Și va pleca și verdele din câmp,
Tu vei pleca în lume, îmi spui mie,
Mă-ntreb de sunt uitucă și de-n suflet strâng,
Căci nu mi-aduc aminte ce te-nvie

De fiecare dată când te văd zâmbind,
În colț de amintire însingurată;
Tu pleci, îmi zici, dar îmi rămâi senin,
Iar toamnele-s mai dulci ca niciodată.

Și cade cerul la fereastra mea,
Cazi tu într-o visare întomnată,
Mă-ntreb dacă iubești pe altcineva
Sau doar e-o toamnă care vrea să ne despartă.

Pe un trotuar ciobit te-aștept, lângă castani,
Nu știu de ești sau vii, sau pleci cu zile,
Pe frunze scriu așa cum fac de ani,
Și-adun, în palme, arămiu de file,

În care te culeg și te cobor,
Și te pastrez în anotimp cu ceață,
Din trupul meu îți fac ție-un covor,
Dar tu m-ai risipit într-o dulceață,

…de gutui, să-ți fiu, pe pâine, dulcele uitării,
Ce dacă vine toamna peste noi,
Când tu mă amăgești în inima mirării
C-un du-te vino, ba cu soare, ba cu ploi?!

Să pleci, cu toamna, dacă vrei, nu-mi pasă,
Dar lasă-mi cheia inimii, acasă,
Să o arunc în focul fără pași ușori,
Tu pleacă, cum se pleacă, prin cocori!

 

…din ciclul celor #enșpemiiscuzațiexpresia poezii despre toamnă