Momente casnice

Aseară, după o masă simplă, dar extrem de gustoasa:

-Iubito, tu ai talent la scris! Hrănesti sufletul omului!
-Zici? Ce te-a apucat sa imi spui asta?
-Ca urmeaza sa-ti spun ca mâncare ca a ta nu face nimeni, si asta-i alt talent, doar că nu-s hotarat care e pe primul loc!
-Mai bine, nu imi zi, ca mi-e ca ma las de amandouă, intimidată ….de atâta „talent”!

Cand omul tau e ghiduș și nu știe ce sa mai inventeze…

 

…din ciclul lucrurilor pe care nu vreau a le uita…..

 

Sunt gurmandă, şi mă tratez cu…

Am primit anul acesta foarte multe întrebări pe privat, pe mail şi pe facebook, despre „dispariţia mea misterioasă din on-line din preajma sărbătorilor”, deşi anunţasem că îmi iau vacanţă, oarecum.  Nu am convins pe nimeni că nu aş fi găsit ceva timp pentru impresii. Cu adevărat, dar cum să explic că sarmalele nu se fac singure, că prăjitura cu fructe mi-a răpit şi ultima secundă liberă, că fursecurile cu nuci şi ciorba de perişoare necesită ceva migală şi că, pe lângă toate astea, musafirii ce se anunţau trebuiau hrăniţi ca de sărbători: cu ce era mai bun şi mai festiv? Aşa că, pe lângă colinde şi beteală, bucătăritul devenea unealta lui Moş Crăciun către cadoul perfect, pentru că omul sătul e şi foarte generos  sau nu?
Ehehe, de unde să fi ştiut eu că există bagheta magică şi printr-un singur click poţi obţine o aplicaţie perfectă chiar şi pentru această problemă? Poate aşa nu aş fi pierdut momentul primilor colindători  pentru că eu tocmai scoteam friptura din cuptor. Sau pe soră-mea adormită pe fotoliu cu Toto, căţelul flocos, din acelaşi motiv. OF! Dacă aş fi ştiut că există FoodPanda România ce tocmai a selectat o mulţime de restaurante, dintre cele mai bune, din zona în care ne aflăm fiecare, ca noi să ne alegem stilul culinar favorit şi să putem comanda uşor orice ne dorim, zău dacă nu mă grăbeam imediat spre calculator. Timpul pierdut era acum istorie, eu fericită cu mâncarea gata pregătită pe masă şi efort zero.
Nu e un secret că locul nostru de muncă ne răpeşte o mulţime de timp. Niciodată nu mi-au plăcut sandwiciurile, aşa că prefer livrarea la domiciliu şi pentru asta am un sertar plin de pliante încercând să găsesc un curier care să-mi aducă la cabinet ceva, nu numai comestibil dar şi un pic apetisant, pentru că merităm, nu? De mâine acel sertar va fi gol, iar panda îmi va selecta cel mai apropiat restaurant din Braşov care să mă ajute să nu mai fiu ca în goana după o farfurie bună cu mâncare. Aşadar,  comandând mâncare on-line de pe foodpanda.ro/restaurants voi obţine ofertă diversă, accesibilă, rapidă şi de ce nu, spre final, ..delicioasă. Nimic mai simplu, nu? Unde mai pui că poţi compara preţuri, ţi se spune timpul de livrare, poţi gestiona uşor diferenţele şi nu eşti obligat să foloseşti doar pliantul ce prin intâmplare a ajuns în cutia ta poştală. Poţi fi informat într-un mod rapid şi diversificat!
Săptămâna trecută, sâmbătă mai precis, a fost ziua mea de naştere! Ce mi-am dorit? Un telefon nou, că de pe cel vechi aplicaţia pentru mobil, ce tocmai am descoperit-o şi pe care  aceiaşi profesionişti o recomandă fiecărui pofticios, o zăresc cam în ceaţă. Dar voi să o accesaţi! Merită! Eu deja  am căutat cele mai bune oferte pentru o livrare festivă la aniversarea celor…….!
sursa: tiparo.ro

Nu, nu vă spun asta, ci doar vi-l trimit pe panda ca dar. Poate mă sfătuiţi voi ce şi de unde să aleg, că pe 24 e ziua soră-mii şi facem alt bairam. Şi-au întins oamenii ăştia peste tot reţeaua. În plus, săptămâna viitoare, voi fugi trei zile de acasă (cadou suplimentar). Nu ştiu încă unde, dar ştiu că serviciul lor este valabil în toată ţara. Aşa că doar celelalte amănunte contează, mâncarea o rezolvă ei. Mulţumesc, FoodPanda!

Masterchef cu Vadim!


Aseară m-am uitat la Masterchef, ca tot poporul care recunoaşte că se uită. Că mai e o parte de popor care nu serveşte această făcătura gastronomică. Deh, diferite motive. Ştiu şi io acuma? O fi ca la manele, habar nu am. Acum că m-am uitat, nu era nimicuţa rău, dar mi-a rămas în cap, oameni buni! A rămas acolo şi şi-o făcut loc toată noaptea în căpşorul meu. S-o lăţit cât o clătită neunsă pe tot creieraşul subsemnatei, de nu a mai lăsat să se întâmple  nimic altceva. Niciun alt gând, nicio altă idee. Masterchef şi atât…..
 De mă credeţi, de nu mă credeţi, am visat o grămadă. Eram, care va să zică, într-o magazie maaaaare, şi goală!  Nu tu crătiţi, nu tu oale, cuptoare şi plite! Nimic! Parcă eram trează, oarecum, şi-mi spuneam în gând:„Cred că am venit să fac figuraţie, ceva, în public!”  Da’ de unde! Că numa’ ce-mi aud eu numele în vis. Cică să mă prezint cu preparatul la jurizat. „Ce preparat, măiculiţă Doamne? Eu n-am gătit nimic, ca să spun aşa! Ce vor ăştia de la mine?’’ Da’ nici una, nici alta, că mă văd în vis, îndreptându-mă  ţanţoşă cu o farfurie spre juriul din visul meu.
Ei, amu să vă ţineţi! Cine era în juriul meu? La Tv? Soacră mea, bărbat’ meu şi Vadim. Da, da …Vadim. „Ce caută ăştia aici?, mă gândesc niţel. Aha, nu visez! Îs la mine acasă! Păi, şi Vadim? Cu el ce-i?’’
Dar nu apuc să gândesc prea mult, ca o aud pe soacra mea în visul meu:
„-Eu nu jurizez nimic, da?! M-aţi adus cu forţa! Mitocanilor! Nu mă manipulaţi voi pe mine! Asta şi-aşa îi dă prea multă mâncare lu’ fii miu, de-l îndoapă ca pe curcani. Acu’ mai vrea şi Masterchef? Nu vreau să ştiu nimic mai mult! Buna ziua!’’
În viaţa de toate zilele fix alea sunt vorbele soacră mii, aşa că nu m-am mirat când mi-au sunat în urechi, în plus are convingeri clare despre orice, mai ales despre politică, iar dacă îi sugerezi ceva, strigă clar că nu se vrea manipulată. Bine, are și obsesia siluetei perfecte, ceea ce mă asază pe mine, ca noră, pe lista cu „așa nu”.

Na, lipsă un jurat, zic. Da, las’, o fi mai bine!”, gândesc iar eu. Când îl aud şi pe barbat’ meu în visul propriu şi personal:

„-Eu nici atât nu pot juriza! Iubiţica mea face cea mai bună mâncare, şi destulă, să te saturi, nu aşa cum mâzgăliţi voi farfuria! Plec şi eu! Restul concurenţilor nu mă interesează, iar aici nu pot fi imparţial. Buna ziua! Iu și farfuria că e pentru mine!”
 Tot cuvinte cunoscute. „La aşa mamă, aşa fiu!”, îmi trece repede prin minte, da’ repede, că numa’ ce mă ia în primire Vadim, cu logoreea lui inconfundabilă:
„-Apăi, tovărăşică! Te-o lăsat bărbat’ tău, soacră ta şi acu’ vii la mine? Să ce? Să te jurizez eu? Da’ unde vă credeţi, domnule, de aveţi aşa tupeu? La cantina partidului lui Ceauşescu, de m-aţi găsit doar pe mine?’’
Hai da, de! Ce comparaţie?! Mă gândesc că a încurcat epocile, ca mine cu visurile de noapte, sau în fine, ce ştiu eu ce altă prostie, când aud iar:
„-Da, mămăliga se pune, e galben auriu! Merge! Merge şi roşul ăsta de la tocăniţă, dar n-am albastru. Nu-i albastru – nu e tricolor! Nu e tricolor, nu e temă! Puteai pune pe o farfurie albastră, ceva! Gata! Acasă! Acasă! Tovarăşa, aţi auzit?’’
Şi cum stăteam eu aşa cu farfuria în mână, numai ce aud imnul şi văd stema României la televizor -„Trei culori cunosc pe lume….’’

Hopa, na că asta nu mai era de joacă. Eram la Masterchef! Dar la Masterchef pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştiu dacă m-am trezit din cauza lui Vadim, a soacră-mii, sau a lui Ceauşescu, dar am început să pup fiecare lucru ce-l întâlneam în cale, de fericire că nu a fost decât un vis. Pentru că oricât de mult blamăm aceste vremuri, eu încă nu le-am uitat pe celelalte. Şi vă spun cu mâna pe inimă, au fost infinit mai urâte. Dar asta e doar părerea mea.

 

negresa