Inimi cu cheie…

Inima știe prea bine ce-i cu ea și ce strecoară,
Ce-arhivează sau albește, sau ce face de ocară;
Cum adună și pe unde, cât mai are spatiu-n ea,
Noi tot credem că-i ajunge, însa dilată cumva
Tot cuprinsul ei cel magic, de Dumnezeire atins, 
Cat sa prinda Universul într-un sambure rodind
Si sa spuna, tuturora, că de leac nu e nevoie,
Cat ne-aflam intru iubire si-nvartim, incet, de cheie…

însă…

…de-ar fi simplu, cum ne place să sucim acum ideea,
Inima ar fi albita, și cu totii am avea cheia.
Unora le e chiar simplu, și nu e deloc degeaba,
Dar mai sunt destui ce-o joaca, mai ceva ca alba-neagra.
Nu e treaba mea, as spune, doar gandind la „nemurire”,
Pana una alta, sincer, o tratez doar cu iubire,
…cum tot spunem, de o vreme, chiar, acum, in ceas select,
multumind ca avem muză, și Ei ca ne bate-n piept!

….când conversatiile nasc poeme, îmi zicea om drag, deunăzi.  La minut…, am repetat  experienta cu o muză de pe facebook….

sursa: pinterest.com

Cititor

Șoptesc în umbrele de o șchioapă,

Ale neștiutului din mine,

Vreo două muze amorezate,

De un cuvânt ce nu mai vine.

 

Mă uit prin juru-mi și m-apasă,

Când stropi din mine curg alene,

Dar se inundă altă casă

Cu frământările-mi perene.

 

Mă scot din flăcări de regrete,

Mă sting cu apă vie  iar,

Mă-ntreb ce e în mintea mea, de o vreme,

De-i fac cuvântului altar

 

Sau îl trimit în altă lume,

În teritorii fără semn,

În loc să-l strâng, să-l strig pe nume,

Și să-l păstrez în al meu ghem?

 

Deșiră viața multe șanse,

Adună oameni la un loc,

Printre cuvintele rămase,

Voi sta mereu ca un zălog.

 

Mă scutur azi de gânduri rele,

Mă scutur de greșeli de  soi,

Mă scutur de cuvinte grele,

Șoptite în  decoruri noi .

 

Și uit c-am ars, nu pentru mine,

Pentru o părere sau doar vis,

Mă-ntorc la luna mea de miere,

Căci eu am propriul Paradis.

 

Curat, trăit, cu nume propriu,

Ce adună în el cuvintul șoaptă,

Mi-e muză viața și am norocul

Să-i fiu eu muză, câteodată.

 

Printre culori amețitoare,

Îmi plimb idei ce sunt alb negru,

Bronzez cuvintele la soare

Și le măsor cu termometru.

 

Nu vreau să fiu o altă formă,

Cu fond sau straturi-mprumutate,

Dar este timpul de o reformă

Și îmi ofer întâietate.

 

De-n viață veți deschide vise,

Ce nu v-aduc frumos și bine,

O să simțiți gusturi precise,

Iar în final, amar prin vine.

 

Și nimănui nu o să-i pese

Că ai povești de luat aminte,

Dar tu vei ști că viața țese

Pe pânza ta…alte cuvinte!

 

Mulți vor urni trăiri anume,

Eu n-am nici scris, nici sens, doar vorbe;

Dar mi le port cu al meu nume,

Mândră că n-au rămas…doar slove.

 

Și că le dați puțină viață,

Oprindu-vă asupra lor,

Vă fac cu drag o reverență,

Sunt  precum voi…un cititor!

 

Prea-mulți-cred-că-literatura-e-un-scris-nu-un-sens.citate-Nicolae-Iorga
citate celebre. ro

 

 

 

 

 

Alintul muzei

Nu-i vorbă….. că te ştiu….
 
 
E o invenţie ratată
A vreunei  stele-curtezane, 
În nefirescul rezultat,
La farmecele-i pogorâte
Asupra ta.
 
Ce vină ai tu că te-ai promis,
În zori de ziuă,
Când erai plin de amăgirea
Parfumului de floare neîmplinită?
 
Şi, deși ştiu,
N-o spun acuma.
Vreau să cerşeşti, şi să mă rogi
Şi abia, apoi,
Sa-ţi prind, în snop,
O vorbă
De alint….. celebru:
 
Mai bine …lasa-mă să cern,
Eu cerul nu mi-l iau ca semn,
Și-n somnul meu n-am sa ma cert
Cu vreo himeră, un celest absent!
 
Când cuvintele trec
Și prin mine, cerșind,
Nu știu cum, dar te prind 
Că le tulburi, zâmbind.
 
Strigi la ele, le combini,
Pui o temă la geam
Și mă faci să roșesc
Încercând să te am,
 
 
Într-un text cu amor,
Desuet și pribeag.
Nu mai bine îmi pui, 
La ferestre, un prag?
Sa nu intre vreo temă,
Vreo idee bizară,
Și să-ți scriu, despre frunze,
Sau de lumea de afară?
 
 
 
Între noi nu-s povești
Cu amoruri topite
Și cuvintelor dau 
Doar tributuri dospite;
În covata ce-mi ține 
Chiar și stelele-inimi,
Doarme albastrul de lut
Din al vorbelor spini,
Mă înțeapa, mereu,
Pe sub coaste, în sus,
Si m-apuca povesti
Fara noimă, de spus.
 
 
 
Nu-i vorbă ca te stiu, mă trezesc repetând,
Plictisit, un cer-muză, mă tot vrea surâzând,
…..în somn,
când cuvintele-adorm!
ps. nu cred ca e om care scrie, sa nu viseze texte care, dimineata, se scurg de nici nu zici ca au existat vreodata…