exercitiu de supraviețuire, pe care îl  aplicase în toate ecuațiile dificile ale vieții sale,  penele ei   de speranță cresteau la loc, cu fiecare cuvânt bun, cu fiecare rouă de vers, rămând așa între două dimensiuni, între putință și neputință, jumătate-femeie, jumătate-mamă și întreg de iubire. Si iar se adăpa din izvor cu apă curată, iar se hrănea cu ambrozie din rostiri de vorbe, iar se îndepărta de la locul brumelor sale, ridicându-se deasupra tuturor încercând a înțelege ce i-a fost dat, ei, femeii-scorpion, între verde și roșu, între iubire și necuprins, neștiut.
Cu un urlet prelung ca de lup, un câine își strigă stăpânul. Nu știe bietul, că și în ea urlă lupii, urlă visele spulberate de neprevăzut. Tinerețea își așază năframa pe teancul de cărți, în miros de dimineți plânse, cu ochi de fulgere și fără niciun cuvânt care să zică „De ce noi, Doamne?”  Ea știe, și de verde, și de roșu, și de negru pe poale. Dar simte cum dincolo de cuvinte stăm noi, cei care o iubim. Și, ca într-un stup, ne pregătim să decorăm fagurele vieții sale cu bucurie și pretuire. Octombre pleacă tiptil, dar îmi rămâne mereu prin tine, draga mea, hotar între verde și roșu. Numai al tău. Numai pentru tine.
De la o vreme,  îmi dezvelesc inima și mi-o acopăr cu insomnii de catifea, mi-o căptușesc cu prietenia ta, îi pun iederă roșie de cuvinte verzi, o croșetez cu dantelă de bumbac bun, o îmbrac cu o rochie din mătase naturală de culoarea aramei, îi agăț cercei din scoici și stele de mare, o împodobesc cu globuri de Crăciun, o sorcovesc, o descânt, o împart, o scad de mici dureri, o adun printre durerile tale, o parfumez cu  arome de lăcrămioare-mărgăritare și o înmulțesc, ca  un caleidoscop din oglinzi, astfel încât oriunde te-ai uita să știi că nu ești singură. La mulți ani, ție, omul pietrelor mele! Sa-ți fie izbândă fiecare clipă!
 26 octombrie e  ziua unui om pe care nu-l cunosc personal, dar îl știu mai bine decât aș fi crezut că asta ar fi posibil. Nu e literă din acest blog pe care ea să nu o știe. Nu e cuvânt pe care să nu-l fi mângâiat cu privirea, nu există vreo poveste, scrisă de mine, pe care să n-o cunoască, și nu a existat vreo renunțare sau deznădejde proprie pe care sa nu o fi ghicit-o de dinainte de a o rosti public. În tot timpul ăsta a zidit în mine încredere, a pus mortar solid pe cărămizile mele fierbinți, m-a scos din nesiguranțe și m-a încurajat să fiu, să continui, să-mi rotunjesc neîncrederile și sa nu le mai las colțuroase încât sa-mi sperii cititorii cu ele. Ea a știut că voi fi, că voi face, că voi izbândi, dinainte de a mă fi gândit eu la acel lucru. Ea m-a văzut „mai frumoasă decât sunt”, mi-a printat fiecare scriere, mi-a fost „primul editor de carte” de dinainte de a avea eu vreo astfel de intenție. De multe ori afirm că dacă am măcar un singur cititor fidel, eu sunt fericita. Ei bine, am doi: Nicoleta și soțul meu. Doi scorpioni, doi oameni pentru care nu exista „nu se poate” și care vad în mine ceea ce eu nu cred ca voi reuși vreodata. „Un singur trandafir poate tine locul unei gradini si un singur pieten poate face cat intreaga lume” – Leo F. Buscaglia, asta am învățat eu în trei ani de zile.
marturie
Cand am scos cartea, „Nume de cod-Povestitoarea”, lucru pe care ea si l-a dorit mai mult decat mine, caci eu nu aveam astfel de dorinte,  trebuia sa primeasca primul exemplar. Ciudat, dar n-a fost asa. Am vrut sa scot o broșura micuta si sa i-o dedic. Dar nu mă pricep la astfel de lucruri. Atunci, am cerut ajutor și om drag mie mi-a redactat textul de mai sus pe care i-l scrisesem, știind că pentru ea vor însemna ceva. A iesit o felicitare A3, personalizata, de mai mare frumusetea. Sper, astfel, să-mi fi luat revanșa. Vă mărturisesc că e o ființă pasionată de citit, care-și petrece puținul timp plimbând un teanc de cărți după ea, și citindu-le oriunde s-ar afla, că e la gura sobei sau pe margine de fotoliu, sub vreo umbra de copac sau în așternuturi durute, iar datorită acestora viața ei poate avea alte desfășurări. Si atunci, normal că mă bucur că mi-a facut loc și mie. Între verde și roșu, însă e anul ei, căci deși ar trebui să vorbim de tinerețe, speranță și bucurii, de zămisliri și împliniri, doar ea știe ce înseamnă să te afli în plină ascensiune și să cazi în abis, cu lovituri de soartă. Dar octombrie vine mereu, cald și roșu, oblojind răni prin urări simple de la oameni care o iubesc.  Eu cred însă că Dumnezeu „îi va crea o cărare doar pentru ea, căci sigur îi va observa puterea”. Doar că nu va fi singură niciodată. Oameni ce o iubesc o vor ține de mână, iar din stele o va îndruma cel care i-a lăsat sufletul pustiit și inima sângerândă. Mulțumesc, Nico, pentru tot ce-mi ești.

fila

Am o sinuzită și o problemă delicată la ochi, ce sper sa nu mă tină departe de virtual mult timp. Am avut noroc sa am redactată postarea, și asa am venit cu mult după gongul de miez de noapte. La multi ani, draga mea prietenă!
Continue Reading

Am o mamă perfectă, pentru imperfecta din mine!

mamaAm mama perfectă. Am mama perfectă pentru că nu cunoaște acest cuvânt, pentru că viața i-a arătat că regulile mulțimii nu i se aplică. Am mama perfectă pentru că nu a folosit cuvântul „sacrificiu” niciodată. Pentru că m-a acceptat pe mine, imperfecta, cea cu stea în frunte când e vorba de greșeli, care s-ar uita în ochii celui mai mare dezaprobator al meu spunându-i cu privirea: „de parcă tu nu?!”.  M-a făcut la 16 ani, din dragoste; dragoste de aia de copilă, bănuind împlinirea de după, dar neștiind nimic despre viață. Habar n-avea. A lăsat tot, tot, și s-a dus după omul cu ochi negri ca noaptea și părul cu inele de mătase. S-a topit. A curs în el și a rămas acolo, până la final. Finalul lui.

 

Azi i-a rupt iarba de pe mormânt, a aprins o candelă roșie ca dragostea ei, a fost mândră că au putut-o ține picioarele să facă asta. Și inima. Cu aceasta din urmă are ea o luptă de multă vreme. Și metaforic, dar și cu spasme care ne fac să îi amintim s-o lase mai moale cu grijile că ne ia imediat și pe noi jumătatea de veac, din urmă, și nu mai trebuie să ne poarte de grijă. Se încruntă și ne privește de sub ochelari de parcă ar spune sec: „Vorbesti prostii”.
Am o mamă perfectă pentru că rămâne mamă și nu ne lasă fără cuvinte de încurajare, fără de cele cu sprijin în litere, fără să uite că aprobările ei sunt doar nuanțe de iubire, că oricum și dacă tu ești în cel mai umil colț în care te-a pus viața ea îți așază ceva molcuț, să duci mai ușor totul. După ce trece furtuna, face din rugile ei piedestal pentru momentul ce a trecut, știindu-l de nedus, dar nu ți-ar spune vreodată oscilațiile sufletului.
Am o mamă ca toate mamele bune, calde care-mi răspunde cu „fata mamii” ca o parolă de neînvins. Știe ca numărul anilor e prea mic sa-mi fie doar mamă și îmi e și  prietenă, și confidentă, și tată de o vreme. Mi-e album de amintiri, mi-e trecere prin neam și inca vad in ochii ei tot: vad bunicii, ma vad pe mine mică, pe sora mea, pe tata. Pe toti îi vad tineri, caci are grija  sa puna zambet și licar acolo, dar și un strop de magie, unde eu credeam că nu e  decat o enigmă. Ei nu-i plac enigmele, e carte deschisa, una de povesti, cu vorbe frumoase, in care as vrea sa mai scrie mult timp de acum încolo.
Am o mamă perfectă, pentru imperfecta din mine!
Să-mi trăiești mama mea, sănătoasă! La mulți ani!
Continue Reading

Nu mă iubi acum! Iubește-mă atunci când….

pisiciCâte răsuciri de cuvinte am primit în anii de dinaintea ta!

Unele au ricoșat, dintr-o greșeală absurdă, în ziduri groase de indiferență.

Atâta ne-iubire nu știam a mai fi existat în lumea asta,

Și mă purtam de parcă eram în tabăra potrivită

În care nu ne era permis dorul și dragul, și amețeala de o clipă, palidă pe la colțuri.

Nici mângâierea sau sărutul sincer, sau doar o strângere caldă de mână nu știam a le primi,

Poate, doar, ușor datoare  timpului pierdut prin minute absurde, ce oricum treceau greu.

Nu mă simțeam deloc reduta viitorilor învingători. Eram pierdută de la început. Tot în ne-iubire.

Ma învârteam în loc, ca o morișcă de paie, luată de vântul destinului, pitită în cala viselor neîmplinite.

Îmi striveam speranța sub tocul pantofilor mei roșii, ăia ce mai au urma unui tăun pe tălpi.

Dar tu știai că dramatizam în scena mea favorită.

Că, de fapt, te așteptasem doar pe tine

Acolo, la Temelia concretului,

Să-mi fii untdelemn norocos

În lampa vieții mele

Și să mă vindeci de ne-iubire!

Ții minte ce-ti spuneam? ”Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când..!”

Azi e …atunci.

Azi sunt 11 porți de iubire deschise doar pentru noi.

Azi sunt, încă, Temelia ta.

Și înca îți spun, veșnic îndrăgostită:

„Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când…!”

Mi-am întâlnit soțul, pe 5 iulie 2005,  într-un colț de Brașov, pe care localnicii îl numeau Temelia. Restul e poveste…vie!

Așa cum ați ghicit,  aceasta e tot o duzină de cuvinte, din 5 iulie2015

 

 

Continue Reading

Copilul etern, sora mea

..eu, azi, nu voi cere iertare deplină,
copilul din mine e-n somn adanc și cuminte,
dar parca as vrea sa ma scutur de vină
ca nu pot fi mamă, nici măcar in cuvinte;
n-am călcat cămășute, dar am griji nerostite,
nu am stat cu teama de ce o să fie,
n-am amintiri despre nopți nedormite,
gângureli, priviri calde dăruite doar mie.
tac și-n gânduri m-amăgesc cu senzații,
că, probabil, sunt zana din povesti, ce vrăjeste,
și că-n alte vieți voi avea aspirații
c-as putea sa fiu cea care ȘTIE, și nu doar ..bănuiește.

Nu-s nostalgica, dar sunt realista. Hranesc copilul din mine cu lucruri frumoase, dar felicit parintii care si-au asumat și bucuriile, și tristetile și neprevazutul.
La multi ani lor și copiilor lor, la multi ani copiilor din noi. La multi ani singurului om din jurul meu, pe care-l consider copil mereu, sora mea cea mică.

Continue Reading