Noaptea asta am să vin să leg busuioc de ușă

Dormi copile, dormi senin,
Ia-ți pe pernă o păpușă,
Noaptea asta am să vin
Să-ți leg busuioc de ușă

Să îl simți și să-l cunoști,
Să te adoarmă în bucurie,
Când vei crește să il coși
Viselor ce au să vie;

Să-ți descânte sărbătoarea,
Să te apropie de El,
Când vei spune rugăciunea,
Busuioc să simți în piept!

Pune mama, în noaptea asta,
Busuioc (usturoi) la geam, spre stele,
Să țină departe cearta,
Să ne apere de rele,

Să trimită, hăt, departe,
Orice gând nepotrivit,
Să fii ocrotit, în pace,
Dormi, senin, copil iubit!

Ne trezim în sărbătoare
Și vom râde, vom zâmbi,
Iar pe tine, mic și mare,
Mândri, te-om sărbători!

Sfântul Ion (Andrei) ne ocrotește,
Ne unește, ne-a iubit,
Ție Sfântul îți zâmbește
Că ai numele sortit,

Iar când  timpul (toamna) se va scurge
Într-o iarnă de argint,
Să nu uiți c-așa vor curge
Bucurii spre infinit!

Ești  Ion, Ioană (Andrei, Andree) sfântă,
Porți iubirea în cuvânt,
Ai menire cât s-ajungă
Să faci vieții legământ

Că vei fi un om ferice,
Bucuros de al său nume:
La multi ani!, tata îți zice,
La multi ani și mama-ți spune

Și să strălucești ca viața într-o noapte fermecata,
Ion (Andrei) ești,  Ioană (Andree) dragă, fericirea să te vadă!

 

În noaptea de Sfantul Andrei, om drag m-a intrebat, pe facebook, daca nu am versuri facute special pentru aceasta sarbatoare. Voia sa le citeasca fetitei sale, asa cum facuse, in vara, pentru cea mică, cu „Sa fii Marie!”. N-aveam, dar am făcut pe loc, însă pentru că am avut probleme tehnice cu wordpressul, care nu m-a lăsat  să mă loghez, nu am asezat poezia aici.  Profit de faptul ca  vine Boboteaza  și Sfantul Ion, și am modificat puțin versurile, mai ales ca, in zona din care mă trag  busuiocul era folosit nu doar de fetele de măritat, sub pernă, ca in povestea mea cu Grigore Busuioc, ci și sa ne fereasca de rele, pe  copii, mai ales.

 

Noapte magica sa aveti, cu ape limpezi ce trec prin noi, descatusand energii bune! La multi ani!

 

Imagini pentru busuioc pentru biserica
sursa – internet

 

Să nu te cauți unde…

Să nu te cauți unde nu ești,
Nu vei fi și nu vei vrea sa fii, vreodată,
Si daca îți pare frumos și ispititor decorul.
Cuvintele împart oamenii,
Chiar daca acum nu mă credeti când spun asta.

Eu mai bine le tac.
Am văzut că dacă le aduc, de-a valma,
Nu cu pipeta sau măsurate cu rigla,
Amețesc interesul.

Eu nu mă caut in alte slove.
Prefer să mă înec in ale mele
Și, la nevoie, să îmi inventez câteva
Pe care să le port senină
Prin Universul asta care ne răspunde
Atât de frumos.

A stat ploaia, e sărbătoare. Avem și noi bucuria sărbătoritului suprem și spulber raceala cu metehne noi. Pe cele vechi, le alung. Inspirata de om bun, va doresc zi frumoasa!

Te salut, lume! Deja în binecunoscutul meu salut mă găsesc fără să mă caut, pentru că e primul meu gând simplu către voi! Și e plin de drag!

Sursa:pinterest
Fii unic!

Să fii Marie!

Să fii Marie e un dar străbun, o taină plină, sfântă,
Să fii Marie seamănă c-un strop…. de bucurie adâncă,
Să fii Marie e ca rugăciunea, spusă cuminte între palme,
Să fii Marie e firesc și cald, e cântecul de leagăn ce te-adoarme.
Că ești Marie afli c-un sărut pe creștet, primit în ziua-n care te-ai născut,
Nu știi de e al mamei primul sau Dumnezeu a apărut
Să-ți pună daruri împletite, să te-ocrotească cu frumos;
Mă simt Marie deși nu știu cum să te numești așa duios,
Vă zic, așa, stângaci, pe alocuri, cu picuri de lumină vie:
Să ne trăiți cu numele, oricare ai fi și esti Marie!

 

flori

Să vorbim despre cozonac

..cozonac cu mac sau nucă, frământat cu lapte cald,

Cu broboane dulci de zahăr, giuvaer pe lângă brad;
Cozonac făcut cu arome de iubire sfântă, sacră,
Copt în inimi, prima dată, și, apoi, acolo-n vatră,
În căsuțe cumințele cu miros de busuioc,
Adunând în miezu-i dulce și o lacrimă și-un strop
De magie pământeană prin mânuțe de om drag
Care alungă orice umbră, frământând doar cozonac .

Cozonac care devine dar, în noaptea de Ajun,
Când de „neațaluș” vestește că va fi și de Crăciun
Așezat pe orice masă,să adune om cu om
Și, alături de colinde, să-l vestim pe al nostru Domn.
Se va dărui pe sine, în orice firimitură,
Ca și când în ea-s străbunii, taine vechi și-nvățătură
Ce-o primim de o viață-ntreagă, căci și-n el e Dumnezeu,
Cu tradiții și iubire, cum am învățat și eu,
De-o trimit chiar mai departe, să nu uite lumea mea
Că nu aș schimba istorii ce vorbesc de viața mea;
N-aș uita nici de covată, nici de ciurul ruginit,
De mânuțele bunicii, de cuptorul primenit,
Și de lemnele din vatră, care-n foc adună stele,
Și colinde despre Domnul, și poveștile din iesle;
Cozonacul care crește ca voinicii din poveste,
Ce se umflă, dă pe afară, aluat care dospește
Și lucește în unsoare, ca un mir vindecător,
Păstrând nuca și dulceața sfintei noastre sărbători.
Nu-i așa că-ți vezi iar viața doar gustând o-mbucătură?
Și că-l simti ca liturghie,  ca o cuminecătură?
Doar în treceri de o clipă auzind iar leru-i ler,
Șoptind simplu, dar cu fruntea spijinindu-te de Cer,
Mestecând cu bucurie, lângă un pahar cu vin:
Cozonacu-i, pentru mine, semnul Domnului!

Amin.

reteta_cozonac_pufos_09836600

Și dacă tot e mama acasă, la Brașov, și se întâmplă multe, chiar și în bucătărie, am revenit cu un sentiment de nostalgie cuminte și simplă, pe care o cunoașteți și voi, dar pe care, poate, o redenumiți…după caz. Să ne pregătim de sărbători…încet, încetișor..

Fata vorbelor cu praf

9c889-avatar

 

Aşa îmi scria psi, anul trecut, iar Sonia îmi dăruise avatarul de care tare m-am bucurat atunci şi mă bucur şi acum, chiar dacă ”dama de caro” este trecută la tăcere mulţumindu-mă cu mărgăritarele de aici. A mai trecut un an şi o clipă am vrut a lăsa nesemnalat momentul pe blog pentru că prea am tratat acest loc, exact cum l-am gândit în prima clipă, ca o cutie de adăpostit vorbe, pe care sa se depună praful pană când o voi redeschide. Îmi cunoşteam oarecum instabilitatea, neimplicarea totală într-o lume în care ştiam că trebuie hrănită constant pentru a însemna ceva. Am realizat repede că nu am nici timp şi nici putere sa ma pierd printre cuvinte mereu şi, deşi mă mint frumos, ştiu, însă, că atunci când mă simt dezrădăcinată revin în virtual şi caut tocmai cuvintele voastre, care mă adună şi mă întregesc, găsind adesea similitudini şi stări ce parcă coboară din mine.

De Anul Nou am pierdut un prieten ce avea tocmai vârsta mea lăsând multă durere în urmă,  o altă amică îmi spune, de cate ori îi trimit urări de sănătate, că ea nu are nimic de sărbătorit pentru că nu vrea să-şi sărbătorească trecerea tinereţii; mă uit în jur şi văd semne fragile ce parcă îmi spun totuşi: ”Bucură-te! Ai privilegiul ăsta! Poţi să te bucuri de soare, de-un zâmbet, de un chip drag, de o reuşită, de o lăbuţă de căţel. Ce dacă nu ai pe răboj trecute semne strălucitoare şi obiective îndeplinite? Câţi au? Şi de ce trebuie sa contabilizăm asta? Poate tocmai împăcarea cu sine şi bucuriile simple se pot aniversa mai uşor!”

Ieri am avut casa plină de prieteni, am împărţit bomboane cu emoţii şi am adormit aproape imediat după ce au plecat ei, toropită şi de bucuria din suflet, şi de gerul de afară, dar şi de emoţia unei zile pe care o simt a fi aşa cum sunt eu acum: discretă şi simplă. Nu am nevoie de artificii, de efuziune de sentimente, nu mă văd decât mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt, ce am fost şi voi fi, cu toate bunele şi relele din mine. Îi mulţumesc că îmi permite să fiu, să mă iubesc, să mă cert, să mă împac cu mine şi să pot fi un om mai bun pentru puţinii din jurul meu. La fel vă mulţumesc şi vouă cei ce  faceţi ca lumea cuvintelor mele, acest înşiră-te mărgăritare, să nu se acopere de praf, fie el din cel stelar.