Mărgăritar publicitar

Cenușa succesului… de pe pantofii cu tălpile roșii

 foto facebook Carmine

    Carmine, locul unde Cenușăreasa a schimbat finalul poveștii alegând  pantoful potivit:

„-Lume, lume, stăm a vă anunța pe toți, că în ținutul Carmine regele și regina vor da un bal în cinstea prințului Stiletto și așteptăm pe toată lumea la palat!

Ținutul Carmine nu era un loc obișnuit, era locul cel mai frumos de pe pământ, unde îndeletnicirea de bază a tuturor era confecționarea de pantofi. Cei care nu făceau pantofi ajutau la obținerea materiilor prime, cum e pielea naturală și de calitate, de exemplu,  alții confecționau cutiile în care stăteau pantofii, în siguranță; mai erau și cei responsabili cu vopseluri, căptușeli, accesorii,  câțiva îi inventariau și îi prezentau lumii,  iar unii doar îi cumpărau. Era decretată o lege că niciun om, indiferent de rang social, nu avea voie să poarte altceva, chiar dacă vorbeam de botine, ghete, sandale, cizme sau pantofi de toate genurile si culorile. Ba, puteai să dai comandă, în funcție de ce fantezie aveai, de primeai condur unicat. La palat se țineau, însă, evidența și planurile pentru fiecare model.

Toate femeile erau fericite și bine dispuse. Chiar și în casa Cenușăresei, cea cu porumbițe prietene, și soră cu turturelele, erau grămezi de pantofi damă în dulapurile celor două surori vitrege. Ținute sub cheie, evident; deși biata Cenușăreasa oricum nu-i putea purta, căci nicio pereche nu i s-ar fi potrivit. Și,  la ce visa ea, ar fi surghiunit-o maștera, pe veci, lângă cenușă, dacă i-ar fi bănuit gândul. Tocuri fine, tălpi roșii, piele neagră lăcuită, vârf ascuțit erau caracteristicile pantofilor  pe care-i dorea și în care se  visa o mica regină- Red Queen! Doar că nu-i văzuse nicăieri, îi concepuse ea în minte.

_MG_7020 foto carmine îndrăznește

Mai avea preferați și alții la care nici nu îndrăznea să se gândească căci îi era interzisă orice purtare a vreunui pantof cu toc. Paradoxal, erau din colecția „Îndrăznește.

Multe colecții se scoseseră, modele diverse, cu toc sau fără, ghete sau platforme, sandale sau cizme, dar NUMAI o pereche de pantofi era sub cheie și despre aceea nimeni nu știa ceva.

balerini-gaurele carmine

Toata lumea cunoștea, însă, faptul că Cenușăreasa era persecutată de surorile vitrege care îi aruncaseră, sfidător, niște balerini. Aceasta îi adora, însă, căci erau dintr-o piele moale si de calitate cum erau toate produsele Carmine. Ordinul era ordin, așa că, deși nu îi era permis să poarte tocuri, măcar avea niște încălțări precum mănușile de catifea, moi și comode, singurul răsfăț al vieții ei.

Tot la linte și curățat de cenușă o lăsaseră și când s-au gătit pentru petrecere, și și-au luat, fiecare, cel mai luxos model de pantofi și, cu dispreț, i-au interzis să apară la bal.

Dar povestea nu ar fi poveste dacă prințul Stiletto nu ar fi urmărit prin sărbătoarea de la palat să-și găsească jumătatea, însă pretențiile lui de designer principal al brandului, erau împletite în mai multe cerințe: să aibă pantofi impecabili, să-i placă munca de echipă și să fie frumoasă, dacă se putea. Oricum, până la urmă, evenimentul era perfect pentru a afla ce preferă să încalțe supușii și frumoasele regatului, dar și mamele sau doicile lor. Verificau și trăinicia produselor, căci dansul era cel mai potrivit mod de a arăta  asta. Așa că nu ar fi fost o pierdere dacă nu găsea ce voia.

foto ghete Carmine

Balul începuse de multișor, dar cum era doar prima seară, numără vreo câteva purtătoare de model  Jackie Kennedy, vreo două cu gleznele ascunse în ghete biker, vreo câteva îndrăznețe în sandale decupate și zumzăia plăcut la vederea unor cizme red.

Regina mamă optase pentru unii  galbeni, din colecția care purta numele fiului său, prințul Stiletto. Era mulțumit, dar nu-i bătea inima prea tare. Recunoștea că îi era gândul la modelul pe care tocmai îl crease, dar de care nu știa nimeni și care se aflau în seiful lui. Îi numise pantofi Stiletto Red Queen.

Surorile țopăiau fericite că prințul le-a remarcat și își ridicau, chiar prea indecent, rochițele, să li se vadă pantofiorii din colecția ce-i purta numele. Una alesese nude, alta unii multicolori. Maștera parcă se îmbunase doar privind spre  roșul pantofilor, care îi aduceau aminte de tinerețe.

subiect temă, foto carmine

Doar că, ușa se deschise și, într-o rochie de bal, magică, apăru o fată deosebită. Părea a fi Cenușăreasa, dacă nu ar fi crezut-o toți, în zdrențe, acasă. Nu știau, surorile, că zâna cea bună a îmbrăcat-o în cele mai bune lucruri și cu vrăji nemăsurate o adusese la bal, dar cu aceeași conditie: „Bate de miezul nopții, hopa acasă că devii zdrențuita din mijlocul  balului..!” Rochia îi acoperea pantofii și prințul era neliniștit, orbit de frumusețea ei, că nu putea vedea și cu ce era încălțată. Evident ca o luă la dans și bineînțeles că ea, la miezul nopții, dispărea. A doua zi la fel. Nu știa dacă îl enerva mai tare fuga asta sau faptul că nu-i vedea picioarele și pantofii. Puse, așadar, smoală, și când aceasta fugi din nou, rămase acolo un pantof….cu tălpi roșii.

Cum ar fi fost asta posibil nu știa?! Se duse repede la seif și văzu, în siguranță, perechea pe care el o crease.

„-Vreau să găsesc fata, altfel sunt în pericol toate tradițiile noastre; ori avem concurență sau vreun trădător, ori mi-am găsit jumătatea care să gândească, exact, ca mine!”

Și a purces în cautarea ei. A trecut și pe la casa negustorului, dar surorile nu știau despre ce vorbește prințul care le ceruse să îi aducă toate modelele de pantofi pe care le aveau.

-Astea sunt toate?
-Da, astea sunt!
-Niciun alt model nu mai aveți? Nu, dar ne-am mai dori, însă nu a ajuns tata să trimită comanda, deși am auzit că, astfel, în trei zile îi avem, și mai stim că la noi se fac toate mărimile,de la 34 la 40 și cu prețuri accesibile, deci îi vom lua pe toți, mai ales pe cei de la ofertă.
-Mai aveți pe cineva în casă?, întrebă prințul, care cunoștea toate amănuntele astea prea bine, dar care nu amintea, deloc, de pantoful pe care-l ținea la piept.

Surorile nu recunoscură că mai exista și Cenușăreasa, dar turturele îl tot înțepau și-l îndrumară spre locul unde era ascunsă biata fata.

 -Arată-mi și tu ce porți în picioare!
-Sigur nu mai ai alții?, o iscodi el privind, neîncrezător, spre balerini, căci tare îi era familiar chipul din fața lui.

Atunci, îsi spuse Cenușăreasa că nu mai are nimic de pierdut: ori rămâne cu cenușa pe pantofi, ori se ridică din ea și, poate, prințul o  va accepta măcar ca designer dacă nu și ca soție, doar aveau viziuni la fel, căci ce coincidență era să-i fi cerut zânei bune o astfel de pereche…

Scoase pantoful de sub fustele ei răpciugoase și, sub privirile pofticioase ale surorilor care nu-și închipuiau că exista și așa ceva, se îndreptă spre prinț: „Fie ce o fi, ori mă alungă din împarăție, ori îmi dă o șansă!”

-Zi drept, cum ai furat patentul?
-Nu l-am furat, Măria Ta, l-am visat într-o seară și i-am dat zânei bune modelul, să-l facă!

chic stiletto- foto

Fericit, prințul îi spune ca ea e cea care îi va fi parteneră de creație, dar nu suflă o vorbă despre vreo eventuală căsătorie. Ce nu știa prințul, e că fata noastră nu voia să se mărite cu orice preț; voia un job bun, voia să poarte cei mai chic pantofi care se găseau în și la Carmine.

Trecuse o vreme de când era musafir în palat și de când cu ajutorul unui pantof Carmine își câștigase independența.  Fiecare zi era o bucurie, încălțată elegant, cu mintea plină de idei, se apucă de creat cea mai frumoasă lume, lumea pantofilor, mai frumoasă chiar și decât basmele care ne spun că „gândul bun și curat lasă inima să se vadă pe chip”. I se vedea pe față mulțumirea că putea face ce vrea și purta ce visase. Era parte din visul Stiletto Red Queen.

be-a-queen foto

Era parte din lumea Carmine, cea care aducea zâmbet pe fața femeilor printr-un model de pantofi, și perfecționă și sistemul de comandă în care obțineai pantofii mai repede, doar printr-un cont, o bifare a unui produs, „cu wishlist şi compară”, dar și un formular cu ajutorul căruia îi trimitea direct acasă. Magazin pantofi Carmine Shoes, căci așa se numea acum, le făcuseră fericite până și pe surorile vitrege, care știau că astfel vor fi răsfățate mereu, și nu mai era necesar nici să-și taie vreun călcâi, nici vârful degetelor, căci în pagina produsului găseau, acum, şi un ghid de măsurare a tălpii, pentru a se asigura, toți, că pantofii le vor veni perfect. Se convingeau, astfel, că bucuriile pot apărea și prin lucruri simple. Iar dacă ești mulțumit cu tine, îți poți întâlni și prințul potrivit, poate cu un nume compatibil cu al tău.

Cenușăreasa, avea în plan să aplice, unor pantofi albi, spre călcâi, un model cu turturele. Prințul, fără să-i spună, făcuse la fel. Era evident: degeaba ar schimba ei destine, dacă destinul tot împreună i-ar aduce. De data asta a facut-o un pantof Carmine, dar mâine poate îl poți împlini pe al tău doar crezând în tine și în lucrurile care îți vin în întâmpinare.

Nu știu de ce, însă, amândoi voiau să includă pantoful cu turturele în colecția celor pentru nuntă. Hmm, curios…”

Ps. Un lucru mai vreau a spune. Am fost și Cenușăreasă, aleasă de cel mai bun prinț din lume chiar pe o stradă, într-un loc numit Temelia, dar și „soră/prietenă/fiică vitregă, femeie singură”, și orice personaj vreți voi să amintesc, dar mereu în rolurile mele am ales cu sufletul chiar și răul. Alegeți cu sufletul, răsfoind site-ul Carmine, și seduceți-vă prințul, iar dacă nu, măcar sunteți bine încălțată! Chic, românesc, natural!

LOGO-Carmine-250x250

 

-Iubito, trezește-te! Nu știu cât porți la picior: 39 sau 40?, mă iscodi, ușor, prințul meu.
-Și chiar e adevărat că pantofii ăștia sunt fabricați în România de 13 ani și doar din piele naturală? Dacă da, au tot respectul meu!

carmine foto

– Chiar da! Dar taci, șșșșt, mi-am reamintit basmul, mai stau, însă, puțin în el. Sunt atâția pantofi acolo…
-Știu, dar uite cu ce te aștept:

sursa: youtube

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 5.

 

Mărgăritar publicitar

Sămânța frumuseții perfecte

f1

De ce crezi tu că sunt frumoase româncele!

Au sămânța bună! Sunt sădite de Dumnezeu, udate cu grija neamului și înmulțite pe câmpuri răsfățate de soare; sunt binecuvântate cu iubire, lovite de furtuni de griji și de dorințe de a răzbi încât rămân mereu ferme, drepte, dar feminine; sunt Doină și hohot de râs; sunt pline de cunoașteri, ca și când au citit cărți cu ritualuri străvechi; ard în hore cu ritm știut, trecut prin inimi, de la una la alta, într-o recunoaștere cu roșu în obraji, ca un mac în lanuri coapte, într-o măreție absolută!

Mamăăăăăă! Tu, glumești, nu? Parcă-mi citești din psalmii bunică-tii! Pfui.., mă pui pe gânduri!

Știi că bunica a murit la 9o de ani? Bunicul la 97! Niște titani! Nu pot socoti cât ar fi avut acum, dar mulți, tare mulți!

-Normal, are mătușă-ta, mintenaș, 80!

Doamna, căci așa o numim noi pe mătușa, una dintre surorile soacrei mele, e medic vestit într-un oraș celebru. O persoană cu un Farmec aparte. Și acum e prezentă în clinica personală, pe care a condus-o până mai ieri, cu o supraveghere vigilentă. Are un ten impecabil și cine o cunoaște o bănuiește, mereu, de înfrumusețări chirurgicale. Nimic mai greșit. Gena asta longevivă, cu taine prinse ghem în sufletele de copii amărâți, de odinioară, ar fi cauza unei aparente tinereți. Mereu m-a intrigat, atunci când se generalizează o anumită tipologie de frumusețe, că ne apar în minte doar fete tinere, doar chipurile acelea perfecte, născute din sămânța de care vorbea soțul meu, sămânța neamului cu origini curate. Cu o cămașă albă pe ele sau cu o ie de soare și viață, nu le-ar trebui nimic mai mult decât a ști niște reguli simple de îngrijire, căci nimic nu poate fi mai frumos decât tinerețea, orice accesoriu e doar o completare și, uneori, din neștiință, nici acela reușit.

Și atunci auzi: ce româncă frumoasă! De parcă, cuvântul „româncă” e ca o coroană de regină a frumuseții, primită la naștere de fiecare femeie de aici.

Aveam 20 de ani, eram scoasă la restaurant și primisem un șnițel mare și cartofi prăjiți. Râdeam și mă bucuram de ospățul ăla, cu dezinvoltura vârstei. Nu-mi păsa de treceri și ofiliri. La masa vecină, o femeie, care ar fi avut vârsta mea de acum, capta toată atenția din jur. Strălucea. Avea tenul alb, perfect, cu niște riduri aproape invizibile, în jurul ochilor, dar cât să îi dea noblețe și nicidecum apăsare. Zâmbea cu o căldură și o mulțumire de sine pe care, acum știu,  i-o dădea familia din jurul ei.

Am șoptit încet: „Ce femeie frumoasă!”

Bărbatul de lângă mine mi-a tăiat exaltarea: „Tu vei fi și mai frumoasă la vârsta ei!”

Ce prostie, am replicat eu amar, de parcă aș ști!

crema-fermitate

Am văzut-o ridicându-se și am urmat-o, hipnotizată. În baia restaurantului, parcă de nicăieri, a scos, ca într-o vrajă, un recipient pe care scria Gerovital. M-a marcat nespus gestul ei. Nu aș fi cărat după mine o cremă, pe vremea aceea, nici dacă mi se garanta că doar așa voi rămâne frumoasă veșnic. Cine avea timp de gândul ăsta? Priveam, însă, crema aceea și îmi părea spumă de lapte cald transformat în elixir de iubire reciprocă.

Aveam să aflu că și Doamna, mătușa, cea care ne aducea, drept cadouri, nuci, alune și semințe crude, căci pentru ea uleiurile esențiale din semințe sunt aliați  de nădejde în lupta cu timpul, avea obsesia folosirii produselor cu farmec. Aproape vegană, cu grijă pentru băutul apei corect, nu-și lăsa pantofii ei cu tocuri înalte, dar groase, niciodată, iar fața mereu îi era împodobită de un surâs de Monalisă. Normal, că idolul ei era dna Ana Aslan, și nu de puține ori îi cercetase modul de viață al ilustrei noastre. Capricoarne amândouă, probabil, aveau ceva din rigoarea aia care ți-o dă zodia și destinul cu aripi folositoare pentru oameni, una aducea prunci, alta față de bebeluș și speranță de viață cu tinerețe veșnică.

Când i-am dăruit noua gamă Gerovital Plant, în ianuarie, de ziua ei, mi-a zâmbit cu îngăduință, ca și când îi refăcusem stocul de produse. Mi-a povestit atunci, cum, pe vremea războiului, maică-sa, lăsa la macerat niște ulei presat de ele, cu niște fire de busuioc și cimbrișor și cu el le ungea fețele bătute de soare. Aduna, mai apoi, petale de mac și le strângea în săcuțuri de pânză, să le poarte ca de deochi; știa unde e apa bună în sat și pe aceea le-o dădea de băut cu ceaiuri descântate si doar de ea știute. Bunica cunoștea taina plantelor, iar atunci, îmi era împărtășită prin vorbe șoptite.

-Tot raiul ăla e acum într-o cremă, și nu orice fel, ci Gerovital Plant, exact cum este  crema antirid revitalizantă cu SPF 10, de exemplu, și, după cum observi, tot uleiurile esențiale  au rolul lor calmant și vindecător, Adriana! Ulei organic din petale de mac, zici ca e poezie pură, replică ea citind despre cât de multe principii active au ingredientele produselor din fața sa. Dar secretul tinereții nu e doar crema, ci tradiția, continuitatea, inovația, siguranța și compatibilitatea cu ceea ce folosești. Uită-te la mine, eu nu trăiesc în trecut decât pentru a ajuta, cu ce am adunat, oamenii din viața mea, dar mereu sunt adepta noului, căci asta ne menține sănătatea frumosului din noi. Să ai grijă de unde îți cumperi alimentele, cu cât mai nepoluate, cu atât ești mai sănătos. Așa și cu frumusețea; e nevoie de ceva care să nu facă rabat la calitate și principii, dar să respecte vremurile, încercând să ne protejeze și să ne ferească  trecerile de alergii fără sens. Uite,  folosesc pentru păr un produs din această gamă și mi-e dor de mama când îi simt mirosul.

farm

Știam ca avuseseră o relație încordată, dar nu era momentul să scot secrete tainice la iveală. Nu mi-am pus atâtea întrebări despre produse niciodată, așa că le-am studiat, puțin, aerul inovator. Eram uimită să aflu ce gamă largă aveau și, deja, fremătam după o cremă nutritivă.

Tie ți se potrivesc perfect produsele acestea, continuă neîntrebat soțul meu, trezindu-mă din aduceri aminte. Tu ești macul meu, românca mea simbol, doar că, într-adevăr, pentru tenul tău sensibil, oricâtă apă te-aș pune să bei, acestea ar avea rol vindecător. Iar pentru buclele tale, cele care te reprezintă cel mai bine, cred că  șamponul hidratant ți-ar fi de folos, și ar deveni secretul frumuseții tale!, bombănea uitându-se cu mine peste site-ul pe care-l tot frunzăream de ceva vreme.

sampon

Dar  folosesc Gerovital Derma3+; eu cred că te încântă macul ăsta și vorbele mătușii, deși și eu abia aștept să le încerc. În plus, de când te pasionează pe tine astfel de discuții?

De când trăiesc cu tine, și văd că nu te abați de la ceea ce numesc eu farmec-nepereche. Nu degeaba au atâta vechime. Tu nu vezi? Alții s-ar plafona, s-ar mulțumi cu ceea ce au deja, dar ei rămân cu farmec peste vreme și vremuri. Parcă o văd, dintr-o stea, pe d-na Ana Aslan zâmbind!, spuse omul meu care crede mereu că „tot ce-i românesc nu piere”, ba, dimpotrivă e cu „nume și renume”.

Și totuși, aia cu frumusetea româncelor nu am concluzionat-o. Ne-am plimbat prin neamul tău, prin amintirile mele, prin gîndul meu că femeia româncă nu trebuie sa aibă, doar, 20 de ani pentru a fi frumoasă!

-Chiar așa, ce tu ai? Și uite ca există frumusețe și după 40 de ani.

-Mai pune câțiva, că-s mult mai mulți..

-Nu mai pun, mai iau, dacă nu mă crezi, mai privește, o dată, fotografia asta, actuală, și nu mai întreba, atât, de ce sunteți frumoase!

mac

Sunteți pentru că nu vă pierdeți identitatea, nu vă scuturați de filonul ăla moștenit din naștere, și sunteți și cu ajutorul unor produse românești care ne fac cinste și renume și dincolo de granițe. Eu cred că aceste creme fac frumoase si femeile de „dincolo”, de tot bâjbâie ele că se dau „cu frumusețe de româncă” Asta era! Mă amuză gândul că semințele de mac pot adormi simțuri, dar petalele lor, puse într-un tub special, de cei de la Farmec, sunt, acum, secretul inovațiilor pentru frumos. Norocoaselor! Românce norocoase că au Farmec în țara lor și pe care-l fac cunoscut peste tot, pentru că au creme izvorâte din sămânța neamului!

Îl privesc, zâmbind. Prea crede ce spune, și îi mulțumesc pentru implicare. Eu îmi prind mac pe mâini într-o spumă albă de lapte cald, de acolo, din toaleta restaurantului de pe vremuri, și-mi sună în minte: „Tu vei fi mai frumoasă ca ea!”

Ar fi timpul să cred asta, deși vă dezvălui că port cu mine o astfel de cremă, oriunde m-aș duce. Poate repet istorii. Multumesc, Farmec! Mulțumesc pentru tot frumosul din jurul meu, pentru fiecare întâlnire cu femeile care te cunosc și care te poartă pe chip, indiferent ce ar face, ce ar spune, ce ar scrie, unde s-ar duce și pe cine ar învăța  despre frumusețea românească.

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 4.

farmec_superblog_proba

Mărgăritar publicitar

Tupperware și 22 martie, Ziua Apei..

tupTupperware România ne aduce la cunoștință că în zilele de 19-20 martie in București, și pe 22 martie in Brasov, Brăila sau Constanța la sediile lor de distribuire, oricine aduce cinci PET-uri și cumpără o sticlă ECO, primește gratuit încă o sticlă Tupperware, în cadrul unei campanii de reciclare. Acesta e modul lor de a puncta Ziua Mondiala a Apei, care a fost propusă in cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, în urmă cu 20 de ani,  a se sărbători pe 22 martie.

Să vă povestesc despre importanța apei sau a reciclării? Nu. Am o idee mai bună, dar înainte de asta vreau sa va spun că am 3 sticle Tupperware, 2 mari și una mică, că sunt făcute din plastic pur, nereciclat, că le car cu mine oriunde merg, ba cu suc, ba cafea, ba apă, nu capătă miros, sunt etanșe și colorate fain, iar in acest mod știu că pot contribui și eu la reciclare și la un mediu mai curat.

Pe 22 martie in Brasov îi gasiti pe strada Tâmpei, undeva în cartierul Răcădău, intre orele 12-20. Eu vă invit sa mergeti acolo, dacă vă pasă de  igiena apei  sau economisirea de energie, caci se spune că  reciclarea unui pet înseamnă functionarea unui bec de 60 w timp de 6 ore. Habar nu aveam de asta. Voi?

tupere

Am și un concurs pentru promovarea acestui eveniment. Am de dat 4 sticle ECO Tupperware, (2 sticle mari si 2 mici) și pe care, în funcție de cel mai interesant, haios sau inedit raspuns, voi vedea cum le împarțim, ori dam unei familii întregi totul, așa cum a fost gîndită campania, pentru a stimula întreaga familie să nu uite de importanța reciclării, ori bucurăm doi oameni cu 2 sticle (una mica și alta mare), dar pentru asta, iată ce vă rog:

1. Cum participați fiecare, în tăvălugul ăsta al vieții, la reciclare, economisire de apă și energie electrică, dar mai ales a pet-urilor. Le aruncați pur și simplu? Cu alte cuvinte, chiar vreau să știu ce faceți cu ele după ce beți sucul sau folosiți apa din ele.

 2. Mi-ar plăcea ca pe lângă răspuns, pe pagina voastră de facebook, să distribuiți postarea cu acest concurs cu #Tupperware

3. Ce știți despre produsele Tupperware?

tuper

Mi-ar plăcea să văd bifate toate trei opțiunile, dar mai tare mi-ar plăcea să vă încânte ideea celor de la Tupperware și să folosiți centrele lor de distribuire din Bucuresti, Brasov, Brăila și Constanța. Știu că această companie organnizează petreceri Tupperware în anumite orașe, în care îți prezintă produsele făcându-i pe oameni să înțeleagă importanța, calitatea și siguranța pe care ei o ofera. V-ar plăcea să participați la astfel de evenimente?

În data de 21.03.2016  voi anunța câștigătorul, și fiind primul meu concurs de pe blog sper sa citesc măcar răspunsuri drăguțe, și vă voi spune cum mă disperă soțul meu cu această reciclare. Vă aștept cu drag și nu uitați de zilele menționate.

Mărgăritar publicitar

Noutăți împletite printre vechiturile inimii

Casa de vis, casa care poate să apară în reviste, casa accesorizată perfect. Întrebări sau afirmații?

Da, ar rămâne la stadiul de întrebări, dacă nu ar părea posibile. Sau dacă nu ar avea șansa să devină concrete.  Însă, eu, le-aș garnisi cu ceva dorințe clare și le-aș pune lângă realitățile mele, care mă bucură, și cărora le acord răbdare. Căci dorințele  se pot îndeplini. De ce nu folosesc cuvântul vis? Păi, am prostul obicei de a crede că visele se duc într-o stea și rămân acolo, și mi se lungește gâtul tot privind spre ele. Și, la urma, urmei, cine ar fi visat la așa ceva? Priviți, aceasta e casa mea, iar când e vară și sunt flori, lumea se oprește, din drum, și face poze. Dar eu cum să fi visat că pot sta în pădure, dar, totuși, în centrul Brașovului, că am stânca în curte și priveliște ca la Belvedere? S-a întâmplat, însă, iar de aici adunăm realitatea.

 

„Doamnă, aveți o casă de revistă! Oricum, să știți că, în revista ochilor noștri, e o încântare!”, mi-a strigat cândva un turist rătăcit pe poteca mea.

 

Stați, că nu mă-ncred. Știu cât m-am străduit să aduc forma asta fără să fac modificări de structură. Pare modernă, nu? Ei bine, „pe afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”! Totul se oprește în prag! Dincolo de prag, trăiesc eu. Nehotărâta. Omul care nu poate lăsa modernul să se așeze peste tot și care știe ce vrea, chiar dacă pare că nu.

 

„Fiecare inimă are podul ei de vechituri, dar pe care nu se îndură să le arunce niciodată, ci le scutură din când în când”, spunea Mușatescu, iar eu îi dau dreptate total, căci am scuturat, dincolo de prag, cu inima, istorii și întâmplări din obiecte-mobilier deloc moderne.

 

Am luat lucruri separate, din lemn, cu așchii rupte, cu julituri care încă îmi vorbeau despre cei care le-au produs, și le-am așezat în colțurile acestui vis împlinit, casa mea. Le-am primit cu o rugăciune de mulțumire pentru cei cărora le-au fost de folos cândva. Dintr-un jug, am făcut lampă, dintr-un oblon vechi, un decor, dintr-un abajur demodat, un cuier nou, dintr-o ușă de dulap, ușite la sufragerie și aș lungi-o așa până mâine, căci mereu mă chinuie duhul transformărilor.

Vă întrebați  ce m-a apucat de „mă laud” așa frumos? Păi, lucrurile au rămas încropite și am primit recomandări surprinzătoare despre cei de la Diego, care s-ar implica mai mult decât alții, că au și de unde, și cu ce, și disponibilitate, iar site-ul lor e plin de sugestii, servicii, facilități, idei, bonus – card de fidelitate cu reduceri. În plus, după ce îți pui acoperiș, te asiguri de ferestre bune, de căldură și apă caldă, ai și niscai lucrușoare chic, parcă  banii nu mai sunt pentru toate mofturile, oricât de folositoare ar fi,  și te îndrepți într-acolo unde găsești de la sfaturi și indicații…până la iarbă artificială, din aceea cu păr lunguț, cum vreau eu pe lîngă balansoar, în curte.  Și așa mi-ar strecura și mie soluții de înfrumusețare. Nu personală, ambientală, firesc.

Motiv pentru care am dat drumul dorințelor, deci  îmi pot imagina că în podul-dormitor, stilul rustic ar putea să se îmbine cu cel modern – și nu doar acolo, ci peste tot -, să scap de preșurile care au avut un provizorat bun, dar pe care le-am adus, după atâta curățare, la stadiul de cârpe, și să îmi pot permite o mochetă, din perete în perete, care să fie măsurată corect, tăiată după fiecare stâlp, căci sunt câțiva în încăpere. Ba, încă, plusez, căci le vreau într-o singură culoare, surfilate perfect și întinse pe suprafață ca un câmp moale, pe care să te așezi comod, pe perne, să citești sau să privești panorama aceea de care vă vorbeam. Șezătoare aș face, cu toți ai mei, de drag. 5996285583763-padloszonyeg-cocos-680-beige-enterior-01

Nu mă mai laud că văd cerul cum privesc în sus, prin iluminatoare, dar îmi imaginez că-mi flutură pe baldachin niște perdele din acelea diafane cu un imprimeu de zici că-s fluturi încremeniti. Știu că sunt flori, dar eu aveam momentul meu de fantezie. Acum să fim serioși, și peste noi trece vremea, și nu ne dorim a fi schimbați cu alții, dar tot ne place o haină nouă, o culoare frumoasă a părului, o tușă cu ceva chic, care sa ne mentină plăcuți ochiului și conform vremurilor. Dacă e vreunul care nu dorește asta, să nu citească articolul. Eu nu pot renunța la cuferele mele misterioase, dar pot spera la un covor nou, care l-ar înlocui pe cel pătat din sufragerie. Cum? Exagerez? Da de unde! Exagerare ar fi dacă aș fi optat pentru un parchet laminat rustic, căci au o gamă foarte largă, și dau inclusiv instrucțiuni și accesorii pentru montaj perfect; dar ce rost ar mai fi avut să le mochetez, iar eu la moftul ăsta nu renunț, așa că mă mulțumesc cu lemnul masiv, de brad, ce-i drept, al dușumelelor mele.

 

Bine, lemn masiv uzat pe alocuri, sau vintage-forțat, căci rotweillerița mea a avut grijă de acest lucru. Deci toana cu mocheta beige-crem, sau alte derivate, din fantezia mea, e necesitate, să nu mai aibă ce zgâria niciodată. Cum? Voi curăța mai mult? Ei și ce? Chem ajutoare, au niște sprayuri Tulipo, de scos petele, excelente.

crem

În fine, cum trebuie să existe și un alt inconvenient, dincolo de gard, între case, apare un bloc, iar tot cheful meu de a vedea Brașovul, seara, se va termina, brusc, căci e posibil să dau de ochi străini, curioși să vadă tot love story-ul de la noi. Îmi imaginez, din nou, că am procurat niște draperii rustice crem, care  s-ar desfășura într-o cortină, încât pot juca teatrul meu preferat, cu mască și fără mască, oricând. Aș folosi o prindere direct din tavan, cu accesorii de la ei, normal, să etanșeizeze totul încât nici ochi de muscă să nu poată intra și le-aș răsfăța cu ciucurei, șnururi sau orice podoabă potrivită. Nu ar strica să tapițăm, în același material, fotoliile și canapeaua. Gen husă, pentru canapea, și numai pentru musafiri, căci Lupu’-Băiatu’ nu ar fi de acord cu tot farafastlâcul meu de prințesă. Nu știe cu cine s-a pus, căci eu nu renunț!

Baia e locul care arată că nu am cine știe ce mofturi, de fapt, căci e nerenovată. Deloc. Aici au rămas semne care demonstrează cât am muncit să obțin,  eu, un cadru fain pentru această piesă de teatru a minții mele.  Veți râde, dar  voi dori, pe viitor,  trei pereți  înfrumusețați cu tapet, am văzut la sora mea asta; hai și câteva lambriuri, să fiu în ton cu restul casei.  La câte modele sunt, greu mă voi hotărî, dar cu siguranță voi păstra aceeași notă a casei. Ce notă? Nu știu: rustic– retro-vintage-Diego-tres chic blanc. Pe jos, în schimb, pardoseala specială rezistentă la apă, pentru încăperile umede, mi-ar elimina orice teamă de nepotrivire cu apucăturile lui bărbatu’ meu care se crede rățușcă, uneori.

romantic

Bucătăria e singurul spațiu din casă  modern,  așa că nu-l atac energetic, dar cum nu renunț la ideea de melange, niște perdeluțe speciale, romantice, ar fi perfecte, căci casa mea are trei gemulețe, extrem de mici, pe care prietenii le numesc, ochii soacrei cu trei nurori. Uite ce frumos i-aș machia, zilnic. Nu mai zăbovesc pe aici, că mă apucă foamea și pofta de niște desene geometrice prin niște covoare pvc, tare potrivite stilului meu cu note franțuzești, pe alocuri.

Dacă răsfoiți pagina lor de fb sau pe pinterest găsiți la idei de amenajare, încât, sigur, veți alege ceva. Pe mine mă fac mereu să mai vreau să schimb un colț, dar cum ei sunt de atâta vreme pe piață și își adaptează produsele după trendurile fiecărui sezon, eu cred că „acesta va fi începutul unei frumoase prietenii”.

Tocmai ce i-am dat lui Diego, replică de film vestit, deși m-am întristat, un pic, când  am aflat că în Brașov nu mai există reprezentanță, căci s-a mutat în apropiere, în Tg Secuiesc și Sf Gheorghe. Rezonabil, zic. Când mă satur de răsfoit site-ul, voi conspecta și prenota ce doresc, într-o „listă de cumpărături” pe care le-o pot trimite și pe care o vom discuta, la fața locului. Va fi rândul lor să-mi explice ce anume s-ar potrivi, mai bine, dorințelor mele și cum vom proceda mai departe, căci intră asta în serviciile de care vă vorbeam; ba, chiar puteți savura o cafea,- o dau ei- căci vă veți relaxa printre atâtea voaluri și taftale, drapaje și tot ce formează basmul lor de succes.

perdea

Acum, serios, nu-i așa că pot avea o casă de revistă? Să nu-mi răspundeți! Eu știu deja. Am inventat propriul trend: trendul Adriana: ”Mofturi posibile rezolvate de profesioniști printre vechiturile inimii!” Căci nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie, iar eu sunt designerul propriei mele vieți. Voi alegeti, Diego! E mult mai ofertant și poate da stralucire și celui mai anost loc. Iar dacă nu trebuie să intercalați, ca mine, noul cu vechiul, veți ști, de la început, pe cine și pe ce să vă bazați. Cum spuneam, mi s-a recomandat, recomand și eu la rându-mi. Și încă ceva, stați pe aproape, nu se știe când vin cu fotografii proaspete, în care să pozez accesoriile, mai ales, că spațiul degeaba e frumos, dacă nu investești în el, cu încredere, și cu umor. Daca-l ai. Umorul, nu spațiul.

de toate

Ps. Menționez că pe lângă fotografiile luate de pe site-ul Diego, celelalte sunt personale, din realitatea mea de zi cu zi. Știu că nu mă va crede nimeni, dar chiar mi-aș dori fiecare lucru de care am vorbit aici. Mă consolez, însă, că totul poate deveni posibil. La urma, urmei, merit asta.

Cu acest articol particip la SUPERblog Spring, proba nr 3, sponsorizat de Diego România.

diego_RO-300x101

Mărgăritar publicitar

Când am dor de România, port ia, port glia!

Mereu m-a tulburat cuvântul  poveste. Mi-am zis că e minunat să vezi trecerile care se fac din oameni spre oameni, cum se alunecă în sinapse și legături, doar folosind emoții, cuvinte, tradiții și obiecte cu suflet. În toamnă, am fost la o lansare de carte la Tg Mureș, la un simpozion numit „Punți de lumină, patronat de d-na Mariana Cristescu, jurnalist și scriitor, la ziarul Cuvântul Liber.

E un loc unde legătura dintre cuvânt și cititor se face direct în inimi, unde sunt invitați meșteri populari să-și prezinte obiectele care spun povești sfinte sufletelor noastre; unde vin pictori să-și expună tablourile, iar ceterașii sau folkiștii ne cântă tuturor; unde se adună o lume de basm și unde, pe 25 martie, de BunaVestire, voi avea și eu lansarea cărții mele de proză scurtă „Nume de cod-Povestitoarea”. Punând coperți cuvintelor îmi așez, de fapt, în miros de cerneală, căutările mele.

Atunci, în holul hotelului, cineva, care venise de peste mări și țări, direct de la aeroport, ținea în mână, ca pe o icoană, un ou încondeiat. M-am mirat nițel, nu era nici locul, nici timpul lui, dar el îl cumpărase, pe fugă, din aeroport, dintr-un magazin cu tradiții, cum spunea, șoptit, de parcă zicea o doină. Îl scosese din cutie  dând încăperii fire de lumină sfântă. Pe bar, întregea decorul o cutie de lemn pe care scria Delicii. Ne-a servit cu o delicatețe, de parcă ne spunea tot o poveste, cu niște dulciuri care-l amuzau teribil: „Auzi, cât umor! Vlăduț’s story!”, dar eu eram prea preocupată de turta dulce și nucile umplute, cu aromă de copilărie, din acele cutii minune.

Acela a fost primul moment când am aflat că există, on line și offline, o lume, o lume știută din șoaptele bătrânilor, o poveste cu artă și suflet, care vorbește prin portul nostru popular, prin oalele noastre de lut, prin obiecte sculptate, numai bună de primit acasă, oriunde ar fi însemnat acasă.

Diversitatea colecțiilor de produse, descoperite acolo, ne adună ochii și ne risipește lacrimile. Cu fiecare lucrușor cumpărat, adăugăm emoții care vor merge cu noi oriunde, dăruind puțin din ceea ce suntem sau păstrând  taine de care avem trebuință, fără să simțim nevoia să ne explicăm, căci „noi plecăm din țara asta, dar țara nu pleacă din noi”, vorba cântecului.

Când eram mică, voiam să mă fac căutătoare de povești. Să explorez, să caut, să descopăr, să inventez drumuri care să mă ducă exact acolo unde aș afla sufletul lucrurilor. N-am renunțat la gând, dar am intuit, mereu, unde găsesc oameni la fel ca mine. Să bați țara asta în lung și-n lat, pe drumuri, pe care simți orice piatră și adiere de vânt, care vorbesc graiul nostru, prin legături de iubire caldă a tot ce-i românesc; să găsești potecile unde locuiesc meșteri populari, să-i faci parteneri  în  iubirea ta de frumos, iată ce aveam eu sa aflu despre Art&Craft, un brand care a reușit, cu respect și iubire pentru România, să spună povești prin obiectele expuse, tocmai ca cei care le cumpără să simtă trecerile noastre, să simtă istorii și să vadă aievea frumusețile țării, prin simboluri care ne aparțin și avem nevoie să ne aparțină, prin lucruri cu suflet.

Uite-mă peste ani, Povestitoare, și, chiar din casa mea, în felul meu, spun povești despre tradiții, cu fire spre regiunile din jurul Brașovului.

N-am să intru în amănunte, dar de Florii, două sate din Covasna, Mărtănuș și Ojdula, vor avea straie de sărbătoare prin copiii care vor primi, zestre, costum popular, cu ajutorul altor români, printre care și soțul meu. Așa am descoperit-o pe Luminița, meșter popular din Voinești Covasna, care, de mai bine de o lună, coase, pe pânză curată și binecuvântată, în niște romburi împreunate cu măiestrie, coloana infinitului a lui Brâncuși, după semne ale locului, specifice. Fote și poale, cămeși și pantaloni, brâuri tricolore, toate îi ies din mâini, impecabil, și, cred, s-ar putea alătura  în suveniruri cu suflet.

O prietenă dragă, mă uimea, mereu, când spunea că, atunci când vine în vacanță, la părinți, aduce celor 10 prietene, câte un săculeț în care pune câte o pereche de bikini și două oje.

Adi,  în bagaj nu-i loc, iar de magneți de frigider, cu America, sunt blindate!

Dar de luat, de aici, ce  iei?, o întreb, curioasă.

-Pentru ce iau, fac loc. Ultima oară, am pus un săcuț cu pământ din grădină, legat cu tricolor; iar din aeroport am cumpărat o cană de Corund, pentru cafeaua și ceaiul străinătățurilor mele, un breloc cu România și  o rochie de in care să-mi amintească mereu de noi. Cândva, am luat cu mine o pernuță cu motive ca de apă și cer senin. Simt vorbele strămoșești, Adi, în împunsături de ac și mă pierd în roșul ăla tivit cu iubire știută. Așa că ce să iau de aici decât suflet de neam, să-l picur în sufletul meu de româncă pribeagă?

Am zâmbit duios…, și ea la fel..

-Am luat o ie și pentru americanca mea de prietenă, căci, de cînd am adus-o cu mine, numai de ii, sarmale și sumane de oieri rătăciți îmi vorbește, prea i-a picat cu tronc totul. Când mi-e dor tare de acasă, îmi cumpăr produse românești, dar trebuie să recunosc că în magazinul din aeroport oferta e mult mai diversă, de pierzi avionul prin nehotărâre. Adi, nu am avut timp să găsesc brâu tricolor, dar poate îmi trimiți tu unul, nu-i așa?

Când am fost la Paris și am dat nas în nas cu Turnul Eiffel, vă jur că niciun suvenir care îl înfățișa nu mă bucura. Măreția și grandoarea lui mă exaltase suficient cât să nu-mi doresc vreo miniatură. În schimb, mi-a plăcut, enorm, o carte poștală, ceva între felicitare și vedere,  în care era scris,  cât să se sesizeze că ai fost în Paris, dar, în loc de imaginea creionată, stas, avea un semn pentru pus o fotografie personală, cu un exemplu al unui oarecare pozat lângă turn.

Suvenirul de suflet, ales de mine pentru provocarea primită, ar încăpea în orice bagaj alături de o altă minunăție existentă deja. O formă cartonată, cu un simbol, ca cel al florii de colț sau cu o imagine a unui loc turistic, cum e Voronețul, de exemplu, cu un text în românește  dar și în alte limbi, și cu semnul pentru fotografia personală. Eu am dăruit, o gramadă, celor care au vrut, ca pe lângă macarons, care ar fi dispărut într-o clipită, să mă aibă, concret, cu semn de bucurie originală.  Ideea arată ca cea de mai jos și cred ca s-ar aseza frumos pe lângă pixurile și agendele lor originale, căci au și produse de retail, unele serioase, altele jucăușe, amintind de modul nostru versatil, care ne-a ajutat, mereu, să transformăm basmele și poveștile în lucruri de succes, iar legendele în  semne de  izbândă.

Simulare suvenir. Arhivă personală-aplicație folosita de prietena mea Rodica

Aș mai face și obiecte cu imagini turistice pe scoarță de brad. Doamne, cum ne-ar mirosi bagajul, a lemn și munte, a rășină cu iz românesc! Îmi imaginez că prin aceste idei pot realiza povestea mea de legătură cu multitudinea de suveniruri existente deja, însoțite, fiecare, spre încântarea mea, de un certificat de autenticitate, 

 Mie mi-aș lua un suman, pe care e posibil să-l găsesc doar în offline, deci, cu prima ocazie, voi bifa acest lucru. Aș purta, cu mine și pe mine, povestea unui neam, povestea unor mâini dibace, povestea mea autentic românească.

Mi se întâmplă, des, să mi se ceară sugestii despre cadouri inedite, știut fiind faptul că, în sala de așteptare a cabinetului stomatologic, unde îmi desfășor eu activitatea, e nevoie de puțină interacțiune pentru a uita de frică și durere. Și ce ar fi mai potrivit decât să vorbești despre gusturi, mirosuri și simboluri de acasă, printre multe alte subiecte, căci de multe ori devin Povestitoare, într-o șezătoare ad-hoc, prin cuvinte calde, pentru umbrele lor din suflet, mai ales de suflete de pribegi și astfel căutătoarea din mine își duce menirea până la capăt.

Poveste să vă fie viața, frumoasă ca România, căci avem repere bune! Jos păria Fie ea și ..clop maramureșean!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 2.

  • În afară de fotografiile care sunt luate de pe pagina de facebook sau direct de pe site-ul Art&Craft, am folosit fotografii din arhivă personală și fotografii primite prin mail de la prietena mea,