Sunt om greșeală,
Om păcat,
Sunt o-ntâmplare
De-altădat’,
Sunt omul frunză,
Omul cer,
Sunt o imagine
În eter;
Sunt omul vorbă,
„Necuvânt”,
O scriere
Ca vorba-n vânt,
Dezamăgirea
Din trecut,
Nu prea sunt
Omul legământ.
Sunt omul trecere
De o clipă,
Cât o bătaie
De aripă;
Sunt omul munte,
Omul vis,
În al mirării
Paradis.
Sunt omul piatră,
Omul stâncă,
Sunt o fugară
Și-o nălucă;
Sunt omul cremene,
Om sare,
Sunt patimă
Și sunt și floare
Ce-și scutură corola
În lume,
Cu roua sa să spele
Un nume,
Purtat mai bine
Sau mai rău,
Sunt doar un om
Pe drumul său.
Nu sunt deloc
Ce aș vrea să fiu,
Dar sunt doar om,
Atâta știu.
Sunt om ne-om,
V-am zis cândva,
Pe când vorbeam
De viața mea;
Depinde acum,
Ce avem în cale,
O bucurie sau
O jale,
Un gând frumos
Sau o-ntristare.
Oricum aș fi,
Eu sunt-nu sunt
Mai mult o vorbă,
Nu …… cuvânt!