Bună seara, vecină! Ce mai faci?

 Bună seara, vecină!
Bună seara vecină!
Bună seara, vecină!
Tare harnica a fost pasarea asta gri. De doua ori a scos puiuți. Când ma declarasem invingatoare, pazitoare de înaripate mici pe care nu trebuia sa le vaneze Toto tomberonezul, care sta geană pe copacul cu crengi miscatoare, na..ca vad alte oute bleu gri verzi, precum opalul, Si nici bine nu asistasem la niscai lecții de zbor, ca pasarea-mamă și-a reluat locul și a inceput rabdatoare sa dea viata. Din nou.
 
In curtea noastra, de o vreme, e o intreaga coalitie pasareasca. Mici cantaciosi parca le vin in intampinare micutilor, aratandu-le calea spre cer. Pana au prins putere, au asteptat popasul cu hrana al celor doua pasari: clocitoarea gri și una neagra, ca o mierla, care aduceau gandacei, rame și tot felul de vietati care sa-i faca, pe cei ce stateau ore in sir cu gurile cascate, sa prinda puteri, cat mai iute.
 
Piste de decolare și aterizare erau crengile bradului nostru, iar foșnetul lor trezea „vanatorul”, dar si pe mine cu cate o avertizare scurta: „Nu! Nu… acolo!”
 
Si am pazit puiuti, si vin pe gard timid, ca o multumire scurta, sau pe pervaz, la firimiturile de paine, de care, pana mai ieri, nu se atingeau deloc, spre ciuda mea. Acum, alți 5 natafleti stau și asteapta pupicul cu mancare, iar eu vad spectacol și ….binecuvantare.
 
Si uit de multe, uit ca sunt obosită, uit că mă roade că nu am timp liber, asa doar pentru mine, uit ca blocul de langa noi ce a crescut în locul muntelui, mutilat de picamerul omului întreprinzator, își primește încet, încet locatari, facandu-ma sa-mi doresc sa fug precum pasarea aceea neagra. Vazand cu ochii. Au omorat muntele, iar pasarile care, pana mai ieri, stateau in curtea vecina, sunt toate la noi. Iar noi ne bucuram de sunete miracol și..de viata. Insa sunt și neajunsuri – mai mulți șerpi, ceva…„rozătoare”, și niște viituri….aparte, când plouă. Dar pe acelea nu vi le spun cu lux de amănunte, dar vă zic că, ieri, s-a auzit zvon, ca pe poteca noastra cineva i-a mai vandut „omului întreprinzator” alta proprietate pe care eu o adoram. Daca si acolo in locul acelui rai, rasare bloc…eu caut casă la țară. Dar țară de aia prin împrejurimi. Zic si eu, acum, de ciuda, că desi traiesc in zonă de case,  in mijlocul Brasovului, direct in pădure, pe o potecă, am ca vecin…un bloc nou nouț. V-am mai zis eu despre asta, cândva.
Mi-aduc aminte, ca anul trecut, cand pasarile astea zburau in cautare de hrana, Mihai al meu, aducea rame in curte, le lasa langa brad, cat sa le gaseasca ele, ca din intamplare. Mereu ma induioseaza amanuntele astea, exact cum mă tulbura si cand observ ca a hranit si cainii ce nu  au pe nimeni in afara de el, cand stiu ca aduce ramele intre bete, ca suratele cu pene sa nu simta „miros de om”. Spectacolul vietii mele are scene repetative, dar mereu le iau de noi si le simt de parca prima data asist la desfasurarea lor.

 

Ultima fotografie e preferata mea. Categoric, înaripatei  nu-i pasa de framantarile mele. Are treaba pasarea eroina, cea care a adus primavara asta vreo 10 pui, in total. Are de munca, nu-i vreme de tanguire. Mi-o lasa mie toata. Ne privim ochi in ochi, de la cuib la cuib.
 
Buna seara, vecină!
 
– bonus, o jucărioară-poezie, din ani trecuti, când mirarea miracolului din brad era la inceput:
 
Într-un brad, ca o spirală,
Într-un început de timp,
Nu-s nici globuri, nici beteală,
Pare-un pom obişnuit.
Stă cuminte, fără freamăt,
Şi de-i ploaie, şi de-i vânt,
Gălăgie, tobe, zgomot
Nu îl scot din ”zen-ul” sfânt.
Îl mai necăjesc blănoşii,
Ce spre ramuri se întind,
Dar i-alungă cu ţepoşii
Verdelui fără sfârşit.
Muzica pădurii mamă
O regretă, uneori;
Inima i se adapă
De sonetul prins în zbor.
Dar de zece zile-ncoace,
Am văzut, în ale lui ”plete”,
Paie, aţe, ghemotoace,
Iarbă, gâlme şi scaiete.
Agitaţie-n crenguţe
Şi ceva înaripate,
Ce purtau între gheruţe
Sau un cioc, vă spun, de toate.
Ca un detectiv de seamă,
Înarmat c-un telefon,
Am luat urma, fără teamă,
Musafirului din pom.
El gara fără să ştie
De intenţia inamică
Şi-un moment, cât alte-o mie,
Am surprins, încet, cu frică.
O minune, o splendoare,
Într-un cuib gen coşuleţ,
Sta micuţa cântătoare,
Păpuşa cu .. …. cioculeţ.
Poza-i ca o ghicitoare,
Dar se vede-un ochi şi-un cioc,
Nu-i aşa că-i lucru mare
Pentru bradul cu ”ghioc”?
Nu ştiam de ce, de-o vreme,
Era piesă principală,
Ascundea în el o lume
Şi-o poveste teatrală.
Căci n-o fi mare scofală,
Să vezi pasăre în cuib,
Dar, vă spun, e o mare fală
Să pozez, curând, şi….”pui”
Te salut, lume! Mă pregătesc și eu să decolez…spre ținte înalte. Sper să-mi iasă! Bună seara, vecină! 

You may also like

13 comentarii

  1. Cand vreau sa-mi răsfăț sufletelul , vin aici !! Pe blogul tău ! Citesc și pe Facebook dar aici mă simt minunat , printre oamenii care cu iscusinta , scriu comentarii !!aici mă simt în camera de oaspeți! !
    Scrii minunat draga Adriana , și din te miri ce subiect , faci o istorioara frumoasa și placuta cititorului! ❤

    1. Acesta e unul dintre cele mai frumoase comentarii primite vreodata. Chiar asa, camera de oaspeti in care mereu vreau sa las ceva, un semn, uneori mai cu emoție, alteori…asa cum iese, primit insa de voi atat de frumos incat mereu revin sa sterg praful si sa pun flori noi in glastra. Ma bucur enorm ca ai spart gheata si ai inceput si tu sa-mi lasi semne minunate, care ma onoreaza si bucura. Multumesc, draga mea. Ai mereu usa deschisa in odaia mea cea buna…

  2. Păi ce, tu crezi că păsărelele și-au făcut cuib la întâmplare în brăduţul vostru? Au simțit inimi de oameni buni și-au dorit să vă descrețească frunțile cu al lor popas.

      1. Dacă îți amintești, aveam un cuib de rândunele de unde luau naștere două rânduri de pui, în fiecare an. Dar, de anul trecut, când Ștefan s-a dus, rândunicile nu s-au mai întors. Ciudat. Nici n-am îndrăznit să caut un răspuns…

  3. Stiinta lumii e o nebunie
    iar „omul intreprinzator”… e gol,
    lipsit de mila si de omenie
    si de-al Iubirii minunat simbol.
    De Spirit Sfânt ce la Rusalii,
    a coborât în chip de porumbel,
    în urma cu doua milenii
    marturisind caci din Cuvânt…E EL !

    1. ..n-am fi nimic fara EL, nici pasare, nici verde, nici om, nici chiar cel…întreprinzător. Mereu insa ma gandesc de ce doar acestora pare a le iesi …toate lucrurile…

  4. Citindu-ti randurile scrise, ma faci sa ma simt ACASA, Adriana. Parca e o gura de oxigen pe care o primesc si chiar imi face bine, crede-ma. Cand am timp ” te citesc” pe nerasuflate. Imi dai multa forta prin modul tau simplu si direct de a scrie, de parca in fata mea se deschide o fereastra reala, fireasca prin care pot privi ceea ce tu vezi.

    1. …multumesc, Oli. Am facut un pact cu mine, ca voi scrie indiferent de binele sau raul din mine, de faptul ca am sau nu am timp sa-i citesc si pe cei care au aceeasi indeletnicire ca a mea, ca am sau nu am timp sa-mi las gandurile sa se aseze in forme vii ;i ca din cand in cand ebine sa-mi amintesc spectacolul simplu al vietii. Tu n-aveai cum sa simti altfel, caci esti o partedin mine. Te imbratisez..

Lasă un răspuns