Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Prietenii incredibile

Prietenii incredibile:
Pe 2 ianuarie, 2015, a apărut la noi Lupu’-Băiatu’, lupușorul bătrân ce nu credeam vreodata ca se va atasa atât de tare de noi, dar mai ales de casa. Era in stare sa nu iasa decat târât, eventual, și, rar, iesea în curte, de bună voie. Al șaselea caine care a aglomerat și mai mult locul și a impartit lumea in jurul nostru: o parte ne crede nebuni și inconștienti, iar o parte socoate ca e frumos gestul nostru. Uite ca au trecut doi ani jumatate și el nu doar că nu mai arată batran, ca atunci cand l-am gasit mergand prin zapada, ci tot zici ca intinereste de fericire.
 
In fine, de cand a aparut el, pisicul Silver, singurul supravietuitor, de atunci, din cei trei pisici pe care i-am avut din 2008 încoace, se autoexilase la demisol, in bucatarie. 6 luni. 6 luni in care frica de lupusor a fost mai mare decat nevoia de aer. Îl mai asezam eu pe pervaz, dar mieuna a neplăcere și se retragea in culcușul lui unde nu voia a fi deranjat. Într-o zi, pe 13 iunie 2015, Silver, a venit in sufragerie singur. Mi s-a cuibărit in brate si a inceput sa toarca.
 
Sub masuta mea de scris, statea intinsa maidaneza, pe un scaun de bar se aciuase catelul cel mic, Toto-vânătorul, alt sufletel care nu poate sta fara atingere de om. Alma- rotweillerita se spăla de zor, cu zgomot, usor deranjant, dar amuzant. Asta e obiceiul ei, cand se asaza parca spre a dormi.
 
De pe hol ne privea lupul și, culmea, se făcea ca nu vede pisicul. Mihai se uita in jur, iși oprea privirea pe fata mea și cu o duiosie de care mi-era dor imi spuse, incet: „Mai, ce draguti sunteti toti din casa!
 
Am uitat sa va spun ca pisicul meu nu părea prea bine, cred ca avea 10 grame cu tot cu blană. Dar timp de 5 ani, cat a stat la noi, caci tot batranior a venit si el prima data, veterinarii ne tot amenintau ca moare. Am sperat sa fie cat mai tarziu acel moment. Sau niciodata.
 
In 24 iulie 2015 Silver a renuntat, cu greu, la ultima lui viață, dar din 13 iunie pana in 24 iulie Lupu’ – Baiatu’ a avut un scop – sa pazeasca pisicul. Ore in sir il privea cum sta pe pervaz la soare. In ziua cand Silver s-a desprins, nu l-a mai cautat niciodata, de parca stia.
 
Ca un facut, un an am stat fara neam pisicesc, și in 21 iulie 2016 am luat-o pe Fifi, iar Lupu i-a devenit prieten bun. Mi-au dat asa niste lectii, dar cred ca eu chiar aveam nevoie de ele, caci mereu am subestimat puterea lor de a face fata multor provocari. Uneori, par a intelege mai usor semnele din jur. Azi am avut o zi greuță, sunt obosită tare și, ca un facut, niciunul nu se agita, toti stau cuminti asteptand o privire unica, doar pentru ei. Doar Lupu’ Baiatu’ o priveste pe Fifi…
..deh, prietenii…de suflet și taină..,
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Bună seara, vecină! Ce mai faci?

 Bună seara, vecină!
Bună seara vecină!
Bună seara, vecină!
Tare harnica a fost pasarea asta gri. De doua ori a scos puiuți. Când ma declarasem invingatoare, pazitoare de înaripate mici pe care nu trebuia sa le vaneze Toto tomberonezul, care sta geană pe copacul cu crengi miscatoare, na..ca vad alte oute bleu gri verzi, precum opalul, Si nici bine nu asistasem la niscai lecții de zbor, ca pasarea-mamă și-a reluat locul și a inceput rabdatoare sa dea viata. Din nou.
 
In curtea noastra, de o vreme, e o intreaga coalitie pasareasca. Mici cantaciosi parca le vin in intampinare micutilor, aratandu-le calea spre cer. Pana au prins putere, au asteptat popasul cu hrana al celor doua pasari: clocitoarea gri și una neagra, ca o mierla, care aduceau gandacei, rame și tot felul de vietati care sa-i faca, pe cei ce stateau ore in sir cu gurile cascate, sa prinda puteri, cat mai iute.
 
Piste de decolare și aterizare erau crengile bradului nostru, iar foșnetul lor trezea „vanatorul”, dar si pe mine cu cate o avertizare scurta: „Nu! Nu… acolo!”
 
Si am pazit puiuti, si vin pe gard timid, ca o multumire scurta, sau pe pervaz, la firimiturile de paine, de care, pana mai ieri, nu se atingeau deloc, spre ciuda mea. Acum, alți 5 natafleti stau și asteapta pupicul cu mancare, iar eu vad spectacol și ….binecuvantare.
 
Si uit de multe, uit ca sunt obosită, uit că mă roade că nu am timp liber, asa doar pentru mine, uit ca blocul de langa noi ce a crescut în locul muntelui, mutilat de picamerul omului întreprinzator, își primește încet, încet locatari, facandu-ma sa-mi doresc sa fug precum pasarea aceea neagra. Vazand cu ochii. Au omorat muntele, iar pasarile care, pana mai ieri, stateau in curtea vecina, sunt toate la noi. Iar noi ne bucuram de sunete miracol și..de viata. Insa sunt și neajunsuri – mai mulți șerpi, ceva…„rozătoare”, și niște viituri….aparte, când plouă. Dar pe acelea nu vi le spun cu lux de amănunte, dar vă zic că, ieri, s-a auzit zvon, ca pe poteca noastra cineva i-a mai vandut „omului întreprinzator” alta proprietate pe care eu o adoram. Daca si acolo in locul acelui rai, rasare bloc…eu caut casă la țară. Dar țară de aia prin împrejurimi. Zic si eu, acum, de ciuda, că desi traiesc in zonă de case,  in mijlocul Brasovului, direct in pădure, pe o potecă, am ca vecin…un bloc nou nouț. V-am mai zis eu despre asta, cândva.
Mi-aduc aminte, ca anul trecut, cand pasarile astea zburau in cautare de hrana, Mihai al meu, aducea rame in curte, le lasa langa brad, cat sa le gaseasca ele, ca din intamplare. Mereu ma induioseaza amanuntele astea, exact cum mă tulbura si cand observ ca a hranit si cainii ce nu  au pe nimeni in afara de el, cand stiu ca aduce ramele intre bete, ca suratele cu pene sa nu simta „miros de om”. Spectacolul vietii mele are scene repetative, dar mereu le iau de noi si le simt de parca prima data asist la desfasurarea lor.

 

Ultima fotografie e preferata mea. Categoric, înaripatei  nu-i pasa de framantarile mele. Are treaba pasarea eroina, cea care a adus primavara asta vreo 10 pui, in total. Are de munca, nu-i vreme de tanguire. Mi-o lasa mie toata. Ne privim ochi in ochi, de la cuib la cuib.
 
Buna seara, vecină!
 
– bonus, o jucărioară-poezie, din ani trecuti, când mirarea miracolului din brad era la inceput:
 
Într-un brad, ca o spirală,
Într-un început de timp,
Nu-s nici globuri, nici beteală,
Pare-un pom obişnuit.
Stă cuminte, fără freamăt,
Şi de-i ploaie, şi de-i vânt,
Gălăgie, tobe, zgomot
Nu îl scot din ”zen-ul” sfânt.
Îl mai necăjesc blănoşii,
Ce spre ramuri se întind,
Dar i-alungă cu ţepoşii
Verdelui fără sfârşit.
Muzica pădurii mamă
O regretă, uneori;
Inima i se adapă
De sonetul prins în zbor.
Dar de zece zile-ncoace,
Am văzut, în ale lui ”plete”,
Paie, aţe, ghemotoace,
Iarbă, gâlme şi scaiete.
Agitaţie-n crenguţe
Şi ceva înaripate,
Ce purtau între gheruţe
Sau un cioc, vă spun, de toate.
Ca un detectiv de seamă,
Înarmat c-un telefon,
Am luat urma, fără teamă,
Musafirului din pom.
El gara fără să ştie
De intenţia inamică
Şi-un moment, cât alte-o mie,
Am surprins, încet, cu frică.
O minune, o splendoare,
Într-un cuib gen coşuleţ,
Sta micuţa cântătoare,
Păpuşa cu .. …. cioculeţ.
Poza-i ca o ghicitoare,
Dar se vede-un ochi şi-un cioc,
Nu-i aşa că-i lucru mare
Pentru bradul cu ”ghioc”?
Nu ştiam de ce, de-o vreme,
Era piesă principală,
Ascundea în el o lume
Şi-o poveste teatrală.
Căci n-o fi mare scofală,
Să vezi pasăre în cuib,
Dar, vă spun, e o mare fală
Să pozez, curând, şi….”pui”
Te salut, lume! Mă pregătesc și eu să decolez…spre ținte înalte. Sper să-mi iasă! Bună seara, vecină! 
Mărgăritare versificate

Lunea ca duminica

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
Mărgăritare versificate

Sfântă Duminică

Sfântă Duminică, strecoară-ți vălul de aur
Peste soarele vieții noastre,
Dă-i strălucirea și căldura ta,
Pune-i raze zâmbitoare,
Înalță-l pe Cerul Inimii noastre,
Fă-l să nu dea doar Lumină
Ci să scoată Lumina din noi.
 
Sfântă Duminică, port în mine rugăciune ție
Și bucurie că-mi ești și azi,
Și că îmi dai liniște de argint,
Și albastru în suflet,
Și ne așezi pe leagănul tihnei,
Să ne-nțelegem odihna.
 
Sfântă Duminică, poartă-mă spre gând bun,
Adună-mă în zâmbet și grai simplu,
Să nu uit că-ți sunt floare,
Să nu uit că-mi ești floare,
Și că ne împodobim reciproc
Doar o dată pe săptămână!
Duminica
Duminica
Mărgăritare versificate

Așa cum ne jucam când eram mici…

Așa cum ne jucam când eram mici:

Nu mă-ntrebați, căci nu știu a răspunde,

Nu încercați să-mi spuneți că mă știți,
Nu-mi cade vorba-n spate, nu opriți!
Pașii îmi sunt topiți în amănunte,
Ce nu le știu nici eu, dar le adun pe rând
Și-mi fac din ele povestiri mărunte;
Le pun în spate și le urc pe-un munte
De verde plin. Le mângâi și le plâng,
Le urc și le cobor, și le învăț să zboare.
În timpul ăsta le alint, de ți-e mai mare dragul,
În valea inimii le dau de-a berbeleacul,
Le aranjez la colțuri, dau drumul la zăvoare,
Să vă vorbeasca vouă, prin semne prinse-n inimi,
Caci nu mă știți, dar parcă mă cunoașteți
Și-n orice literă m-aș așeza m-ați recunoaște,
Caci eu m-am scris în ele, și-am gonit străinii.
Și-acuma… ne zâmbim.
 
Dar nu opriți!
Băteți la poarta mea și-apoi..fugiți,

Așa cum ne jucam când eram mici!

Vă multumesc tuturor că intrați în a mea casă, chiar de  îmi zâmbiți doar ori îmi lăsați vreun gând, sunt recunoscătoare!

sursa: pinterest.com,  Așa cum ne jucam când eram mici!
sursa: pinterest.com, Așa cum ne jucam când eram mici!