Mărgăritare versificate

În fereastra sufletului

În fereastra sufletului am pus mușcate și petunii,

Deși la grădinărit nu mă pricep,

Ba uit să le ud, ba le inund cu emoții,

Ba se usucă în soarele ochilor indiscreți,

Iar de învățat despre binele lor

Nici acum nu am habar.

 

 

Totuși, mai mereu se găsește cineva

Să-mi dea îngrășământ potrivit,

Să le pliveasca cu grijă din grijă,

Să mi-aducă aminte ce frumoase sunt

Si cat de greu au înflorit în inimă.

 

 

Mușcatele deja curg colorat pe margini de suflet,

Iar eu nu vreau  să intinzi mâna si sa furi un fir,

Mai bine cere-mi.

Mi-a luat o viață să știu de ce zâmbesc roșu.

 

 

Parcă nu mai am timp să nasc alte povești,

Alte zâmbete, alte buruieni, chiar.

Din cele sădite, fereastra  sufletului meu

Ramane mereu deschisă și împodobită,

 

Curgând,

pe ziduri de trup,

flori-povestite!

 

 

fereastra sufletului, cu mușcate...

 

 

 

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Ce zici? Vrei să fim bine împreună?

Vom mai fi bine vreodată
Sau ne vom scurge pe marginea lumii
Între cer și pământ,
Între bucurie și lacrimă,
Așteptând palma sufletului
Să ne țină în căuș dumnezeiesc
Vise scurse într-o beznă de cleștar?
Vom mai fi bine vreodată,
Dacă rugăciunea spusă șoptit
Cu jumătăți de cuvânt,
Din inimi împietrite de spaime,
Își va căuta cealaltă jumătate
În ochii vieții
Si nu-și va împlini menirea?
Vom mai fi bine vreodată
Când se vede alb peste munți în luna mai,
Și tu-mi ești tristă de plecări
Ce capătă urme de nesfârșire,
Deși la tine-n suflet e sfârșit nesperat,
De suferință domesticită cu lacrimi?
Vom fi bine, draga mea. Eu cu nebunii stelare
Ce-mi tulbura dimineti cu cafea neîndulcita
Tu cu bucuria zilei din noua ta viata
Unde, pe masuta inimii vei aseza –
Două cărti, o pană, o fotografie zimtata,
Niste zat uitat intr-o ceasca,
Si cu toata recuzita asta, vei pune ultimul oftat
In cui.
Ce zici, vrei sa fim bine împreună?
Așa, între verde și roșu…mereu.., între pietre-cuvinte?
Cand trece vremea și cifrele devin rotunde, nu știu decât să-ți zic, stii tu,  că ești unul dintre cei mai puternici oameni din juru-mi, iar lui …că așa a fost să fie.

vom fi bine?

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului:
Dacă ți-a plăcut, cândva, un cântec de pasăre doar pentru că nu ascultasei încă alte triluri, să nu te miri că într-o zi ți se va părea stridentă, arțăgoasă, gălăgioasă, iritantă, dornică doar de atenție, sperând să-și mute armoniile pe alte ramuri. Nu-ți va garanta nimeni că nu te vei plictisi și de alte acorduri, însă e imposibil să nu găsești unele care să-ți ciripească discret…muzici preferate sufletului tău. Bucură-te de ele atât cât sunt, așa cum te-ai bucurat și de cele rătăcite-n abisul schimbării.
Iar dacă nu poți nici măcar să mai simți zgomotul acelei înaripate să nu te simți vinovat, viața e plină de lucruri care vin precum pansamentul pe rană, cât să te miri ce ascunse au stat, în scorburi cu vise, neîndrăznind să-și ducă zborul și glasul spre cei ce le căutau, fără ca ele să știe.
Neîntrebând sufletul despre zbuciumul său nou îl lași să-și recapete singur albia aceea a confortului de unde nu vor lipsi alte întrebări sau cunoașteri. Și le va așeza singur, între două vorbe spuse Cerului și două oftaturi lungi. Pe cele din urmă le vei simți, pe primele le vei ghici în acțiunea cea nouă de care te bucuri, ca și când erai programat sa faci asta. Totul e o scenă unde se joacă sute de piese de teatru, exact cam câte gânduri nerostite ne trec nouă zilnic prin minte. Chiar dacă nu ajung fapte își ascund reprezentațiile necerând atenție în plus, ci doar să se consume și ele printre cele cu glas.  Stau sub zăbrele de gând, mereu atente, sa vada cand e randul lor de primadone.  Si noi le casapim cu zgomotele din afară ce nici măcar nu ne aduc bucurie mereu în loc să ascultăm și muzica sufletului.
Uneori, din coliviile noastre aurite, privim colivia nesfârșitului și ne mirăm ce ușor e să ne rotim spre ce ne place. Atâta eliberare din suflete încorsetate de preconcepții, nu mi-a fost dat să văd.
Azi, am văzut un om care era fericit. Fericit că-i cânta altă pasăre la geam. Și, nu știu cum, dar am înțeles ce ușor era.
Să fiți iubiți de cine doriți, și să iubiți pe cine vreți, fără vinovății de fațadă. Ne sunt suficiente aparențele în care ne scăldăm ochii și sufletul. Iar dacă tăcerea mea de dincolo de cuvintele scrise vi se pare de neînțeles, nu căutați logica pentru că nu exista. Sunt lucruri despre care și cel mai vorbăreț și extrovertit om nu vrea a vorbi, chiar și celor cu care a făcut-o până deunăzi..ușor. Poți împărtăți emoții dar e greu să-ți mai împarți sufletul, dezgolindu-l prea tare într-un moment când, poate, e doar obosit și singura hrană regeneratoare e cuvântul scris sau tăcerea.
Numai că atunci când taci, și muzele amuțesc. Nu mai bine că le asez aici sub formă de nori de cuvinte gata sa se risipeasca pe Cerul Nădejdii? Asa le voi asculta oricand voi dori, în triluri de ganduri înnoite..
Sunt bine, dragii mei, însă din realitati si fantezie, uneori, …poți fi doar culegător de cuvinte ce bântuie nehotărât. Atunci le adun spre surâsul zilei ce se așază pe genunchii mei, greșind directia, lăsandu-mi chipul sa capete ceea ce doreste – senin sau încruntări de sprâncene. Voi ce credeți că am ales?  Si apropo, spre disperarea celor care atunci cand le arati o fotografie te intreaba unde e zâmbetul. Știți ce le răspund? În realitate. Cel mai greu lucru mi-a fost să zâmbesc și să râd forțat. Mai bine mă lipsesc, vorba unei dragi mie, căreia veselia îi e mereu haină potrivită. Să fiți iubiți și nu căutați drame nerostite acolo unde nu sunt…
Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
sursa: pinterest, free bird, Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi…

 Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi:
Nimic nu e ce pare a fi, e concluzia ce-mi rămâne de fiecare dată când citesc ceva polițist. De curând, am recitit romanul Agathei Christie, „Moarte pe Nil”, într-o încercare de aducere aminte, dincolo de ceea ce cunoșteam deja  și din ecranizările făcute, dar și dintr-o memorie uzată, din care lipseau amănuntele de tot felul. Era o altfel de documentare pentru tema minunată, pe care am ratat-o, de altfel, pentru Clubul Condeielor Parfumate, care se numea „Parfumul personajelor din Moarte pe Nil!”.
Vă garantez ca dacă dați click pe linkul Mirelei, nu doar ca va veți aminti perfect acțiunea și protagoniștii, dar veți afla și o grămadă de informații despre parfumuri, arome, stil, opulență și bogăție, iar în tabel – căci există unul acolo –  veti gasi interpretari inedite care, sigur, vă vor întregi cunoștințele sau, de ce nu, vă vor face curioși în caz de nu ați citit cumva cartea, deși mă cam îndoiesc de asta.
 Așadar, nimic nu e ce pare a fi și încă o dată, am realizat ce înseamnă să re/citești o carte la o vârstă când amănuntele sunt cele ce îți rămân în minte. Când eram foarte tânără, eram teribil de înfometată să aflu repede acțiunea, desfășurarea, personajele, să le dau drumul pe sania acumulării și să le simt, în final, ca un tot, fără să realizez, că, de fapt, le-am dezbrăcat de lucrurile esentiale și le-am pastrat in memorie goale, doar cu efectul întâmplărilor, fără să păstrez măcar puțin din ceea ce dă bogăția textului. Dacă mă întrebai de roman, ti-as fi răspuns, în cateva fraze, că e vorba de încă un mister dezlegat de celebrul Hercule Poirot, într-un mod maiestuos, vibrant, dintr-un alt loc exotic, dincolo de lumea obișnuitului, unde personajele iși pastrau cronologia si congruentele in tipare pe care, poate, le coseam perfect….. uitandu-mă, mai apoi, la filmul care sintetiza totul.  Superficialitatea asta o mai păstrez acolo unde simt  că nu mă atrage autorul sau când povestea pare o repetiție a unor cuvinte mult prea cunoscute, reclădite parcă, insa mereu retin actiunea…asa ca o delimitare a lucrurilor pe care le iubesc dar și ca o nevoie de recunoaștere. Ei bine, de data asta nu a fost asa și deși nu sunt pe temă, tocmai că am ratat-o, nu pot lăsa deoparte faptul că subiectul e terbil de ofertant.
După ce am trecut de personaje, după ce am vibrat perfect cu fiecare fleac apărut să-mi pună mintea în mișcare – deși era cam greu să mă prefac că nu știu cum se termină și care sunt autorii crimei – m-a pus pe gânduri franchetea lui Hercule Poirot în câteva dialoguri menite sa tulbure dar si sa trezeasca cumva părti din noi. Sa spui adevărul acolo unde omul nu are nevoie de el, îmi pare un act de mare curaj. Să-i spui omului ceea ce nu vrea să audă, necosmetizat și, deși politicoasă exprimarea, să-l pui pe fugă, este cu adevărat o mare calitate dar și o demonstratie perfecta a siguranței de sine, că mai apoi tu te poți strecura prin viața lui senin chiar dacă simți stânjeneala.  Oamenii au tendința sa creada ca nu vor fi niciodata influentati de deciziile pe care le iau in raport cu ceilalti, plângandu-se, mai apoi, de  nedreptatile pe care trebuie sa le suporte, uitand ca  au generat fiecare avalansa care îi cam mătura, făcandu-i vulnerabili și temători, paranoici și schimbatori, avand reactii care uimesc. Cata vreme esti conștient de consecinte duci mai ușor păcatul de a fi căzut în ispite de suflet hăituit.
Apoi, sa simplifici, precum Poirot, o vacanta facuta pe unul dintre cele mai incitante fluvii din lume, Nilul, cel in forma de reptila, numind-o „călătoria sufletului” doar pentru că una dintre divele romanului își dezvăluie trairile intunecate inainte de a urca pe vasul ce va deveni scena unor morti presimtite, întrucatva, este dovada ca poți găsi ceva ușor poetic și într-un stil destul de evident.
Dincolo de faptul că mi s-a deschis pofta de a vedea cateva dintre atractiile Egiptului, cu templele, piramide, deșert și hoteluri luxoase, mă gandeam cat de diferite sunt calatoriile pe care le facem noi acum și cum aratau bagajele celor ce se îmbarcau pentru un sejur de 12 zile. Cărti, scrisori, șaluri de catifea, rozarii, pălării, costume de mătase, caschete de colonialisti britanici, batiste cu monogramă din materiale diverse de unde poți deduce clasa socială, turbanuri, evantaie, rochii de seară, de zi, săruri, parfumuri în sticle de cristal, revolvere cu mânere de fildeș,  un întreg univers care vorbea despre și în locul tau.  Cameriste personale sau medici care purtau cu sine, intr-o geantă, o intreaga sala de operatii, telegrame și scrisori ce te gaseau oriunde, erau deja lucruri obisnuite.
Din nou, m-am gandit la secretele pe care le purtam fiecare, dar si la patima cu care ne invaluim cand dam de o situatie pe care nu o gestionam usor. Am ramas surprinsa sa vad cat de repede  s-ar debarasa oamenii de alti oameni, doar pentru ca unii au  un caracter îndoielnic și nu  sunt pe placul majoritatii, dar sa vada in moartea unuia ca si cand e pedeapsa pe care o merita, este mult peste puterea ma de a intelege. Si asta observ nu doar in randurile scrise, ci privind reacțiile celor care lasa cateva randuri la recenzii. Fictiune sau mers ușor in realitatile ce ne inconjoara, nu pot uita ca am trait astfel de senzatii cand un om plecat „nu la steaua cea buna” era privit de un altul rămas cu multă ură, bucurându-se de accidentul mortal, doar pentru ca acela îi gresise lui candva, avînd credinta că  primea ceva cuvenit faptelor sale. M-am cutremurat. Poti fugi de astfel de oameni, te poți distanța de cei aducatori de nenoroc, dar moartea e doar a lui Dumnezeu, nu o putem cere noi, de parcă am cere niste vreme rea in loc de soare, iar mâine te poți răzgândi. Sa te bucuri de plecarea definitiva a unui om ca și cand tu esti fara de pată, cred ca tine de o tulburare interioara profunda.
Apoi, dragostea și tot ce poți face în numele ei pe acest pământ. Oare  mai exista sacrificiu și devotament chiar si in comploturi și intrigi carora, din start, le cunosti deznodamantul? Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?
Categoric vremurile pe care le traim  sunt altfel. Parfumul acelei epoci il port in litere de romane care vor fi mereu la modă, poate printre putinele lucruri comune intre atunci și acum. Nu voi vorbi de lumea bogata, de opulenta care sarea in ochi și prin mediatizari excesive, in rubrici mondene, exact cum se intampla si acum, insa, in zilele noastre, nu e nevoie decat de putin „glamour” fara sa ai merite evidente. Poate merite nu aveau nici atunci, insa pozitiile sociale îi aduceau pe acestia in atentia lumii mereu curioasă, mereu pusă pe descusut și cusut. Ca în final să devii o știre peste care toți trec ca la fapt divers, pentru că nu vei mai conta….mâine.
Ce mi-a ramas in minte, ca un gong care suna prea devreme, batand neregulat si sacadat, e faptul ca ultima replica din aceasta carte parca anuleaza fiecare întamplare, trimitandu-ne, prea repede la urmatoarea: „nu trecutul conteaza, ci viitorul”
Si cum aceste cuvinte sunt confundate mai mereu cu o lozinca a progresului, eu, recunosc, că imi ascund capul intre umeri gandindu-mă ca prefer prezentul colorat cu arome de trecut și cu albastru curat de viitor, îngemănate delicat. Indiferent de ce am vorbit eu aici, poate ca nu are legatura total cu actiunea din „Moarte pe Nil” –  nu am scos decat niste idei razlete – dar e pretextul sa spun ca toți contăm, indiferent că suntem buni, răi, generoși sau cameleonici, oameni fum. Ramane doar sa hotaram caror oameni le suntem spectatori și cu care ne impletim firele iubirii și ale increderii.
Moarte pe Nil, amor subtil
Distrus de ambiții și lăcomie
Parfum amar, de om avar,
Obsesii pline de fantezie;
Nisip și perle, șaluri și stele
Ce adormeau prin vise triste,
Bani și ambitii, crezuri și vicii
Pitite-n colturi de mătase al batistei
Cu monogramă și poate o armă
Ascunsă-n urzeli potrivite de timp;
Lumea-i nebună, soare, nu lună
Prefera cel ce nu e-ndragostit
Decât de sine, și-atunci revine
Amor vinovat ce ucide prezentul,
Flacon cu lacrimi, esență de patimi
Și Moartea pe Nil devine efectul
….parfumului fum.
Pentru intreaga poveste as alege un parfum cu miros oriental, cum e cel Shem – el- Nessim de Grossmit –  un parfum Floral Lemnos Mosc de dama, creat in 1906.  Notele de varf sunt bergamot si neroli; notele de mijloc sunt muscata, iasomie, trandafir, ylang-ylang si radacina de stanjenel; Notele de baza sunt mosc, paciuli, cedru, lemn de santal, heliotrop si vanilie – și asta doar pentru că acțiunea se petrece în Egipt, dar pasagerii sunt aproape toți locuitori ai vechii Anglii, casa Grossmit avându-și acolo rădăcinile.
Viața are surprize la tot pasul. Fiecare dintre noi găsim acea părticică în care ne oglindim, iar dacă în ciobul nostru de lume se mai privește cineva, cred că vom fi fericiți, căci va conta mereu clipa purtată în ziua de mâine, cu bucurie pentru că ești și poți face lucrurile să curgă și printre pietre negre din ape involburate. Sa fiți fericiti, asadar!
Fum...de parfum, nimic nu e ce pare a fi...
Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi…
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Drumul e al tuturor

Drumul e al tuturor
Veninul lumii are alte cote
Și-s noi discuții puse pe hotar,
Se agită toți cei ce simt că prin aorte
Le trece sânge clocotit, căci au habar
De fiecare normă ce apare în cale
Și trec prin filtrul lor, cam îmbâcsit
De umilinta vietii ce acum le pare
Exemplul bun că alții au gresit.
Se spune mult despre ipocrizie,
Se strigă despre legi, canoane noi,
Când este clar, dar nu ar vrea să știe
Că lumea-i veche chiar și-n timpuri noi.
Nu schimbă viața cum se schimbă omul,
Atunci când drumul său nu e pavat,
Când buna sa intenție este ca pomul,
Ce rodul și-l cam scutură-n păcat.
Răbdarea noastră este limitată
Si-o măsuram din tot ce am trăit,
De e cu plus, nu ne-o păsa că altădată,
Va da cu minus altora ce s-au mințit.
Eu cred ca nimeni care se iubește
Suficient să știe ce contează,
Nu va dori sa strige, cât ai zice pește,
Cuvinte goale ce devalorizează.
Vă spune una care a aflat,
Atunci când umbra îi era iubire,
Cum e cuvantul sec și apăsat
Cu care a lovit dur – Nefericire!
Și daca altii pun pe firmament idei,
În care simți că nu te-aduni deloc,
Trăiește-ți viața cât să nu le iei
Taciunii lor să-i pui pe- al urii foc.
E așa usor sa ne aprindem toți,
Tot arătând cu degetul spre celălalt,
Când ar fi simplu să arati că poți
Revolta sa ți-o schimbi în țel curat.
Iar daca strigi…cu indignare aprinsă,
Nu s-o vedea decât că ești lovit,
Iubirea nu va fi torță aprinsă
Spre bine, ci spre un rău topit.
In viata trecem cu tristeti pe față
Cu inimi împietrite de schimbări,
Luptă de vrei, din seara-n dimineată
Dar fă-o ferm, nu merge pe cărări
Pe care te-oi lovi de multi ca tine
Dar și de cei ce scopul și-l cunosc
Si de ești pașnic ritmul îl vei ține
Cu sacadari de inimă și rost.
Altfel, s-or inflama multe orgolii
Si-or scoate dinlăuntrul lor noroi,
Nu va conta că or trece prin toți porii
Invingeri vechi. Le-or preschimba in „noi”.
Mulți merg prin viață cu sonor la maxim
De e al tau pe mic, pare greșit
N-ar fi mai bine să-ntelegem însă
Că obosesc ‘ncercând să te imit?
In teorie, toti trăim frumos,
Suficientă, însă, ar fi scânteia
Că-n practica chiar va fi pe dos
Doar aprinzand și inflamând ideea
….ce dezbină.

Păcat, toți vom afla ușor
Că drumul e al tuturor.

Drumul e al tuturor
sursa: facebook,