Mărgăritar publicitar

Atenție, poftiți în vagoanele Superblog!

Atenție se deschid ușile! Urmează stația cu numărul 15, cu peronul pe partea înscrierilor în SuperBlog, ediția de toamnă, 2017.

 

 

Deja e destul de aglomerat, pentru că un număr mare de formulare au fost  completate încă din prima săptămână, semn că SuperBlogul nu mai are nevoie de prea multă reclamă  și că e cunoscut a fi cea mai longevivă  competiție de blogging care a însumat, în cele 14 ediții gata încheiate, 2300 de participanți și vreo 28 000 de articole pentru diverse branduri și teme.

 

Deși de mâine toți vor urca în vagoane și vor porni într-o nouă călătorie și o aventură, ce se vor percepe diferit de fiecare, înscrierea  se poate face și pe parcursul etapei. Eu, de exemplu, prin 2013-2014, habar nu aveam că te poți înscrie doar să câștigi premiul pentru o singură probă, sau două, sau câte dorești,  și chiar din mersul trenului, ca să zic așa, însă marea provocare e să devii finalist, iar la sfârșitul celor două luni să nu te numeri printre cei care au abandonat, ci printre cei care s-au înghesuit în clasamente și au împărțit emoții, nervi, oboseală dar și satisfacția că au ajuns la destinație.

 

1 decembrie va fi data cand trenul SuperBlog va intra, din nou, în depou, iar conductor sau șef de tren, până atunci, va fi aceeași Claudia, care vă va ajuta să înțelegeți orice enunț neclar, aparent, să vă dea câte o mână de ajutor când vă rătăciți bagajele sau doar să vă felicite sau să vă mai spună o vorbă bună, când simțiți că ați obosit.  Să nu uitați să   verificați mersul trenului, alias regulamentul și tot ce v-ar interesa de pe siteul Superblog.  Nu ocoliți rubrica întrebări și răspunsuri; merită să vă documentați temeinic și scutește aglomerarea de întrebări, mai ales că am observat mulți concurenți noi.
Vagoane vor fi multe, vreo douăzeci și vor purta numele sponsorilor: AIA Proiect, Answear.ro, CND Turism – Vacanțe Speciale, Certificat-rapid.ro, Colop, Editura RAO, Farmec, Francize.ro, Hotel Royal Poiana Brașov, Hotmama.ro, Hurom Romania, InterComFilm Distribution, La Fântana, Magazinultau.ro, Swiss Solutions, Telecredit, Wu Xing, Yoda Romania. Aceștia, după ce vă vor ispiti să scrieți cât mai creativ pentru ei, își vor trimite supra-controlul sub formă de jurii și vă vor și premia. Cică sunt premii atractive, dar cum eu sunt doar blogger partener, nu pot decat sa vă invidiez puțin, din punctul acesta de vedere.
Pe parcursul competiției (26 septembrie – 1 decembrie 2017), participanții- călători vor primi probe de blogging în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, pentru care veți avea răgaz șapte zile pentru a vă redacta și înregistra articolele în platforma dedicată, platformă care a dat multe probleme multora dar care va deveni locul vostru de taină, în momentul în care ați reușit a mai bifa încă o probă. Vedeți că nu e de joacă cu înscrierea articolului până la data și minutul limită. Aduce penalizări pe care cu greu le veți putea  recupera.
Eu nu mă urc în vagon, posibil nici să vă aștept în gara finală, dar vă susțin alături de ceilalți bloggeri parteneri și parteneri media. Nici sfaturi nu vă dau, pentru că au făcut-o alții destul, am scris aici și aici despre singura mea experiență care m-a adus pe locul doi într-o ediție de primăvară 2016.
Atenție, se închid ușile; mâine 26 septembrie, trenul pornind cătinel, cătinel către prima destinație, prima probă, primele emoții. Poftiți în vagoane! Să înceapă aventura!

 

Și nu uitați, învingătorul ia toată atenția, deci luptați pentru acel loc cu toate armele și cu toată inspirația, iar cum numai unul are acest privilegiu, nu fiți dezamăgiți – peronul cu numărul 16 parcă se observă în zare.
SuperBlog, te susțin! Ba, chiar am si prieteni dragi pe care-i doresc pe primele locuri! Vă doresc succes și călătorie plăcută.

 

PS. Nu faceți ca mine, deja era să pierd startul și privilegiul de a anunța că începe concursul! Baftă!
Poftiți în vagoanele SuperBlog!
Poftiți în vagoanele SuperBlog!

 

 

 

Mărgăritar publicitar

Zvon confirmat – a început Spring SuperBlog 2017

Să nu ziceți că nu ați știut, v-o spun, de data asta din calitate de Blogger Partener Spring Superblog 2017.  Și nu mă refer aici la cei care deja au așteptat confirmarea înscrierilor sau erau la start de când s-a încheiat ediția din toamnă, ci la oricare om care crede că această competiție e doar pentru unii. Ei bine, nu. E pentru orice om ce are un blog și iubește să scrie.
Parcă nu-mi vine a crede că e din nou martie, că e vânzoleală și forfotă, că oamenii se agită în tot felul de lucruri ce le par prioritare. Parcă primăvara asta îmi e cunoscută, parcă nu. Pare la fel. Vânt călduț, raze timide, verde crud, muguri ce stau cuminți și-și așteaptă rândul la înmugurire perfectă, totală; haine mai colorate, subțiri, ochelari de soare, zâmbete, gălăgie, zvon. Zvon? Uite ce face diferența între primăverile mele. Anul trecut era prima oară când nu am mai lăsat ca  zvonul unui concurs, ce părea că mă așteaptă de multă vreme, să treacă pe lângă mine, ci chiar îl transformam în concret, asezându-mă la start cu mulți alții, neștiind că va rămâne în mine, definitiv, ca o pecete a primăverii.
De câte ori rostesc SuperBlog Spring, toate imaginile se aglomerează în inimă și mă poartă prin una din cele mai frumoase perioade din viața mea, când am trăit emoții despre care nici nu bănuiam, când eforturile mi-au fost răsplătite cu o victorie frumoasă; când, dintr-un concurs în care oamenii trebuie să găsească rețeta succesului și să împletească perfect partea creativă cu marketingul, eu mi-am construit o amintire de neuitat.
Da, a trecut un an de la primăvara în care am fost pentru prima dată concurent în SuperBlog. A trecut un an de când am adunat, precum furnica, un punctaj ce m-a clasat pe treapta a doua a podiumului, după ce, surprinzător, reușisem să stau, timp de șase jurizări, pe primul loc. Atunci, m-am bucurat reținut, pentru că era ca o vrajă care se putea risipi oricând, dar acum, derulând ușor filmul meu, știu că am avut și trăit ceva unic. Citeam, cândva, la o superbloggeriță simpatică ceva de genul – „da, a fost momentul meu și mă voi lăuda cu el până hăt..departe”.  Nu mi-a trebuit nimic în plus decât ce făceam zilnic, când inspirația dădea năvală peste mine. Am scris în felul meu. Am fost constantă și credibilă, deși nu știam exact dacă formula pe care o alegeam pentru articol și sponsor era cea mai potrivita.  Sau poate doar am avut…noroc. Insa, nu e cazul sa mai fac bilanțuri.
Realitatea e alta, că am demonstrat ca din prima participare poți fi acolo, unde nici cu gândul nu gândești, aproape de premiul cel mare. Pe diploma mea de participare, însă, nu e notat succesul meu, așa că voi cei care luați startul concursului să tindeți spre premiul cel mare. Învingătorul e cel care rămâne în istorie. Toți ceilalți au trofee de bucurie că au bifat toate probele și că s-au clasat bine sau foarte bine sau că sunt doar finaliști. Și nu e puțin lucru, când se cunoaște faptul că mulți sunt la start, dar puțini sunt pe listă, la sfârșit. Dar dacă mi-a ieșit mie, vouă vă iese, sigur.

Spuneam ceva de zvon. Ei bine, chiar și în liniștea casei mele, printre strănuturi și febră, cu inima ațipită și cu mintea preocupată de starea mea de sănătate, se aude rumoarea unui nou concurs superblogosferic. Dacă nu știți deja, vă invit să vă prezentați la start, căci deja, nu doar că s-au aliniat destui pentru premiile extrem de atractive, despre care puteti citi aici, dar cred ca au aflat și numele primei probe în ceea ce se numește  Spring SuperBlog  2017.
E cu mov, cu motivație intensă, cu atmosferă încinsă, cu bucurie, cu sponsori generoși, care cunosc deja efectul textelor celor care scriu pentru acest concurs profesionist, cu același sprijin intens pe care-l oferă organizatorii – Claudia și Albert, iar peste toate un zvon de Gală, cu vuiet de mare, într-un început de mai, pe 6 mai, mai bine zis, e cel care vă poate convinge definitiv. Da, căci nu e puțin lucru, că după un efort intens, creativ și cu emoții puternice, superbloggerii sa se întâlnească acolo, unde nu e om să nu-și dorească să ajungă, la marea noastra neagră-albastră, unde se  va face premierea, iar cheful se va încinge din nou, ca în fiecare an, după  edițiile terminate.
Dragii mei, dacă aveți un blog vechi, nu nou creat, dacă aveți chef să vă testați creativitatea, să găsiți formula câștigătoare sau doar una armonioasă care să vă ducă printre finaliști, înscrieți-vă, puneți link cu articolul cu care vă anunțați înscrierea și lăsați emoțiile pentru final. Scrieți lejer, fără încrâncenare, căci bucuria scrisului cred că ne adună pe toți în orice provocare.
Eu voi fi Blogger Partener Spring SuperBlog 2017, exact ca în toamna trecută când am fost cu ochii pe texte deosebite și cu inima împărțită între cei pe care i-am susținut de dinainte de a mă înscrie eu ca participant. Voi avea și acum bucuria de a vă citi. Spor la scris și succes!
Zvonul s-a confirmat. Ediția cu nr 14 și-a luat zborul…, bronșita mea m-a făcut să întârzii cu răspândirea veștilor, dar voi știți deja că eu, de fapt, vă confirm că susțin din toată inima SuperBlogul. Fie că e toamnă sau primăvară, două anotimpuri care îmi aduc echilibru și forță! Baftă!