Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Alei de munte


Tema aleasă, in jocul cu numarul 179, din clubul celor 12 cuvinte,  poarta numele – „alei de munte” și  are ca semn și aceasta fotografie care e, de fapt, imaginea unei strazi din orasul meu, pe care eu o iubesc enorm. Asa ca, da, poate fi o alee de munte, dar e mai degrabă o stradă de poveste, din intamplarile nimicului de fiecare zi, unde te poți pierde fără să ți se pară că ai trecut pe acolo și cu o zi înainte. O privești ca pe o prietenă, ca pe bucătăria unde îți bei cafeaua zilnic, ca pe o rudă îndepărtată de care ți-e drag, ca pe o carte răsfoită de multe ori, ca pe prăjitura de care nu te saturi niciodată, ca pe povestea ce s-a scris și nu s-a întâmplat sau s-a întâmplat și nu s-a scris, ca pe azi, ca pe strada cu taine de granit tocit.  Și, cumva, nasc poveste, întâmplată, neîntâmplată, dar vie:

 

Pașii mei sunau a gol pe caldarâmul sec și trist, umbrind pecețile altor pași care se voiau nemuritori și prinși definitiv în piatra cubică. Mergeam ca după o beție, mahmură de neiubire, sau de prea multă, înca nu știam cu siguranță, sprijinind în vârful degetelor tencuiala veche a clădirilor cunoscute, prea cunoscute, încât, oprindu-mă lângă ele, îmi păreau că-mi vorbesc, că mă salută și că mă susțin să nu mă preling pe griul străzii. Mergeam anapoda, mergeam sinuos, mai mult a întoarcere, a răsucire, a răzgândire, un pas în față, unul în lateral, strecurând tropăit cadențat, de parcă aș fi vrut a exersa câțiva pași de dans irlandez.

Dar atunci nu aveam habar de nimic. Îmi spusesei sa fiu „la trei fără ceva”, în fața „butoiului cu flori”. Nu am întrebat nimic, nici fără câte, nici ce butoi, nici de casă și nici cum era zugrăvită fațada. Mergeam în neștire pe „aleea cu inima împietrita”, cum o numeam eu, după iubita lui domnul Ion, pictor de suflete, care, după ce a fost părăsită de acesta, a jurat că nimeni nu o va mai face să iubească.

S-a înșelat, deși ea crede și acum că se ține de cuvânt; doar că porumbeii pe care-i hraneste, seară de seara, o fac să rosteasca – „iubirile mele dragi”, dezlegând legăminte. Seara mă făcea să-mi fi dorit a fi dimineață, să aud cum trebăluiesc proprietarii puținelor cafenele, zornăind de zor prin vitrinile lor goale, în încercarea de a aproviziona cu ceva patiserie caldă și niscaiva cafea, poate, poate ar aroma „aleea inimii impietrite” cu parfum exotic din alte iubiri mai gastronomice. Asa ma multumeam sa numar portile, sa inventariez ghivece si sa rostesc descantece care sa faca sa dispara gratii hidoase de la ferestre cu tocuri de lemn vechi, frumos, ce se zareau sfios dintre increngaturi deloc armonioase. Butoiul cu flori! „Ce pacoste de loc mi-a ales pentru a ne intalni!”, mi-am zis, exact ca relatia noastra, mahmura si ea, din beții pasagere, adormită și resuscitată de atatea ori de cate un sarut energic in care imi topeai toate indoielile.

După ce am amestecat pe degete cel putin zece nuante de tencuială, m-am oprit in fata unui loc ce se asemana cu descrierea facuta cu mult timp inainte. Un loc care mirosea a nimeni, a nimic si a trecere uitata mă indeparta și ma izgonea fara drept de apel. Butoiul era, de fapt, o părere; trei doage amarate in care mai dormeau trei buruieni și cinci gandaci supărați, iar eu am lovit cu piciorul a înțelenire fortata dar si parca a spune – „am fost aici, plec de aici”.

Mi-am șoptit că nimeni nu merită popas atat de neatractiv, iar, după ce am numarat zece chistoace de tigari, din care trei fara filtru, mi-am zis ca ar trebui sa ma mut pe partea cealalta a aleii si sa simt alte tencuieli pe degete. De fapt, te uitasem, acolo, intre cercurile ruginite ale butoiului-nebutoi, rătăcit într-o pseudo poveste mahmura de tinerete incerta.

Pe alee de oras prafuit, mi-am intors pașii și imi zambeste, din acelasi loc, o muscata imensa, roșie, hranita bine, ca amintirea mea, care inca iși bate cadenta in pietre de granit obosit.

Orasul e altul, doar sunetul acelasi….trop-trop

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Sonerii vii

Ca un balon de săpun e viaţa mea,
Aparent, se pare,
Pe un butoi de pulbere poate sta
Chiar şi-o zi oarecare.
Pe coji de banană calc uneori,
Prin drame ce nu-s ale mele,
Îmi bat la poartă, adeseori,
Veşti ce mă poartă prin ele.
Nu deschid tuturor, chiar nu pot,
Nu am nici măcar sonerie;
Nu există la uşă niciun buton:
Hotărât, nu vreau simfonie!
Nici balcon nu am şi sufăr puţin
Că nu pot fi şi eu Julietă,
Cântăcioşi aş avea, iar Romeo din plin
Dar mai bine, c-aş fi desuetă.
Ce ziceam? Că nu am
Oareşce sonerie la poartă?
Păi ding-dongul meu face ”ham”,
Am o ”bandă” de câini în ogradă.
BOB
Bobiţă

 

Am un câine, cam mare, ce se crede actor
Şi-a făcut în pădure culcuş,
Are beteală de frunze decor,
Şi ca scenă o bancă cu pluş
ALM1
Alma

 

Mai am unul răguşit şi nervos,
Babuin sau maimuţă îi spunem,
Bebeluşă-i de fapt, dar cu ochi fioroşi:
Ei, mă rog, să-i lăsăm un renume!
ZARUCELA
Zara

 

C-un baton din ceva cauciuc colorat
Păcălesc o lupoaică frumoasă,
Ea ne latră şi fuge neîncetat.
Soneria noastră luxoasă!
TOTEL
Toto
Ce vedeţi pe masă nu-i o pisică!
Chiar de ştiţi că nu stau căţeii defel;
Deşi scărpinat oarecum pe burtică,
Poate fi şi motan, căţel sau purcel.
Haita-i mare, recunosc, vinovată
Şi de aţi crezut că ăştia-s toţi,
Dezamăgirea de vă e deja instalată,
Mai sunt doi rătăciţi, de socoţi!
GIGI
IZZI

 

 

O  ‘‘bălaie’‘ de fată, o maidaneză,
Ce se crede regină într-un palat,
E, de fapt, o dulce tomberoneză,
Dar cu aere de câine stilat.
MOSU
LUPU’ – BĂIATU’
Cel din urmă lăsat e un hâtru de ”câne”,
Un bătrân cu ochi umezi, duioşi,
Abandon a fost, într-o vreme, al său nume-
Lup cu ştaif ce ne face sa fim bucuroşi.
Soneriile noastre nu latră întruna,
Nici deodată, căci sunt educaţi,
Iară azi sunt toţi pentru stăpâna
Parodie de vers, ne iertaţi!

 

Gluma-i glumă, dar mai nou, la apel
Se asaza  și-o pisică negruță
Ce se crede în haita, vreun anume cățel
Chiar de-i Fifi a noastră drăguță.
Suntem multi, Tîrnoveni și ne place aici
Avem casă și avem buletine
S-aveti grijă, de veniti cumva pe aici
Mai întai veți trece …de-un câine! (sau mai multi)

 

 

 

  Sper că vă place ”gluma” mea de poezioară naivă şi fără nicio valoare în afară de aceea de a vă prezenta menajeria mea şi de a cuprinde cuvintele duzinei de cuvinte care sunt: balon, baton, burtica, balaie , butoi, balcon, bat, banana, babuin, beteala, banda, buton din cadrul clubului celor 12 cuvinte. În tabelul lui Eddie veţi găsi şi alte încercări, poate mai literare. Recunosc, mă simt ca în vacanţă cu soarele de afară. Cât priveşte animăluţele din casa noastră, toate au venit după ce alţii le-au aruncat cât colo. Nu pot spune că e uşor cu atâtea, dar ştiu că măcar pentru ele pot face ceva în plus. Si mi-e suficient. Între timp, am devenit şi ‘‘năşică” de căţel, singurul meu merit fiind acela de a fi găsit, peste noapte, numele potrivit: Bruno. În final vă mai las o fotografie ce pe mine mă distrează mereu. Apare şi singurul motan rămas, Silver, ce de o vreme, s-a autoexilat în bucătărie din motiv de lup bătrân.

tablou