Amintiri albastre din vise ronţăite

Într-o zi, ronţăiam vise albastre …..de Paris. Dacă ar fi fost verzi, mi-ar fi fost fatale. Aşa că, am fost recunoscătoare pentru cele albastre şi m-am mirat, mai apoi, cât de albastră am rămas. Nu, nu! Să nu-mi spuneţi că situaţia poate deveni albastră, că deja am avut revelaţia asta! Mă risc! Ce poate să i se întâmple unei fete alb-negru care fură un pic de albastru de peste tot? Lăsaţi, nu fiţi moralişti! Am făcut altele şi mai rele!

De exemplu: am privit ore în şir o femeie. Da, ore în şir. Şi ea, şi eu ne aflam la o coadă unde ar fi trebuit să se vândă ceva carne. Mai ţineţi minte, înainte de 1989, cei ce au trăit pe atunci, că ne adunam cu toţii, cu mult timp înainte de  a se vinde ceva, doar la un zvon şi rămâneam pe loc ore? Ei, în orele alea, o doamnă cu chip de Audrey Hepburn (asta vă spun acum, că atunci nu auzisem de Breakfast at Tiffany’s sub nicio formă) s-a aşezat timidă în dreapta cozii, fix în raza mea vizuală. Purta o pălărie albastră, cu boruri uşor căzute peste chipul ei curat, de păpuşă şi un costum de mătase albastră. Nu se încadra deloc în mulţime şi, deşi ştia că e fixată de mulţi ochi, se purta de parcă acum se va ridica cortina şi va da un recital de frumos.
Albastrul  costumului avea reflexe verzui, în tandem cu ochii, pe care şi-i pleca uneori stingheră sau ne înfrunta cu eleganţă.  Menţionez că nici mătasea nu o recunoşteam printre cârpele care domneau la noi acasă. Am privit-o mult, îndelung, supărător, iscoditor, atentă, cu drag…. dar hărţuitor. Ştiu că imaginea asta nu va dispărea uşor de pe retina mea. Nici măcar nu s-a dat carne în ziua aia, dar pentru mine nici nu a contat, primisem darul meu albastru printr-o cunoaştere: mătasea.
Alt rău, în afară să hărţuiesc femei delicate cu privirea? Hmmm! Am rupt flori de nu mă uita şi am călcat prin ape albastre pângărindu-le cu picioarele. Am  trimis ceva nori cu puterea minţii, într-o leneveală pe vârf de munte, pentru a rămâne doar seninul cerului pe care nu-l împărţeam cu nimeni. Mint. Îl mai împărţeam, că excursia era organizată. Într-o vreme, desenam păsări albastre, dar asta pentru că ai mei nu aveau bani de acuarele şi carioci, iar din împărţeala cu sor’-mea mie îmi rămâneau două: roşu şi albastru.

Sau uniforma? Uniforma aia albastră de şcoală primară în care toţi păream traşi la indigo, într-o clasă albastră? Mi-am rupt-o într-un gard pe care nu am reuşit să-l sar şi greu a găsit mama o aţă albastră. Toată viaţa am căutat rochia roşie perfectă. N-am găsit-o, dar am trădat-o cu cea mai frumoasă rochie albastră posibilă. Da, am trădat! Sunt nedemnă de încrederea albastrului. Fug uneori pe culmi alb-negre, mă plimb prin gânduri gri, scot râsete purpurii dar totdeauna, absolut totdeauna am vise albastre.

Şi, chiar şi acum păcătuiesc: îmi doresc ca exuberanţa asta albastră de început, din grupul oamenilor albaştri (cărora le dedic aceste rânduri), să nu dispară uşor. În definitiv, câte gânduri albastre putem avea?

You may also like

29 de comentarii

  1. Uneori mi-e teamă ca oamenii să nu fie doar politicoşi la comentarii şi să mă lase în continuare să visez că pot scrie şi eu alături sau printre alţii. Cu astfel de incurajări mut munţii…însă! Mulţumesc!

  2. Stiu ce inseamna sa privesti ore in sir o femeie! 🙂 Am privit astfel o profesoara de franceza, la gradinita! Era de o eleganta cum nu mai vazusem! 🙂 De privit, deci, am privit, dar sa scriu atat de frumos nu am reusit sa scriu despre ea si nici nu cred ca voi reusi, oricat m-as stradui.
    Si cerul albastru imi place dar si norii – alburii sau cenusii – imi plac; imi place sa ii vad alergandu-se pe cer! Si imi place sa le simt lacrimile pe față. Si imi place mult cum scrii! Ai o sensibilitate pe care stiu ca nu o pot atinge! 🙂 Nici nu trebuie sa o ating! E suficient sa ma bucur de ceea ce scrii – de ceea ce scrii tu si toti cei care au aceasta sensibilitate la frumos si pot cuprinde in cuvinte frumosul. Am citit mai multe articole/povesti scrise de tine – de cand a scris Vienela despre existenta ta, doar ca nu m-am incumetat sa comentez. Stiu povestile aventuroase ale animalutelor tale si ale celor care populeaza zona in care locuiesti! Stiu despre catelusa cu inima de leu 🙁 Stiu atat cat ai lasat sa se ghiceasca si, poate, ceva mai mult 🙂 „mergand” pe firul intuitiei.
    Iti doresc succes in tot ceea ce intreprinzi si iti doresc o viata minunata!

  3. Am citit de două ori cuvintele tale. Primul gând a fost să te contrazic cu privire la sensibilitate. Dacă nici cuvintele tale scrise către mine nu sunt pline de asta, atunci chiar nu stiu eu care e definitia corecta. Sunt multi bloggeri pe la care trec in tacere. E firesc. Uneori nu ştii dacă e corect să spulberi cu vreo impresie …altfel decat a gandit-o el; dar să văd că într-adevăr cunoşti istorioarele mele …mă onorează. Eu …mi-am propus sa scot de la naftalină povesti, imagini, intamplări, vorbe…care in timp au lasat amprenta in mine, şi pe mine. Uneori reusesc, alteori nu. Şi vreau să o fac acum, când, incă, imi revin clar. Apelez la fantezie doar pentru a creea sirul povestii. Un astfel de comentariu ridică moralul, cum ii spuneam şi Tinei, mai sus. Şi mă face să sper la alte şi alte articole. Multumesc pentru tot şi succes şi tie, şi, după cum ar trebui să observe, Vienelei, care poate tot nu crede in tot ce a făcut ea pentru mine. O seară frumoasă să ai Diana! Pe a mea ai făcut-o minunată!

    Ps. Cred că toate profesoarele de franceza au ceva special. Am amintiri cu aceste doamne demne de o seară fashion…cu accente cultural-informative

  4. Am fost eu eu profesoara de franceza doi ani,se pune? 😀 Ca mai mult n-am rezistat in invatamant.

    Adriana, ma bucur ca te-am descoperit,asta zic.De la Vienela.Si mie imi place cum scrii, si eu m-am intrebat cand mi se mai zicea in comentarii asta si mie,daca intr-adevar e asa sau mi se spune,ca asa e amabil… Dar pana la urma am luat si eu vorba aia,cand mai multi iti zic ca esti beat,te duci si te culci :)) Deci,poti sa incepi sa crezi pe cuvant,daca iti zic mai multi asta.

    Asa, si cate ganduri albastre putem avea? Pai cand nu mai avem, mai facem o pauza, pana vom simti iar nevoia de albastru.Ca nu va fi o nevoie continua,e clar, dar ne vom intoarce la ea intr-o zi. Oricum luna viitoare gasim alta culoare, deci noi ramanem albastri, dar vom gandi rosu,sau verde…Mai bine asa,nu?

    Si nu stiu,parca mai voiam sa zic ceva, dar acum chiar nu-mi mai vine in minte, si am scris suficient 🙂

  5. Eu fara albastru as muri! Nu fiindca imi place in mod deosebit sau fiindca mi se asorteaza cu ochii ci pentru ca pentru mine albastru e o stare de spirit, una pozitiva si inaltatoare, ceva care te tine cu picioarele pe pamant dar cu capul in nori. Si daca se intampla sa nu port nimic albastru, sa nu fie nimic albastru care sa-mi stea in fata ochilor atunci imi fac macar un semn cu pixul pe mana!:)
    Poate o sa ma inscriu si eu in clubul povestilor albastre, imi place ideea si albastrul chiar merita o oda!

  6. Ca să leg roşul de albastrul din copilăria ta, îţi pot spune că mie îmi place „Lady in red”! Ca să mă întorc la frumuseţea albastrului şi a acelei femei tot din copilăria ta, îţi spun că idealul feminin al Kărluţei este chiar Audrey Hepburn, o adoră!!!

  7. Păi, pentru un om care citeşte articole nici prea lungi, nici prea scurte ai scris enorm aici. Norocul meu, zic. Şi mai zic …că se pun ăia 2 ani. Şi cum şi Tina mea de mai sus are ceva în comun cu franceza, cred că mă îndrept spre un nou subiect. Sau nu, ca să nu nimeresc in ogradă minata. Asta cu…să fim albaştri dar să gândim roşu, şi ce o mai veni…mă ispiteşte teribil.Mulţam…de vizită, acum „pot să mă culc” liniştită.

  8. albastrul meu este cam aşa: http://www.psi-words.com/2013/01/05/albastru-in-absenta/
    sau aşa, desprins din sticlă: http://www.psi-words.com/2012/11/16/albastru-de-sticla/
    ori pe o margine de covor: http://www.psi-words.com/2012/11/10/duzina-de-cuvinte-o-margine-de-albastru-in-noiembrie/
    nu m-am gândit niciodată că l-am scris atât de mult, chiar şi pe uşi: http://www.psi-words.com/2012/09/12/despre-usi-cu-albastru/ sau dincolo de un nume albastru şi el: http://www.psi-words.com/2012/08/01/dincolo-de-albastru/ într-un demers numit culori, început într-o zi de vineri: http://www.psi-words.com/2011/09/16/albastru-de-vineri/
    îmi dai nostalgii astăzi, adriana.

  9. Când am inceput a scrie despre „albastru”, am avut un gand…negru. Adică…habar nu aveam cum să aduc o parte din albastrul meu…aici. Aseara, Mihai, mi-a adus aminte de o intamplare atat de haioasa cu albastru la propriu, destul de recentă, incat mă intreb ce o fi cu memoria mea? M-am dus la o amintire a unor 10 ani, dar asta de acum…o dosisem…

  10. Suntem fiii si fiicele lui, ai albastrului absolut! Il purtam in noi fara sa ne dam seama chiar daca ne manifestam intr-un alt ton sau o alta nuanta! Chiar si-o alta culoare…
    Iar visele tale rontaite vorbesc atit de frumos despre amintirile albastre! <3

  11. Am ronţăit gândurile tale albastre şi mi-au plăcut mult! Albastrul scoate la iveală doar minunăţii, se pare! Gânduri albastre să ne înflorească şi să fie multe, multe şi senine 🙂

  12. Dacă ar fi să număr ce culoare apare cel mai des pe blogul meu tot albastru ar fi. Deși aparent nu este preferata ea, dar o asociez cu cerul și marea, două lucruri fără de care nu știu să îmi imaginez viața.

    Foarte frumos!

  13. Povestea ta mi-a luminat ziua si mi-a adus un zambet… albastru… acel albastru cald al cerului senin de vara.:) Ma ajuti sa visez cu ochii deschisi si asta e minunat!

    1. …acesta a fost un joc şi gânduri provocate de o ”poveste albastră” pe care trebuia sa o scriem, la un moment dat, într-un grup de oameni frumoşi. Nici acum nu stiu de ce nu au continuat aceste provocări. Multumesc, Dana!

  14. Tu poti si picta, dar te-ai decis inspre scris. Ba i-ai dat alta semnificatie. I-ai retinut abstractul liric, melancolia lui Leopardi. Dar e un pic mai „twisted’ decat albastrul din expresia (din engleza de pe aci)- ‘(s)he’s got the blues’.Ceva de genu’ ‘once in a blue moon’, cred ca asta ti se potrive, daca o traduci ca ‘unic, rar’.

Lasă un răspuns