Pe talpa casei mele scrie stâncă
Şi pe un perete scrie dor.
Pe acoperiş, de veghe, stă iubirea,
Iar dragostea stă-n dormitor.
În curte-i simfonie clară,
Ce o ascult din balansoar,
Pe gard e-o mierlă rătăcită,
Iar pe o floare un bondar.
În stradă mişună un câine
Făr’ de stăpân şi făr’ de zgardă,
Punându-i pe ai mei pe fugă
Sau poate doar puţin în gardă.
Copilăreşte, scriu cinci versuri,
Aidoma cu o poezie,
Versificare fără vină
Dintr-un minut ce parcă învie.
Picături de noapte târzie
Se prind de inima mea fericită,
Se contopesc într-un ghem de vise
Cu sclipiri de îngeri rătăciți.
Un fir roșu, franjurat în capăt,
Se desprinde, rostogolind, încet, ghemul.
Dar ghemul nu se deșiră.
Aripa îngerului cel mic, rămas mai pe urmă,
Agață firul cel rosu, împletindu-l cu pene si lucirile lui de aramă.
Scăpă, totuși, câteva scame purpurii,
Ca niște lacrimi rugătoare, de vis curat.
Scuturându-le într- o noapte senină, pe o bancă de lemn adormit.
Si cum cadeau, se transformau în petale de catifea
Pentru ghemul meu de vise fericite, cu sclipiri de îngeri atenți.
Multumesc.
Litere albe, litere negre, litere ameţite
Pe pagina cinci a capitolului şapte.
Frimituri de carte deschisă degeaba,
Din zbor frânt al unui gând mărunt;
Litere goale, litere durute, litere zăvorâte
Cu forţa într-un volum uitat de tine
Şi pierdut, pentru totdeauna,
Într-o maşină ce gonea pe drum lăturalnic.
Acasă, ţineam altul cu litere pline, litere gri,
Ce-mi vorbeau despre tine şoptit, aromat,
Cu silabe sonore, melodioase, dar vii,
De-o poveste de o viată, de-o poveste de o zi,
