E ziua noastră tricoloră și nimic nu e prea mult!

Când e ziua mea de naștere îmi place să primesc urări, să mă bucur cu oamenii dragi, să simt că, atunci, mai mult ca niciodată, pot să adun energia pozitivă ce e trimisă către mine.

 

Că ar pica într-o luni, o miercuri, vineri sau duminică, acea zi și nu alta, îmi e popas și sărbătoare. Cinstesc cu un pahar de vorbă bună, de șampanie și îmi fac dintr-o zi oarecare pentru alții, speciala mea. Poate nu toți mă vor ura de frumos, sunt sigură însa ca niciunul nu mi-ar lăsa peste gard sau în pragul casei ciulinii din ei, iar daca o fac, prin multimea de flori, greu as vedea asta.

Azi, si nu in altă zi, e sărbătoarea României. Unii vor lăsa ciulini pe pragul ei, căci nu stiu de ce li se pare exces de patriotism si exaltare faptul ca mulți simt, mai mult decat alta data, ca vor sa spuna „La multi ani, România!”, ..dar din multimea florilor tricolore…ciulinii lor nu vor înțepa.

Si de ce să nu sărbătoresti, AZI ȘI NU MÂINE, când aici trăiesti și bucuria, și dezamăgirea, și speranța, iar viitorului mereu îi trimiți gând bun caci energia mulțimii nu poate aduce decât lumină și stare de bine?!

Ca aveti ciulini sau flori de oferit, nu se va schimba faptul ca azi e aniversarea țării noastre și pentru că trăiesc aici, sufăr și iubesc în spațiul acesta cu nume sfant, pentru mine e important. Mâine voi simți la fel, cu siguranță, dar azi e sărbătoare și vă spun….să trăiți sănătoși, români dragi!

Inițial, m-am gândit că nu am ce să vă zic mai mult decat o fac deseori prin cuvinte simple, nu am de ce să mă simt mai român azi decât într-o altă zi, nu e altfel la mine acasă decât ieri sau alaltăieri, dar asta și pentru că al meu bărbat simte românește ca nimeni altul.

Astăzi flutură la fel drapelele simbol care au făcut drumuri prin Covasna, Harghita, Mureș și Brașov, circulă la fel poveștile despre steagul-frate, steagurile tată și fiu, steagurile-copii sau cele muncite de mâini harnice, cu alte cuvinte cusute la mașină special pentru această zi, și…mă simt norocoasă.

Mă simt astfel pentru că știu, am simțit, am pipăit și am văzut povești trimise de oameni, o mie de povești tricolore, o singură inimă..de român.

La mulți ani, române! La multi ani, România! La mulți ani celor ce simt românește mereu! Și nu, nu e prea mult azi, mâine va fi o zi obisnuita; azi….nu e o oarecare, e ziua noastra tricolora!

Trăiți-o cu drag, oriunde v-ați afla!

 

ziua noastră tricoloră
ziua noastra tricolora

Gândul zilei – 7 octombrie 2017 (apropierea)

Aşa că, ar trebui să fim atenţi pe cine ne grăbim să numim „apropiaţi”, caci, după o vreme, am putea observa că apropierea e ultimul cuvânt care i-ar defini. Sau pe noi în raport cu ei. Sau cei care se arata azi exaltați de ceva-ul tău, mâine s-ar putea ca exact acel lucru să-i devină obositor și deranjant. De asta le spun des oamenilor, așteptați să vă plac și peste un timp ceva mai lung, când efectul cuvintelor care v-au impresionat va disparea și poate altele nu vă vor plăcea la fel de tare. Așteptați. E simplu.

 

fragment din textul:

https://www.adrianatirnoveanu.ro/2017/04/21/sub-spectrul-nimicurilor/

apropierea
sursa – Art Dorina Costras: apropierea

”De mâine…”

Lumea se schimbă, noi nu. Ne ajustăm pe ici, pe colea și cam atat, in rest ne adaptam noilor situatii desi asta e un lucru uzat și eu nu fac altceva decat  să primenesc in an nou un gand vechi, povestind o intamplare banală, dar pe care o scriu pentru ca prea tare m-a amuzat. V-am zis ca vreau sa privesc totul cu bucurie chiar dacă pentru asta va trebui sa îmi procur niște ochelari cu puteri speciale care sa stearga din vizorul meu oamenii cârcotași și pe cei ”Ghiță contra”, puși pe disecat subiecte care nu exista. Pentru că da, nici aici nu avem subiect, ci doar o părere de subiect- vorba prietenei mele- care ar putea sta ascuns, dacă nu aș  simti  ca ar aduce cateva zambete potrivite.

 Între două drumuri făcute cu precizie clară spre a nu întârzia prea mult în sumbrul orașului, între o salată de vinete făcută rapid, altfel iar mă-ndop cu ceva cafea si atat, intre o mazare congelata de mama și ultima stevie care-și primeste azi companion select, adica o amestec cu ceva spanac, tot congelat și el, plus un pui care se bronzeaza singur in cuptor- știu asta e lene deja, dar măcar recunosc vinovata- m-am vazut putin cu o prietena draga.

-Fată, n-am timp de tine, nici măcar de mine n-am, am o sută de drumuri de făcut și pe toate trebuie sa le fac azi că parcă „de mâine” vine bau-baul și te pedepsește. Oriunde mă duc sa rezolv una-alta, aud amenințător: „Dar veniți azi, că de mâine se scumpeste sau se bagă penalizări, sau primiți amendă, sau se agraveaza!” De mâine asta mă sperie mai rau decat daca-mi cere fiică-mea bani de eugenii și eu n-am nici de pâine! Ei, îi zic și eu…„poate mâine, mamă!”, dar măcar i-o zic cu speranță, nu fatalist, să creadă biata copilă că la scoală doar pâine cu zacusca va căpăta, de  va trebui sa-și puna bani de psiholog deoparte cand va fi mare, din motiv de mamă cu venit redus ce i-a lăsat traume permanente. Asa ca, hai sa ne bem cafeaua si sa-mi zici și mie cate ceva despre voi. Știi ce vesti astept, nu? Ai luat și tu vreo hotărâre concretă sau e cazul să mă mobilizez eu și să o rezolv și pe asta?

Râd, mi-e suficient să o aud vorbind repede ca si cand vine acceleratul in gara, iar ea nu a ajuns nici pe peron. Nu-i zic mai nimic, dar mă bucur ca vorbeste ea si asa mai uit si eu de ale mele. Stie ca pentru mine vizitele astea scurte sunt cele mai plăcute: intense, precise și cuprinzatoare. Vorbim, nu visăm. Ne bucuram de cafea, de noi, de un dulce bun și plecam spre cele consumatoare de zi cu zi, să nu ne prinda acel „de mâine” din urmă.

-Fată, ia uită-te la ăla, de zici că-i lăutar cu normă-ntreagă, ce gesturi aristocrate are!, și privim noi un barbat la vreo 35 de ani cu un tricou mult prea mulat dar cu pălărie cu boruri mari. Degetul mic de la mâna dreaptă stă intins in aer de zici ca face unghi de 90 de grade cu restul mâinii. Ceasca de cafea pare atat de mică, incat ai impresia ca soarbe doar o picatura dintr-o licoare magica ce poate contine inspiratii divine.

Nu poți sa nu simti veselia ei prin toti porii.

-Iar te uiti pe fb ul ăla al tău? Ah, e doar un mail? Bun asa!

-Pai, tu de ce nu-ți faci cont, te-ai distra si tu putin?

-Mi-as face, dar sunt la concurenta cu fiica-mea și ca sa o pot face pe ea sa nu stea pe internet prea mult, e musai sa dau eu exemplu, ca nu degeaba mă bat eu cu pumnul in piept ca inca pot controla lucrurile. Stiu, nu te uita asa, sunt depasita de situatii, lumea se schimba, eu nu, dar mă mai mint si eu frumos ca traiesc sub regulile mele nu ale altora. Si de ce ajung eu sa vorbesc in cele 15 minute  cu tine despre probleme? N-am convenit noi ca radem cand ne vedem? Vrei sa-ți povestesc ce am facut la mătusa Mojarului (mojarul e fiica, ea e pistilul, ca cică o bate la cap non stop)? Dar sa nu mă pui pe blogul ala al tau ca te alerg tot orasul!

-Auzi, dar de ce spui mătușa Mojarului și nu spui „ce-am făcut la soră-mea”!, o privesc eu  ca in filmele alea mult prea fantastice și unde nici finalul, măcar, nu mă poate face să înțeleg ceva, contrariata și sesizand ca a scos intentionat cuvantul sora din propozitie.

-Nuuu! Te risti! Iți zic eu, tu pui pe blog ce iți povestesc și aia vine si-ți cere drepturi de autor sau ceva!

-Fata, tu ai o idee fixa cu blogul meu, zi-mi mai bine de ce nu pomenesti de soră-ta?

-Uite, ni se termina pauza și nu vreau sa-ti povestesc cum am deschis eu poarta lor, de Craciun, și cum nu stiu ce anume am atins ca m-am trezit pe cap cu coronita, de aia de o pui sa te falesti ca ai si tu ca vecinii semn de sarbatoare. Asa mi-am facut intrarea de nu m-au scos astia din „sorcovă” nici atunci, nici acum. Cica asa m-au trecut și in telefon. Povestea-i lunga, dar lasa ca ti-o zic de ziua ta, adica nu de ziua ta, ci a doua zi după ziua ta, e bine? Si scrie ce vrei tu pe blog, ca de fapt aici e șpilul, cu tine adorm seara in povesti, doar ca scrii prea rar. Si bagă versuri de alea cu tâlc și morală și dacă vrei mă gandesc sa zici și ceva de intamplarea aia de la Modarom, cand m-am intalnit eu din greseala cu aia doi de le dadusem intalnire in acelasi loc, crezand ca macar vine unul și-au apărut amândoi!

Iar hohotește și-mi mai spune inca vreo douăzeci de lucruri uitate prin cotloanele minții ei fascinante, și nu pot sa nu remarc ca am fost mereu atrasa de oamenii cu umor, asa cum e si sotul meu, si sora mea, și vreo alți câțiva prieteni minunați, și cum n-as renunta la aceste lucruri, pentru ca e excelent sa te poarte cineva prin comediile vietii palpabile.

-Bine! Asa voi face!, și rad și eu, uitandu-mă cu drag la ea cum isi incheie stramb paltonul și îi zambeste ghiduș lăutarului cu pălărie.

S-o fi schimband lumea, nu zic nu, dar eu prefer sa stiu ca cele 15 minute de bucurie nu se vor schimba niciodata. Am oameni in jur cu care nu ma vad des, dar și cand o facem nu ne justificam absentele ci ne adunăm in clipe firesti care sa ne ajunga macar pentru o vreme, ca cine stie, „de mâine”….

Se duce vara…

M-am trezit cu gânduri de nepotrivire; cu gânduri simple care parcă se reeditează, semn că atunci când îţi picuri în suflet semne incerte, nu fac altceva decât să te răscolească, periodic. Vara e pe ducă. Care vară?, îmi vine să spun, căci eu  am în minte doar o vară pasageră, cu rucsac găurit şi cu manta de ploaie pe care a scuturat-o mai tot timpul peste noi. O vară bosumflată şi udă, ce mi-a fost prietenă  dar tot mi-a adunat în suflet dorinţe de nisip fierbinte sau măcar de trotuare încinse, chiar și pentru o vreme, doar. Dar oraşului meu trotuarele i-au fost reci şi doar clipe de fierbinţeală au trecut peste el. Clipe. Nu-mi plac fierbințelile, dar nici ploile dese nu sunt tocmai de dorit într-un anotimp care e unora speranță și relaxare, așteptare după atatea alte friguri și deznădejdi.
La penultima ploaie serioasă, am privit mâlul ce se scurgea prin canalul din curte şi, pentru un moment, am văzut luciri aurii, ca nişte dâre de lumină, ce se lipiseră, parcă, de betonul neprietenos într-o încercare absurdă de a-mi arăta că soarele şi-a trimis razele lui timide, dar vara asta ingrată i le-a smuls, brutal, şi le-a amestecat cu noroiul muntelui într-o ciudă şi furie de neînţeles. Mă uitam cum alunecă în gaura aia neagră, cum se prelinge vara mea şi razele mele de soare.

Să se ducă!, am zis

Să se ducă, aşa cum s-au dus toate visele mele de vară; vise neîmplinite, prinse în deşertăciuni şi amăgiri de vorbe fără temei!

Să se ducă…

Iar eu am fost exact ca anotimpul ăsta. Capriciu de om, trecut prin noi dureri, prin încercări, prin gând presărat cu treceri definitive. Parcă m-am molipsit de la vremurile astea temătoare şi am fost ca o boare, ca un fulg purtat de senzații multe, dar risipite doar în vorbe ce nu s-au putut aşterne. Zbaterile mele simple, de om muncit de dorinţe  cuminţi, au dezvăluit că, în definitiv, așa trebuia să fie totul și că nu e  ploaia mea de vară decât o așezare în matcă,  o trecere ..udă, care ne-a țintuit pe unii dintre noi acolo unde trebuia sa fim și poate alta solutie de convingere nu era.
 În timpurile mele scurte de relaxare, am trecut cu tăvălugul amintirilor peste oameni şi chipuri.Se întâmplă asta în fiecare an, la fiecare pierdere majoră, la vreo introspecție serioasă dată nu de întâmplari hotărâtoare ci de o prețuire inevitabilă a timpului care devine atât de prețios, când realizezi că unii nu mai au privilegiul de a-l risipi. Si atunci te gândești, fără concluzii majore, căci mai mereu devin dovezi peste timp că n-ai făcut altceva decât să le-ncalci periodic. Însă, înșiruindu-ți idei aparent salvatoare, e posibil sa gasesti raspuns și solutie măcar vreunei situatii in care te pastrai din…inertie.
Am realizat că nu mai iubesc aceiaşi oameni, că nu mai vibrez acolo unde nu este ecou clar în sufletul meu, că nu regret asta şi că mă simt eliberată. Că port recunoştinţa întâlnirilor potrivite, dar că diferenţele vieţii îşi pun amprenta pe continuitatea lor şi că le-am  lăsat la nivel de întâmplare hotărâtoare, doar. Că nu pot mai mult şi nu mă pot simţi vinovată pentru asta.
Că nu mai pot face parte din istorii fără substanţă şi din poveşti cu vorbe ce se spun doar pentru zgomotul conversaţiei. Am avut timp să-mi pun priorităţile în ordine şi să-mi alung demoni ce se încăpăţînează să mă urmeze ca şi când ceea ce aş spune sau aş face eu ar avea vreo importanţă mai deosebită.  Nicidecum.  Sunt sigură că fiecare lucru, bun sau rău, a venit să-mi arate că aşa trebuia sa fie totul; că orice greşeală făcută se plăteşte, că schimbarea poate fi potrivită sau nu, dar că nu interesează pe nimeni asta, ci ştii doar tu dacă iţi e bine acum sau mâine. În raport cu ceilalţi, tot ce nu mai e la fel nu alungă momentul delicat în care aţi interacţionat;  nu alungă sentimentul dezgustului sau al lehamitei ce-o poartă şi poate nu alungă nici frumosul care-l vede în tine, după caz . Dar tu nu mai eşti acelaşi şi poţi trece peste asta; poţi vedea dincolo de azi, de mâine, de anotimpuri neprietenoase.
Vara asta s-au dus oameni, au plecat clipe, am fost fin observator în vacanţa altora, exact cum fac de ani buni de cand concediile mele sunt adunate in zile prinse cate doua sau trei. Am prins contur de femeie încrezătoare, am iubit doar ce pot, ce ştiu şi cunosc, am simţit instabilitatea zilei de mâine, am tras cu degetele de viată şi am aşezat-o dincolo de anotimpuri, de timpuri, de zile, de clipe şi am ştiut, încă o dată, că ceea ce spui cu ceea ce faci nu e acelaşi lucru;  că unii cred că fac multe, dar e doar în mintea lor vizibil asta; că oricât ţi-ai regreta acţiunile, ele rămân în oameni, înfipte adânc, şi că există unii pentru care adevărul nu trece dincolo de ceea ce vor vrea să vadă, realitatea fiind de multe ori alta. Dar indiferent de ceea ce vrem a se întâmpla, după viziunea fiecăruia, viaţa ni se întâmplă imperfect şi uneori instabil, fix ca în vara asta udă şi scurtă, cu luciri de toamnă timpurie.
Și, tăvălugul, odată pornit, nu se va mai opri să nu adune astfel de stari. E mai ușor să vorbești de ceea ce tulbură, decât de ceea ce  ne înveselește, și cred că gândurile acestea nu se vor opri aici, ci, cu siguranță, vor ramane la fel, adunand și nu risipindu-le pe acestea. E puțin probabil sa mai schimbi ceva din ceea ce ai strâns în lucruri care sapă și formează tranșee pregătite să adăpostească alte răni, primite din războiul cu viața. Noroc că lumea e făcută și din gând bun, iar anotimpurile se pot schimba între ele, dăruind poate ce nu a reușit cel de dinainte. Si cred asta, cred în tot ce înalță și ne ajută să uităm, și să construim, chiar daca avem impresia că nimic nu ne va mai surprinde atât de tare în mod pozitiv.  Însă, ca într-o vrajă, nu rămâne decât mâinele. Un mâine fermecat de cuvinte potrivite. Sa le alegem cu grijă. Vară, pleacă! Mi-e totuna! Mâine să fie! Doar moartea e definitivă, în rest, noi putem face orice!

..se duce vara! Să plece, ingrata!
N-a fost chip să-i facem pe plac,
Orice i-am fi zis, orice i-am fi dat,
N-a făcut altceva, decât ne-a udat.
Să plece, îi zic; deşi stiu cam prea bine
Ce doruri de vară vor creşte în mine.

margaritar
și vara de este o clipă s-o simti c-a ramas strans in tine c-o porti intr-un gand, pe-o aripă de fluture ce se ascunde in mine!

Se duce vara şi prin scrierile altora, într-o temă comună numită psiluneală, şi pe care le găsiţi, dacă vreţi aici.

Nu vreau nimic, dar…

                                                        Nu vreau nimic pentru mine;
nimic din stele,
nimic
de pe pământ,
din vise,
sau cuvinte;
Vreau
doar palma ta
aşezată alături
pe perna mea,
dimineaţa,
când zorii mijesc
către ziuă,
şi noaptea,
când îngerii îmi spun:
somn uşor,
la culcare.
Şi mai vreau
privirea ta
ce m-ascultă,
de parcă,
uneori,
ochii
ţin loc de urechi.
Mai vreau
alintul tău de bine
lângă mine,
pe care-l aştept
ca un om
ce-l recunoaşte
prin alte zgomote
din casă.
Vreau sărutul tău cald,
indiferent de anotimp,
şi cântecul tău fals
ca ton,
dar adevărat
în simțiri.
Nu vreau nimic
pentru mine,
ci pentru amândoi:
vreau ca iubirea sa stea,
în maturitatea mea
copilăroasă;
uitată  în zile
ce vor să plece
într-un mâine,
dar care se desprind
greu
de acest azi sublim,
parfumat
cu noi.
Nu vreau
să-mi port paşii
nici spre ieri,
măcar.
Prezentul îmi e suficient,
aşa cum
tu îmi eşti de ajuns
şi mă faci
să nu vreau nimic
pentru mine,
nimic altceva…
decât…pe tine:
întreg,
tot,
complet,
simplu,
savuros,
şi gustos,
şi frumos,
cum eşti
doar tu!