Se scutură idei pestrițe,
Le storc aiurea …doar esența,
Dar una-mi prinde toată ființa
Si-mi tulbură chiar existența:
Avem nevoie de magie….
De vieți curate fără mască,
Cu intriga unei zambile,
Și porți deschise într-o ceașcă,
Să le deschizi cu buze calde,
Sorbind cafeaua unui timp
Ce-ncremenește în clipe albe,
Într-o grădină cu nisip
Ce curge fin, ca-ntr-o clepsidră,
Și fir cu fir ne povestește
De lumi pierdute în oglinda
Trecutului care zâmbește….(amar)
Căci inimi se adună-n cioburi
Ce par a nu se potrivi,
În simfonii fără acorduri
Și-n note fără simfonii,
În gălăgia unor vremuri,
Într-un palat de nebunie,
Având ca sfetnici niște zvonuri,
Și-un Menestrel purtând tichie,
Pe o alee fără arbori,
Cu un baron ce i-a vândut,
Plantând promisiuni cam tulburi
Si cu semințe de-mprumut;
Să ni se pară toate acestea
Ca fiind decor de teatru fals,
Nu unul aievea care-i zestrea
Minutului ce ne-a rămas
Cât să mai cerem doar magie,
Să împletim ca-ntr-un refren
Prinzând trecutul jos pe ie
Și viitorul la rever,
Lăsând cuvântul să ne spele,
Într-un prezent care adună
Tot ce e scris acolo-n stele
Și adevărul ce-o să spună
C-avem nevoie de magie
Să ne-ntrupăm în faptă plină
Și, poate, printr-o poezie
Vom da Absurdului ..Lumină,
Căci doar în noi stă ce vom vrea,
Magia șansei de-a crea
O epocă de…catifea!
Masura mea, masura ta!
