De ziua cafelei

De ziua cafelei:
De 12 ani, soțul meu face cafeaua în casă, fie că e dimineață, seară, pentru musafiri sau așa de duminică. De 12 ani, il vad cum coboară in bucătărie, mesterind, cum numai el stie, nemultumit de aroma vreunei cafele nepotrivite, făcand pe alchimistul, rostind descantece și ascultand bolboroseala filtrului pe care l-am schimbat de x ori. E magie ce face el, pentru ca, nu stiu de ce, dar nu totdeauna măsurile, apa, butonul și tehnologia îi sunt prietene. Uneori îi zic, tremurand de nerabdare: Bre, dar eu nu vreau aur, vreau doar o ceasca de cafea.
Nimic, până nu simte el gustul și aroma care trebuie, cafeaua nu se serveste. Uneori fur pe ascuns cativa stropi, dar asa pe nevăzute, sa nu mă intampine încrucișarea sprancenelor lui. De 12 ani, eu nu beau doar cafea, ci iubire și patima, caldura de bărbat meticulos pentru care nu exista „lasă că merge și asa”, cum nu exista „nu se poate”.
Azi, miroase, in casa, a cafea buna, perfecta, cu speranțe și dragoste. O ceașcă din aceea mare, de care vă vorbeam deunăzi, albă, ca de supă, pare a se îndrepta spre mine. Il vad inmuindu-și buzele, gustând licoarea, ca și când pune o mică vrajă:
-Iar ai băut tu prima gură! Mi-ai furat norocul!, îmi spun eu, razand, replica favorită.
Ha, ha, si ce dacă! Eu sunt norocul tău, tu al meu.…, imi raspunde identic ca ieri, probabil ca maine..
Oare cum pot doi oameni să nu se sature de dimineti si replici ce par la fel. Doar cățeii nu sunt de acord. Dimineata sunt cu ochii pe noi, stiind ca vor sta ca in povestea caprei cu trei iezi…tot asteptand sa revenim acasa.
Cred ca si lor le place momentul nostru de rasfat matinal….
Cafeaua,.. placere vinovata, bucuria unei zile incepute perfect..
…CICĂ E ZIUA CAFELEI…

Viața pate fi mai frumoasă doar păstrand aromă de om bun, aroma cafelei noastre cea de toate zilele

de ziua cafelei
de ziua cafelei

Insomniaci ne stă mai bine

Nu-mi pierd diminețile la ruletă.
Le-am jucat, demult, la un poker pe dezbrăcate;
Ele mi-au cerut, tribut, cămașa de noapte,
Eu nu le-am oferit decât papucii
Și-un salut adormit, de dinainte de cafea.
Cu o mână proastă, însă, le-am pierdut pe toate
Deși tu, dintr-o cacealma oarecare, te-ai ales
Cu multă recuzită, dar mai ales cu dimineți buluc.
Ce-ai să faci cu ele?
Nu-s prea multe?
Îmi spui că le-ai picta în stropi de vin roșu
Și în zâmbete dăruite pe fugă
Dar că le-ai abandona, pe toate,
Pentru o noapte cu lună plină,
Nu înainte de a așeza între ele o tablă de șah.
Ce șmecherie!
De parcă n-ai ști că mă faci șah mat
Din trei mutări și două priviri dulci-amare!
Amândoi suntem toropiți de timp într-o arsură insomniacă,
Plutim între dimineti și nopți violete
Cerșind clipe cu miros de cafea.
Doar cămașa de noapte încă ne ține legați între vis și realitate
Nu, nu mai joc nimic cu tine.
Prefer să-mi dai tu, câte o dimineață
Și-un ibric nou. Neapărat de cupru
Să fierb niște zaț și s-amestec niște vorbe de aprilie
Dintr-un bazar cu obsesii noi, cu gust de tine și de..ciocolata.
De ce râzi? De dumicatul meu de pâine cu sare și ulei de măsline?
Sau de părul meu ciufulit?
Lasă, nu-mi spune! Mai bine așteaptă să vină noaptea,
Insomniaci ne stă mai bine!