Noiembrie, castană…

Octombrie s-a scurs aurind;
Noiembrie râde, venind,
A soare..
Eu scutur liniștea
Pe ultimele frunze trufașe.

Știu ele câtă viață mai au.
Adulmecă aerul
Și zâmbesc distrat:
-Exist cât exist
Și mă bucur!, spune una sfătoasă;

Noiembrie știe și tace
Zâmbind.
Aurește și el, ruginind
A castană

E înc-un timp, toamnă!

Lipsesc vreo câteva zile,  am mai lipsit două, din motiv de raceala si sinusuri inflamate! Vouă vă doresc un noiembrie minunat!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

 

 

Amorezând secunde

Cum să uiți? Cum să uiți? Să uiți că ești?
Că-n regina nopții ai tremurat și plâns parfum?
Că-n agonii de-o clipă ai învârtit povești
Și-ai strâns în brațe puf de vânt nebun?

Că ți-ai deschis, în cer, ferestre de albastru
Privind a întrebare nesfârșită,
De ce să uiți când nu ești un sihastru
Care își uită anii într-o menire sfântă?

Să uiți de lapte dulce și de nuci prăjite?
Sa nu mai vrei a ști despre gutui?
De ce să nu dai vieții cinci minute
Din cele obosite, agățate-n cui?

Ți-e fruntea aplecată spre departe,
Uiți ce îți place, uiți de toți nebunii,
Te-ai duce-n zbor, a pasăre de noapte,
Visând eliberări printre petunii!

Și-n liniștea tivită cu smarald
Furat din bucurie cu armuri de toană,
In zboruri, tot pământul ai crestat
Sa nu mai uiți c-ai fost, vei fi și-mi ești o toamnă!

Din cui, dai jos minutele de aramă
Și-apoi ne vom muta într-o castană!
Ne vom uita-n culori, lovind în frunze:
E atâta roșu în ele, că mi-l pun pe buze!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.