Răvașe căprui

În bruma umbrelor fugare,
Unde îngheață amintiri,
Pe geana unde aziul doarme,
Și unde mâinele-i martir,

Pe-o jumătate de tăcere,
Într-o jumate de hățiș,
Unde întregu-i o avere
Și rezultatul mărunțiș,

Se zbate ochiul nopții albe,
Iar pleoape cad ca un zbor frânt,
Dorm, tun, zăpezi în acolade,
Și ning răvașe pe pământ,

Privești neînduplecat pe chipuri
Ce parcă-ți cer o dezlegare,
Înseninezi doar niște sferturi,
Dând, iar, mirării amânare,

Și râzi, tu, cer cu șapte colțuri,
De noi, naivii, fără sens,
Cum ne citim în mii de cioburi
De-omăt, pe al lumii înțeles!

Și-n mâna stângă țin răvașul
Uitat în umbra unui gând,
Mă simt de plumb, precum viteazul
Ce se bătea cu mori de vânt;

În clipa fără de culoare,
Albită sub ghețari de mir,
Citesc biletul cu glas tare:
VEI FI CĂPRUIUL UNUI VIS!

În bruma umbrelor fugare,
Am rătăcit preț de-un răvaș,
Luasem împrumut o stare
C-un gând căprui amanetat!

În dimineața următoare,
Am înghețat într-un păcat,
Primisem doar o amânare,
N-am deslușit mesajul dat!

Citesc din nou, poate o să-mi scrie
Căprui, pe-un petec de hârtie,

Menirea mea!

(Nu va las un răvaș cu mesajul primit, ci acesta care mi-a tulburat dimineața)

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.
sursa foto – facebook

Tălmăcind mărgăritare

Toate-s bune și frumoase, dacă ești cu suflet blând,
Cu răbdare și măsură și-nțelepciune-n gând,
Căci în toate tu găsi-vei bunul rost și frumusețea,
Chiar de-i arșiță cu vara sau e ploaia cu tristețea,
Chiar de toamna e cu frunze… moarte pe cărare,
Doamne, totuși astă vreme ce culori frumoase are…!

Tot așa și ploaia rece ne adună lângă sobă
Și găsim bună ocazie să mai stăm, tihniți, de vorbă.

Scotocind în a mea minte, după bruma de frumos,
Am găsit un colț de toamnă, l-am purtat, încet, pe jos,
S-a-ntalnit, la o rascruce, cu o ploaie cam subțire,
Iar pe dealul ce mă are cu o vijelie-n fire,
L-am lăsat ca să descurce ițele împrumutate
Si-am gândit cu voce tare, privind scenele-inversate:

Cum se face că acasă parcă am alt anotimp,
Iar în lumea asta mare vremea are un alt chip?

Chibzuit-am printre rânduri, dumirindu-mă ușor:
Omul vede ce-are-n suflet, și de-i cald, și de e nor,
Și va face să devină, la o cană cu licoare,
Arșița în bucurie, ploaia în eliberare,
Căci dispare tot urâtul, cand se-ntâlnesc oameni faini,
Iar pe timpul-elefantul nu mai dăm nici vreo doi bani!

Am pe buze zâmbet strașnic, inima îmi bate tare:
Bine-i să-ți horească o toamnă, cu atingere de floare

…. tălmăcind mărgăritare!

Dintr-un colț de casă, unde prieteniile se leagă zilnic, daca zilele trecute pisicul Scorțișoara era lipit de Fifi a noastră, a venit și rândul lui Pisi Ghimbir sa se îmblânzească langa catifeaua noastra. In rest, frig mare aici, băgat flori in casa, acum adun pământ scos din ghivece și cert pisici sturlubatici, uitând de probleme reale. Bine v-am regăsit. Am rămas în urmă cu toate, va mulțumesc pentru semnele lăsate, promit că vin în povești, m-am apucat de lucruri noi care îmi mănâncă timpul liber dar îmi așază bucurie în suflet! Sănătoși sa fim!

 

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

 

Gând simplu

Gând simplu:

Eu nu sunt tristă, pentru c-am răspunsuri,
sunt mulțumită căci îmi cunosc menirea,
adorm cu gândul că în rugăciunea spusă
port pe cei dragi alături și le simt iubirea,
și merg pe drumul vieții fără grabă,
iar muguri de-ncercari îmi sunt…chiar…treaptă…

..să înteleg și ce nu stiu!

 

„Fii special prin diferențe, nu asemănări!”- gând simplu, dar important pentru mine

 

Fii special prin diferențe, nu asemănări!”- gând simplu, dar important pentru mine
Fii special prin diferențe, nu asemănări!”- gând simplu, dar important pentru mine, acum, la ceasul maturității mele

La drum cu…înțelepciunea, drum cu rost

La drum cu înțelepciunea:

 

Am cunoscut o doamnă …ca o poezie,
Avea pe față harta poveștilor nescrise,
Mi-a zis, senin și ferm, că în a sa „călătorie”
A reușit să făurească ce promise…
 
Cândva,  când firul vieții era netors și lung
Iar timpul nu părea pe inventar,
A înțeles, rapid, că lumea e-un amurg
De lași ca azi-ul tău să treacă în zadar.
 
Oamenii-s nestatornici, în schimbare,
Clipa de-acum trecută-i, pentru ei, într-o secundă,
Toți vor ca noul să le fie stare
Si eșecul cel mărunt în „mâine” să-l ascundă.
 
Îmi prinse mâna și-mi fixa privirea,
Eram, așa, ca într-un legământ:
Măi, fată dragă, eu mi-am știut menirea –
Să-mi plimb ideile pe acest pământ,
 
Să le-nfloresc și să le cos cunună,
Chiar dacă le scoteam din amintiri,
Sau dacă nu știam, lună de lună,
Ce anotimpuri trec, ce vremuri, ce simțiri,
 
Grăbiți și plictisiți toti trec furând
Timpul, ce e trezit la rang de importanță,
Fac loc din coate, grabă semănând,
Uitând de tot, de capătul de ață
 
Ce s-a-nceput, cândva, în împletiri cu vise,
Cu fericiri de-o clipă și amăgind iubirea,
Lasă, tu, timpul, celor nepromise
Și nu uita să îți trăiești secunda,
Căci nici nu știi când te-o fura pe tine timpul …(Cel nesfârșit!)
 
Și nu uita să te iubești mai mult,
Să nu mai porți dureri închipuite,
Căci neiubindu-te te arunci într-un absurd
Iar oamenii din jur  se vor ascunde,
 
 
 
Se vor feri de chipul tău cel trist,
Și vei fura, din nou, timp zbuciumat.
De-ți vei descoperi frumosul, orice pesimist,
Va fi, pe loc, de tine subjugat.
 
 
 
Ferește-te de cei ce-ți fură clipa,
Și dreptul de a fi în simplitatea ta,
Nu trebuie s-ajungi, ca mine, la Antipa,
Să știi ca viața ta e doar a ta.
 
 
 
O vei trăi doar tu, ținându-te de mână,
Cu orișicine-ți va-ntelege firea,
Iar tu vei ști ca mâinele-i o glumă
Și că-n secunda clipei îți crește fericirea!
 
 
 
Am mers lung drum cu doamna-poezie,
Glumea și-n ironii subtile se zugrăvea, discret,
Priveam pe geam și ceru-mi părea mie
Că dă tribut pământului, atent
 
 
 
Să-i lase cât mai mult culoarea… în amurg,
În roșiatice desene spovedite,
În răsărituri aburite care curg,
De parcă firele sunt împletite
 
 
 
De sus în jos, de jos în sus,
În contopiri dumnezeiești, hotărâtoare,
Și-am înțeles că apusu-i nu-i apus
De nu-i observi secunda la hotare.
 
 
 
Cuvintele sunt pentru toți
Le avem în noi, lucru simțit
Dar unii pun vorbelor roți
Plimbându-le cam ilicit,
 
Rotindu-le în fonduri triste,
Fără regrete și nici sens,
Ne-ntrecem, des, pe coridoare,
Până vom renunța din mers
 
 
La cei grăbiți să se mândrească
Prin ce au cules din  împrejur,
Uitând că or să obosească
Delapidând fără cusur.
 
 
De vă-ntrebați ce-i de furat,
Uitați, pe loc, e doar un gând,
Pe scena vorbei am consemnat
Tristeti de o clipă, murmurând.
 
 
M-așteaptă o lume de …aflat,
În veșnicul necunoscut,
Să facem troc: am de-nșirat,
Zâmbet primesc, eu o salut!
 
Mi s-au rotit în  primeniri de clipe,
Trăiri ce-n inimă s-au scris pe rând,
Dar am știut ca viața n-o să țipe
De-o prind,  la colțuri, ..ore numărând.
 
 
 
Privit-am chipul doamnei-poezie,
Dormea, senin, fără asfințit sau răsărit,
Îmi dărui secunda  menire să îmi fie
Și s-o primesc ca pe-un tribut…
 
 
 
Într-un etcetera….primordial

 

La drum cu înțelepciunea-am fost

La drum cu rost..

sursa: internet, la drum cu înțelepciunea
sursa: internet, la drum cu înțelepciunea