Te-ai gândit vreodată cum se face cel mai frumos cadou?

Soțul meu e băutor de vin. Doar de vin. Eu sunt cea mai fericită persoană, mai ales la petreceri, când îmi amintesc că nu amestecă băuturile între ele, iar cum el nu știe doar a-l bea, ci a-l povesti, sunt mai mereu privilegiată cu istorii șoptite, cu conversații lungi și, de ce nu, cu un tango impecabil, căci, da, vinul  îl face mai seducător și chiar mai vesel.
Pentru el  e aliment, e ambrozie și răsfăț, e motivul pentru care seara devine impecabilă, atunci când pe masă, după ce problemele zilei dispar, apare Seherezada care-i toarnă în pahar licoare fermecată. Nu, nu sunt eu Șeherezadă – n-aș avea ce căuta pe masă – îmi permit să cred că în sticlă e o Seherezadă care-i toarnă povești licoroase, și lichidul acela roșu și parfumat devine fermecat și atât de potrivit serilor noastre în familie. Totuși, dacă ar fi să aleg în a face un cadou cuiva, un vin cu tradiție, nu el ar fi acela, deși merită pe deplin unul cu istorie scrisă parcă pe viu, că prea e el înnebunit după istoria acestei țări.
Aș alege un blogger care ne încântă și pe Blogal Initiative, de unde vine și această provocare. Și nu orișice blogger, ci unul care trăiește sub un cer violet, care are marea la picioare, care e scorpion de zodie, exact ca soțul meu și care mai mereu mă trage de mânecă să fiu mai implicată în realitățile desprinse din virtual – Radu Țuglea, cel dincolo de nori. Eu, însă, nu. Mă ascund aici, după cuvinte, în căsuța mea cu mărgăritare, vizitând alte bârloguri de bloggeri. Poate în pahar am o Tămâioasă Românească din gama Comoara Pivniței, de la Vincon, și sorb, din el, împreună cu ale lor cuvinte. Dar ei nu au de unde ști asta. Nu vor ști nici că acesta e doar un vis frumos care sper că se va materializa într-o zi, deși poate alte licori am mai băut unii cu alții, dincolo de desktop.

tm

Simt că e musai să ies din carapace, deși, acum, îmi închipui că am coborât într-o cramă perfectă, unde o multitudine de sticle stau cuminți să plece spre aparținătorii lor de drept. Îmi imaginez cum fiecare sticlă a trecut prin două mâini dibace care au ales a le  însemna și parafa, una câte una, ca pe niște daruri de preț, ca pe niște comori ascunse dar care, sigur, vor primi răsfăț  bine cuvenit.
comoara-pivnitei
Comoara Pivniței, vinuri cu vechime
Nu știu ce aș alege, pentru că ar trebui să mă gândesc la Radu ca la o un om pretențios, știind faptul că-i plac mâncărurile bine gătite și condimentate armonios, care au stat la foc domol, deși îmi amintesc că-i plac provocările si mereu încearcă și ceva exotic. E genul de om care pare a le ști pe toate, care debordează de optimism, cu care poți vorbi până dincolo de nori, dar și despre cât de mult a nins, aseară, la Predeal. E un bărbat căruia nu-i scapă nimic, nici măcar un amănunt, aparent banal, și putin mi-e teamă, căci eu sunt obișnuită cu seri relaxante în care să nu-mi fac griji pentru o vorbă spusă aiurea sau dacă am dat vreo frimitură în plus pe masă. Nu mă voi speria, însă, dacă voi scăpa vreun pahar pe covor. De la el știu că are secrete de vrăjitor și va scoate petele cât ai zice…„vin”, cu ajutorul unor vrăji moderne. Dacă nu mă credeți, întrebați-l.
Totuși, știți de ce aș prefera să-i fac lui un astfel de cadou si nu altuia? Păi, ați citit vreodată articolele lui despre vin? Ați fi știut voi să scrieți atâtea amănunte despre buchet, aromă, soi, îmbuteliere, păstrare, servire? Și șeful! Șeful lui care se bucură mereu de aceste daruri care lui i s-ar cuveni. Ei bine, eu  vreau să primească el  povestea înstrugurită,  vreau să-mi relateze, pe îndelete, despre mâncărurile care se potrivesc licorii, vreau să-mi imaginez că va găti una din specialitățile care va fi în armonie cu vinul servit, așa cum scrie la carte, precum somalierii profesioniști; vreau să cred că lipsa mea de răbdare în a mă documenta despre toate amănuntele acestor lucruri va fi istorie, căci el îmi va desluși, ușor,  orice taină a vinului, așa cum o face și când scrie.
Sunt sigură că nici măcar nu va clipi când va auzi de Oenoteca, pentru că el va ști că am ales cel mai bun lucru, informat fiind. Așa că mă risc, poate mă va invita la masă și va găti oaie sau miel, e singurul om curajos căruia nu-i e teamă să gătească așa ceva. Așadar,  un Merlot, de aici de la Oenoteca, e ceea ce aș crede eu că merge cu această carne. Dacă nu mă invită, îl las să-l bea cu cine dorește și să aleagă  ce meniu simte el că s-ar potrivi acest „vin de culoare rosie, peste care trecerea timpului a inceput sa adauge tuse calde, caramizii, fara insa a stirbi limpiditatea acestuia. Aroma de zmeura caracteristica soiului a capatat note subtile de mere uscate si stafide”.
oenoteca
N-am băut niciodată un vin vechi, poate doar de la groapă, de la Buzău, din bătătura mămăiței mele – că așa țineau pe vremuri țăranii vinul care nu s-ar fi băut până dădeau căldurile. Chiar și așa, tot oțețit era. Ce s-ar mai fi minunat bunicul meu dacă ar fi văzut clipul acesta în care fiecare sticlă e mângâiată, vrăjită și pecetluită, una câte una.
 Una e pentru Radu, omul de dincolo de nori, sub un cer violet, bloggerul care sigur îmi va aprecia strădania, măcar, cu vreun secret de el știut în ce privește bloggingul. Și cum mereu mi-am dorit să văd marea, iarna sau primăvara, cred că cei de la Vincon m-ar ajuta să dăruiesc acest elixir din struguri unui OM special, iar eu să primesc un peisaj de basm. Mi se pare trocul perfect.
Nu-i așa că vinul fermecat și pecetluit cu ceară, de parcă toată istoria voievozilor s-ar fi așezat în sigilul acela, merită cuvinte șoptite? Voi cui i-ați dărui o astfel de poveste licoroasă? Mai ales că  sosesc  sărbătorile, mintenaș.
Te-ai gândit vreodată cum se face cel mai frumos cadou?”, spun cei de la Vincon, prin Comoara Pivniței sau Oenoteca, care mie mi-au dăruit, azi, prilej de poveste, mijlocitor fiind același Blogal Initiative.

Cinci obiective, cinci visuri YO naufragiate în valuri virtuale

Mereu credem că avem tot timpul din lume. Locuiesc într-un oraș de smarald, la poalele Tâmpei, care îmi arată, anotimp cu anotimp, că nimic nu se schimbă, aparent. Ehehe, ce bine ar fi să li se întâmple asta și oamenilor, să acumuleze dar să arate ca și când abia acum pornesc cunoașterile.
Ies din casă; îmi așez în inimă o nouă frunză, o veche cărare, pășesc și mă uit în jur:„Doamne, ce norocoasă sunt!” Brașovul meu e același, are miros de cetate, foșnet de pădure – aceeași pădure – are umblet de fecioară și privire de om înțelept trecut prin multe, dar rămas ferm, cu șarm, puternic, dens, emanând iubire, cunoaștere, experiențe și dăruire. E doar petrecut de alți oameni. De mulți ani și de mine. Câinele meu cel mic, Toto, se luptă cu niște frunze arămii. Pe bancă, la popas, ne luăm răsfățul clipelor tihnite – puțin pandișpan și un strop de licoare din sticla umblăreață, cum numesc eu recipientul pe care-l umplu cu te miri ce, atunci când plecam în expediții știute.
Azi, mama mi-a pregătit o surpriză, așa că cele două bunătățuri au gust de mama, au gust de acasă. Desfac recipientul și râd în hohote – limonadă! Doamne, doar ea mi-ar fi putut pune în loc de cafea ceva atât de …nostalgic. Iau o gură și recunosc, instantaneu, siropul Yo fresh lămâie, roiniță & mentă, care nu-mi lipsește din bucătărie.  A diluat perfect în apă minerală câteva picături și a strecurat și câteva felii de măr, numai bune de pescuit cu degetele, înlăturând dopul-pecete.
csm_header_yo_cc647f0fe3
SIROPUL YO -ÎȚI UMPLE VIAȚA DE FRUCTE
Îmi trece prin minte că mama are puțin peste 60 de ani, exact ca siropurile YO. Practic s-au născut împreună. Asta îmi dă o stare atât de familiară încât mă ia nostalgia și mă poartă în toate segmentele vieții mele. Exact cum spun, unele lucruri, indiferent de trecerea timpului, par la fel. Și mama e la fel de mamă, are dulceața siropurilor și efervescența boabelor coapte de fructe. M-a făcut la 16 ani, motiv pentru care  vârstele și cu mine suntem destul de certate. Aveam aere de domnișoară, pe la 14 ani, când mama nu avea decât vreo 30, însă eu nu știam ce mică de ani era mama mea mare.
Și din nou mă cuprind gândurile cum că eu am trăit atât de diferit, sărind peste etape, căsătorindu-mă târziu, după ce am împlinit 35 de ani, adunând clipe, bucurii și încercând să recuperez, ca într-o cursă cu obstacole, tot ce au făcut alții până la acea vreme. De asta spun că mereu credem că avem timp, iar când observi  oamenii sau lucrurile care împart vârste pline, realizezi că nu ar fi rău să te gândești că ai putea să-ți așezi pe hârtie măcar 5 obiective de îndeplinit până împlinești și tu frumoasa vârstă. Mai iau o gura de sirop magic, plimb cățelul bucluc și îmi spun că fiecare zi trăită e un obiectiv, pentru că, din păcate, anul acesta, mulți oameni dragi au plecat definitiv, atât de devreme, și de tineri, încât ei nu vor ști niciodată cum e să ajungi acolo.
Vă recunosc, deși cred că v-ați dat seama, că am primit această  provocare nouă de la Blogal Initiative și siropurile Yo,  care-și aniversează 60 de ani de existență- 60 DE ANI DE EXPERIENȚĂ și cu această ocazie vă invită pe pagina de facebook, să le redescoperiți. Nu-i rea ideea să vă notați dorințele și eventual să  ascundeți hârtia într-un recipient pe care să-l găsiți atunci când gongul bate 6o. Am să consider blogul, sticla visurilor mele naufragiate în valuri virtuale, sticla celor cinci obiective YO, care sună cam așa:
  1.  Să rămân sănătoasă, fresh, cu dulceață în inimă, plină de viață, suplă, energică,  exact ca starea de bine pe care mi-o dau aceste siropuri care par noi cu fiecare zi care trece.

  2. Să am curajul să mă mut la țară, undeva tot între munți, unde tradițiile se duc mai departe și astfel să particip la șezători, ateliere de pictură, seri de colinde și povești,  cum văd eu la prietenii din Covasna. Tot la ei văd cămări pline de fructe și legume, din gradini proprii, ceea ce mi-aș dori nespus să am și eu.

  3. Să reușesc să învăț a merge pe bicicletă și să înot. Poate par lucruri banale, dar de mine nu s-au prins până acum și dacă mă gândesc la viață la țară, atunci și mersul pe bicicletă mi-ar prinde bine.

  4. Să văd Irlanda. Si asta pentru că acolo trebuia să muncesc eu înainte să-mi cunosc soțul, dar și pentru că visez de când eram mică – pe bune și repetativ – niște țărmuri înalte și pășuni tare verzi, pe care le atribui acelui ținut, dar înainte de asta vreau să bifez și niște locuri sau orașe românești ,unde n-am ajuns încă: Timișoara, Oradea, Maramureș, Bucovina, Enisala și ar mai fi. 

  5. Să scot o carte cu versuri, dar și să continui să scriu despre lucrurile frumoase, despre experiențele zilnice,  despre iubirea matură, cea  a celor 60 de ani, astfel încât să pot spune lumii cum e să fii fericit mereu, indiferent că trece vremea și să păstrez senzația aceea cu care am început articolul „că uneori parcă nimic nu se schimbă, ci doar prinzi contur de om împlinit”. 

E suficient să o privesc pe mama și să știu că bucuriile se bifează alături de cei dragi. Că poți fi iubit, vesel, dornic de lucruri noi, de seri de dans în doi, de canastă cu prietenii, de mers pe munte căutând banca și frunzele arămii de pe aceeasi cărare de sub Tâmpa, de unde mi-au plecat mie, azi, aceste idei. Dacă Dumnezeu îmi îngăduie să fac toate acestea lângă soțul meu și oameni dragi, știu că aș fi mulțumită. În definitiv, cu o limonadă YO cu mentă și roiniță și puțin pandișpan…pot întoarce timpul oricând. Stiu eu, însă, că adaugand și puțin alcool, parcă cocktailurile vietii se pot savura printre aventuri care se vor trăi cu efervescență și intensitate. Totul e să îndrăznim, păstrând esențele trecerilor noastre în sticle perfecte ce ne-ar purta numele cu mândrie, pentru eternitate. Le-ar recunoaste oricine, așa cum se recunosc siropurile Yo.
coctail
Hugo cocktail, pentru că tot vorbeam de scriitori, vise și eternitate.
Poate uneori avem nevoie de provocări venite de unde nu ne așteptăm pentru a ne opri din vârtejul clipelor ce par a ni se cuveni pentru a rămâne puțin pe gânduri, realizând că nu e rău să te mai gândești cam ce ai vrea să faci cu viața ta dincolo de lucrurile materiale în care suntem ancorați cu totul. Voi? Ce ați vrea să bifați în viața asta?

Tango, un nume potrivit pentru toamna asta

22 decembrie 1989. Da, mulți dintre noi purtăm semnificația acestei date adânc în suflet. Eu evit să-mi amintesc din motive mult prea dureroase, dar  am așezat-o, demult, pe un raft strălucitor de unde să pot derula, în voie, filmul acțiunilor mele din acea zi. Pentru că tinerețea mea, de atunci, chiar credea în schimbări fabuloase la care să participi direct, nu din fața televizorului. Și asta am făcut; am văzut gloanțe, oameni morți la jumătate de metru de mine, fum, haos, evenimente de-a valma, durere, neprevăzut, și, deși mă simțeam și eram erou principal în ceea ce nu visam vreodată, nu am simțit  satisfacție deplină, ci doar credința că din acel moment se va deschide lumea și pentru noi, și vom ieși din tăcere în lumină glamuroasă.  Lumea s-a schimbat, cum era de așteptat, și printre multele schimbări mi-a adus și mie sentimentul că din fața televizorului lucrurile se văd altfel.
De ce amintesc despre asta acum? Pentru că se împlinesc, mintenaș, 27 de ani și pentru că, în alt colț de lume,  avea premiera, în acel 22 decembrie 1989, un film simpatic „Tango și Cash”, de care eu aveam să aflu mult mai târziu, vizionându-l pe o casetă, la un video și un televizor Venus, cu lămpi, în varianta alb-negru. Voi puteți să-l vedeți oricând acum, color, cu subtitrare fără să vă facă Irina Margareta Nistor urechile să vâjâie, atunci când traducea ciudat replicile lui Sylvester Stallone. Când am reușit să-l revăd cu subtitrare, m-am îndrăgostit, pe rând, ba de Cash, ba de Tango.
Profit de ocazie și vă las o listă de filme, printre care se va găsi și acesta, și care vor rula pe canalul de filme TNT, pe care, datorită acestui articol, îl voi avea și eu instalat la cerere, începând cu 1 noiembrie, adică acușica. Adio, vremuri apuse, televizoare alb negru și casete care se blocau în  video playere.  Bun venit, serilor de familie cu iz nostalgic, dar văzute impecabil de pe canapea. Sau cum spuneam eu cândva „noutăți împletite printre vechiturile inimii”:
Addams Family Values
The Addams Family
Barbarella
Batman
Batman & Robin
Batman Forever
Batman Returns
Beetlejuice
Blade
Blade: Trinity
Blood Diamond
Chinatown
Crocodile Dundee
Crocodile Dundee II
Demolition Man
Devil’s Advocate, The
Eyes Wide Shut
Final Destination
Gladiator
Hamlet
Interview With the Vampire: The Vampire Chronicles
Kindergarten Cop
Last Samurai, The
Mad Max 2: The Road Warrior
Mad Max Beyond Thunderdome
Matrix, The
Mortal Kombat
Postman Always Rings Twice, The
RocknRolla
Se7en
Shining, The
Superman
Superman II
Tango & Cash
The Love Guru
Top Gun
Twelve Monkeys
Waterworld
Wild Wild West
Zoolander
fb-tnt
Eu voi lua  provocarea celor de la TNT, dintr-o campanie marca Blogal Initiative, și voi încerca să răspund la întrebarea: „Ce personaj de film ești astăzi și de ce?” Încercați și voi, dacă doriți!
Cred că după așa introducere ați bănuit că-mi place acțiunea, îmi place suspansul, neprevăzutul, îmi plac oamenii care luptă pentru adevăr și o lume mai bună, ador provocările vieții. Ceea ce nu știți e că nu cred în izbândă și victorie de unul singur, oricât de bun te-ai simți și, sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, viața îți arată asta. A fi în echipă mi se pare mult mai ofertant și mai incitant, completările vin de la sine, iar cu un om cu spirit constructiv poți să deschizi în tine drumuri pe care nu ai fi vrut să pășești singur și cred că nici nu ai fi știut cum. Așa că da, astăzi sunt Ray Tango, pentru această provocare, dar asta pentru că sunt convinsă că am un Gabriel Cash lângă mine, care să facă din viața mea un spectacol, cu artificii,  cu baloane de curaj, cu confetti de optimism, având ca arme minunate niște ochi limpezi și direcți și o inimă care nu suportă nedreptățile, ba mai plusează și cu niște idealuri greu de atins.
tango-and-cash-132022l-imagine
wikipedia
Da, pot încerca să fiu măcar 1% din ce reușește să facă Stallone cu magnetismul lui desăvârșit, pentru că în realitatea mea sunt, cu adevărat, partenerul care se ocupă de finanțele casei, chiar dacă nu prea știe ce înseamnă ăla broker și nici nu are veleități de înmulțire a banilor, dar știu să fac liste, listuțe, să organizez și să împart trei paie la patru măgari chiar și în situații imposibile. Pot fi ca scoasă din cutie, diplomată excesiv, și puternică atunci când e cazul, exact ca Tango al meu, dar pot recunoaște că, deși m-am născut cu corăbiile gata înecate, iar simțul umorului e mereu la alții, nu la mine,  privirea de un albastru intens, mereu ghidușă și mereu pusă pe șotii a lui Kurt Russel o regăsesc în ochii soțului meu, partenerul de nădejde al vieții mele care, cu siguranță, va avea glume bune care să-mi amintească cât de frumos și ușor e să râzi. Cash are o replică savuroasă, care încearcă a aduce liniștea când e pus la îndoială neprevăzutul vieții, pericolul:„Sunt fermecat!” Asta aud și eu, atunci când cer confirmări că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău.
În film, mafiotul principal, Yves Perret, cel care le înscenează celor doi o mare cacealma, într-o idee destul de des întâlnită în vremurile pe care le trăim – „decât să faci dintr-un erou ..martir, mai bine  îi pui în cârcă lucruri de care ceilalți să se îndoiască”- spune ceva de genul: „Nu că ați pierdut sau ați câștigat se va scrie despre voi, în final, ci că ați trăit cu adevărat, că ați dus jocul până la capăt!” Așa că nu vă întrebați de ce am ales acest film, este evident că am găsit în el multe elemente care să-mi dea o stare aparte.
terix
wikipedia
Iar Kiki, Kathrine, sora lui Tango, cea despre care soțul meu spune că puteam s-o aleg ca personificare măcar că avem amândouă aceeași claie de păr și același magnetism,  interpretată de Teri Hatcher, cea  care pare ca timpul îi dă voie să îmbătrânească excepțional, după cum văd eu în alte seriale ale acestor timpuri, le spune celor doi:„Când veți recunoaște că lucrați bine împreună?” Replică pe care eu chiar o pun în practică în realitățile mele.
Da, sunt Tango, cel care lucrase în poliție 12 ani, așa cum lucrez eu, de imediat 12, în căsnicia mea cu un Cash adorabil, rebel, care e serios  și conștiincios când e nevoie, dar care ar muta munții și ar încasa oricând orice lovitură menită mie, care aduce hohote de râs pe fața mea și care cred ca ar folosi oricand replica lui Kurt Russel, din film: „Tu ai varianta ta, eu am de partea mea ADEVĂRUL”. Sunt Tango, pentru că am învățat să fiu de încredere, când eu credeam că nu mai pot fi, și că având încredere și în celălalt, viața te poate așeza alături de învingători.
Dacă am adăuga la toate acestea recuzita – benzile de magnetofon pe care se făceau înregistrările, casetele audio care încă se găsesc în mașinile vieții noastre, amestecul ăsta între nou și vechi, între  bun și rău, dacă mai adaug un prieten ca Elmo, din viața lui Cash al meu,  știu că pot fi un Tango norocos să găsească, chiar și în jurul vârstei de 35 de ani, un vânător de glorie și iubire, cu care să împarți și să cucerești noi orizonturi.
Dacă viața îți înscenează ceva și ai un partener de nădejde, poți evada din urât, indiferent de câți vor vrea să te oprească din asta, sau câți îți vor pune gratii pe visuri. Pot fi Tango, poate nu așa șarmant ca Stallone, dar pot fi atentă la detalii, pot să mă molipsesc din nonconformismul partenerului, împrumutându-ne, fiecare, din opțiuni, într-un țel comun- de a fi eroii perfecți ai vieții noastre. Doi buni, care devin foarte buni…împreună!
engleza
wikipedia
Iar dacă nu v-am convins, vă invit din nou pe TNT, să vedeți și acest film și ce repede se învață engleza, doar așezând un scaun într-un loc potrivit. Poate n-ar fi rău să-i arăt soțului meu acea secvență, nu de alta, dar moldo-englezismul lui vă asigur că-l poate face personaj perfect în vreun alt film, dar ceva misterios, în care cuvintele lui ar fi coduri de nedescifrat.
Ah, și încă ceva, Yves Perret folosește doi șoricei pe care îi numește Tango și Cash. Unul îi aducea aminte de cel care îi stricase afacerile de 60 milioane de dolari în partea de est- Tango, altul că le strica în partea de vest – Cash. Dacă nu cumva am reușit să vă arăt că aș putea fi un Tango care sare, se luptă, evadează, muncește pentru ceea ce are, se plimbă prin viață cu capul sus încercând să vadă oportunitățile, și reușește, în echipă, să fie mai bun, mai de folos și mai eficient, atunci vă dau voie să vă imaginați că sunt doar unul dintre cei doi șoricei. Doar că și pentru șoricei „Gabriel Cash” al vieții mele are soluții de neimaginat. Las semn de aducere aminte.
Viața e un lung șir de evenimente, trăiri, bucurii și tristeți. Dacă ai norocul să treci prin ea în pași de tango, cu ceva „cash” în buzunare, cu zâmbetul monedă de schimb și cu oameni potriviți alături, poți spune că scenariul îl scrii zilnic, iar filmul vieții tale poate fi și comedie, și acțiune, suspans sau mister. Dar destul despre ceea ce sunt, aș fi sau voi fi. Fug  să dau drumul la TV. Un motiv în plus să ador toamna asta, toamna filmelor și a serialelor TNT.

tnt

Pietrele timpului meu…liber

Iubesc pietrele. Le iubesc de când mă știu, de când trăiam lângă un râu măricel, de care mama era tare speriată, căci se-nvolbura des, dar  se și retrăgea în așa fel încât eu pășeam în albia lui și  culegeam zeci de pietricele, mai ales pe cele cu forme ciudate sau șlefuite bine de ape care cine știe ce taine duceau la vale. Le adunam în batista și le strângeam bine, în colțurile sale,  să nu le pierd. Înainte de asta, aruncam câteva, așa cu fentă, cum mă învățase tata, și făceam ochiuri, ochiuri, care se desfăceau în alte cercuri de mă credeam cu puteri de zână bună.
Acasă, mă așezam pe iarbă și-mi admiram averea. Aveam o grămadă. Doar a mea. Zilnic, îmi făceam din ele magazin de visuri; însă cum venea mușteriu la vândut de pietre, îi gaseam cusur, astfel încât să nu cumva sa-mi descompletez colecția ….. pe mofturi fără substanță. Într-o zi, Geoni, vecinul bărbos, nu mi-a cumpărat nimic de acolo ci mi-a adus două pietre – una gri, dură, care-mi dădea senzatia ca a coborât muntele în prăvălia mea și alta cu un luciu și niste irizatii albăstrui, ca mi-a devenit pe loc prietena pe viață. Nu știam cum se numesc, dar Gioni a venit și cu explicatii spunând că marmura și granitul sunt frumuseți care nu pier niciodată și, în ciuda trecerii vremurilor, tot nu se vor demoda. Multe n-am înțeles eu pe moment, dar am pastrat povestea pietrelor până azi și dincolo de clipă….
Sunt fata munților și a pietrelor, trăiesc cu stânca în curte, munte get-beget, și mă uimeste mereu măreția ei.  E puțin calcaroasă, are  legende prinse în ea cu mări din ere pierdute de timp și mă simt extrem de norocoasă. Împodobeste ambientul fără să faci nimic. Natural. De aici am știut că pietrele îmi vor intra si în casă. Lemn, piatră și sticlă. Trei repere dragi mie.
pietre-pictate
pietre pictate, sursa: pinterest

                                                                                                   ***

Ce fac in timpul liber, acasă?, sună o întrebare-provocare primită de la  stona.ro, care și-a lansat recent website-ul și pe care vă invit a-l răsfoi.
Păi simplu, scriu povești cu pietre si nu numai, despre lume,  oameni și viață; adun din mintea mea boemă versuri, mă joc cu câinii în curte, pictez pietre, și descifrez mesaje din lucruri aruncate de alții. Merg prin târguri de vechituri și iau obiecte cu suflet pierdut și le redau suflul. Acasă, șmirgheluiesc, chituiesc, aplic ceruri și vopsele, antichizez și pun din nou poveste in ele. Din juguri de lemn am facut lămpi, din blat de lemn, casuta pisicii, dintr-o masa cu picioare sparte am luat blatul de marmura albastra, l-am asezat pe un bufet rapciugos, pe care l-am infrumusetat cu piatra aplicata pe laterale și l-am transformat in cea mai frumoasa insula de bucatarie, fără să investesc în ea atat de mult. Albul-vintage e dat cu nepricepere dar cu intuiție. Sper să vă placă ce a ieșit.
pisi-blat
chiuveta-marmura, insula recondiționata de mine
Dorința mea mare  este, insa, sa am  ceva sa se potriveasca cu roșul burgund al unei chiuvete tot din acest material prețios, dar cred ca sunt extrem de norocoasa pentru că tocmai ce am descoperit firma Stona.ro, după cum vă spuneam. Așa mi-aș asorta și mai bine bucătăria, iar tejgheaua mea ar căpăta ceva din prețiozitatea celui de mai sus.

stona

Că gătesc, citesc, mă uit la filme, plantez iederă și brăduți în curtea muntelui nici nu mai spun, însă vă mărturisesc că dacă aș avea timp liber aș merge la o conferință ținută de  Lorand Soares Szasz, care este invitat special al  firmei Stona, firmă care ar asigura în data de 13 octombrie transportul pentru cei care locuiesc în Brasov, căci pentru cei care trăiesc in Bucuresti au aceasta oferta în toate cele 3 zile cat tine evenimentul lor  numit Zilele Porților Deschise, despre care și eu am auzit, întâmplător, dar cu bucurie, și la care vă invit cu drag, în numele lor. Poate asa, de la el, as intelege de ce am nevoie pentru a avea succes în lucruri personale sau comune.
Asadar, nu stiu ce faceti voi in timpul liber, mai ales acasă, dar daca sunteti interesati dati o tura pe site  și la eveniment. Ați fi uimiti cate ați afla despre aceasta firma care este divizia de retail a Algabeth Stone Group, o companie ce comercializează piatră naturală, deţinând 6 cariere în întreaga lume şi peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de ţări. Cu cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România, depozitul Stona vine în întâmpinarea cerinţelor pieţei cu 300.000 mp din peste 500 de modele de piatră naturală, cum ar fi: 120 modele marmură, 230 modele granit, 20 modele travertin, 20 modele de calcar și 15 modele de onix.

 

materiale
Stona.ro Materiale – calcarul, piatra apelor marine

 

N-am să merg cu dorințele prea departe, caci locuind la casa, din oferta lor as gasi extrem de multe intrebuintari, de la gard, la placări in curte, de la pardoseală in baie, până la tejghele de bar, asa cum e cel pe care-l am, de granit, gros și care-mi dă inspirație profundă atunci când mă asez la el să adun vorbe pe hârtie. Nu știu ce faceți voi in momentele libere, dar daca aveti ceva timp folositi-l sa intrati…..într-o altă prăvălie cu visuri concrete, dar de data asta unele profesionale, de ajutor. Si nu uitați de cele trei zile speciale: 13, 14, 15 octombrie, adică…acușica.
Acasă e locul meu de poveste și orice fac îmi aduce bucurie și relaxare, însă nu uit nicio clipă că cel mai plăcut lucru e să fii acolo cu cei dragi. Sub privirile și încurajările lor orice picătură de timp liber înseamnă prilej de a împărtăși lucruri. Multumesc, Blogal Initiative și Stona. ro pentru exercitiul meu de azi. Cu bucurie, n-am făcut altceva decat sa vorbesc natural despre natural, de acasă de la mine.

 

 

Ce înseamnă pentru mine?

             Ador să trăiesc simplu. Consider că noi, oamenii, ne complicăm inutil. Însă îmi place că unele lucruri au o simplitate complexă și nu, nu am înnebunit, nici nu exagerez. De ce să fac asta când tot ce îmi vine în minte  pentru „simplitatea complexă” este cuvântul UNT?
Ha, ha, ha..nu vă așteptați la asta, nu?
why
nivelul ridicat de acid linoleic conjugat protejeaza impotriva cancerului -vitamina A si antioxidantii protejeaza inima -sursa de iod usor asimilabila este benefica glandei tiroide
Totuși, vă întreb, există ceva mai  sănătos, savuros, gustos, cremos, hrănitor și delicios decât acest produs?  Există vreun om care să nu-și imagineze un căuș de unt-soare, pe care să-l întinzi, ușor, pe o coajă de pâine proaspătă care să crănțăne între dinți, dându-ne senzația de sănătate și de lucruri perfecte, la doar o mână întinsă? Să știi că tu ești alchimistul propriei vieți, alegând însă savoarea „simplității complexe” a acestui aliment miracol pe care toți îl folosim în combinații care mai de care mai bizare? Dar să o faci gândindu-te că îl poți întinde la 5 minute după ce l-ai scos din frigider? În cazul ăsta, Kerrygold deține  secretul succesului, iar eu vin cu povestea descoperirii sale, și nu numai:

 

 

julia-child
 M-am născut în vremuri când mâncarea era privită cu respect. Se găsea greu și fiecare ingredient venea cu povești, pentru ca noi, copiii, să nu simțim că, stând la cozile acelea interminabile, pierdeam din orele de joacă sau de lectură, sau de stat degeaba în închipuiri. Așa că, am învățat, singuri, să ne întrecem în imaginații și, care mai de care, aduceam plăsmuiri despre ce ar face mamele noastre cu acea bucățică de unt pe care speram s-o cumpărăm. Unii veneau cu povești despre lucruri obișnuite, cu pâine unsă dar și cu ceai, lapte și dulceață, neapărat de vișine, deși mie îmi plăcea cea de fructe de pădure.

 

Din când în când, aurul cremos se servea cu alt aur din miere groasă și dosită pentru zilele când guturaiul își făcea de cap cu noi; însa untul și mierea erau simplitățile acelea pe care vreau să vi le imaginati, ca o banalitate acum, dar ca ceva sacru cu 30 de ani în urmă; ca doi prieteni buni care nu se despart niciodată, și care încă-și mai șoptesc cuvinte la o cană de ceai…. și azi. Alții vorbeau de mămăligă sau de crema vreunui tort aniversar. Se mai coceau, în gând, niște biscuiti fragezi, pe care poposeau câteva stafide de „contrabandă”. Din toate nu lipseau ingredientul minune. Untul scoate la lumină gustul dulceții, al mierii, al oricărui alt aliment  Câțiva își imaginau că aduceau vacile de la păscut, căci altfel povestea nu era completă – parcă anticipând realități viitoare, fie ele și irlandeze – iar eu le adunam pe toate și,  în slaba mea matematică, mă gândeam că sunt o risipitoare  și că  am  noroc că nu ma ceartă mama când îmi prajeam cubulețe de paine în unt și cimbru și puneam puțin din el în supa cremă de legume si în piureul care, oricum, era înnobilat și de un cățel de usturoi. Doar că mama își dorea să mănânc și nu conta petru ea „risipirea”, atâta timp cât o făcea pe „mofturoasă” să descopere plăcerea mâncărurilor simple. Pentru mine, untul era ceva familiar, ceva cu care viata căpăta gust și savoare, ceva despre care știa și cel mic, și cel mare. Când am crescut și am văzut cât se bate dumnealui la putină, când am realizat ca pentru o bucățică de rai trebuia sa renunțăm ori la smântână, ori la brânză, ori la cana de iaurt, căci era nevoie de mult lapte pentru a obține aurul galben, cel cu gust de iarbă, de țară și de viață, am căpătat și mai mult respect pentru ceea ce îmi aducea atâta bucurie cu fiecare îmbucătură.
miereunt-sarat
 
Eu nu am nevoie de amintiri pentru a ști că e alimentul meu preferat și nici nu o spun de dragul vreunei provocari primite, chiar dacă recunosc că e oferită de cei  de la KERRYGOLD. Eu, chiar, asta cred. Pentru că e produsul care reușeste să îmi dea o stare de bine în zilele când sunt răcită și altceva nu intră, de parcă e pașaport pentru sănătate. Pentru că nu-mi lipsește niciodată din casă chiar dacă sunt la dietă, fiind răsfățul suprem și pentru că mereu am căutat să am calitate, așa cum o primeam când ajungeam în satul copilăriei mele, unde văcuțele umblau libere la păscut dar doar vreo 7 luni, în celelalte 5 fiind hrănite cu fân. Mă bucură faptul că pot avea același lucru, dar aici, în magazine, prin untul Kerrygold care este  făcut din lapte provenit de la vaci  care pasc iarbă verde până la 11 luni pe an, de pe pășuni irlandeze, grație ploilor permanente care fac ca solul să fie  irigat mereu și să dea verdelui continuitate.  Sunt fericită că-l pot folosi la gătit, copt, prăjit, în tartine, sosuri, prajituri pentru că are conținut de grăsimi bune, iar  untul cu ierburi și usturoi Kerrygold m-a cucerit definitiv și m-a scutit de mixări inutile de ingrediente, de parcă ar exista cineva care ghicește gândurile oamenilor.

 

julia-child-1
 Nu uit nicio clipa filmul Julie & Julia, în care nu cred ca a fost secventa sau acțiune, retetă sau trecere pasageră să nu aminteasca ca secretul unei reușite culinare stă in pachetul de unt folosit; iar Julia Child nu ar fi fost degeaba atât de îndrăgostită de acest ingredient-miracol. Regizoarea, scenarista şi producătoarea Nora Ephron combină cu iscusinţă două poveşti adevărate în comedia amintită, demonstrând că atunci când foloseşti proporţiile potrivite de pasiune, obsesie şi unt, poţi să-ţi schimbi viaţa şi să-ţi împlineşti visul
Sunt ani de zile de cand imi fac omletele topind o bucățică cremoasa din această minune și nu scap ocazia sa interpretez  vreun lucru care pare sofisticat doar pentru ca suna asa „crepe caramel au beurre sale”. Si pentru că nu e vorba decât despre niste clătite cu caramel și unt sărat, nu pot decat să mă bucur că, in sfarsit, am gasit, pentru toate nevoile mele, unt sărat și nesărat de la Kerrygold.

 

 V-am spus că simplitatea asta e complexă? V-am spus! Altfel nu m-ar fi năpădit informațiile si asocierile mele de imagini, caci uite ca și in tara in care verdele e bun național, un pachet de unt se obține din 20 de litri de lapte de la vacute fericite, răsfățate, crescute cu atenție și  care pasc libere pe pășuni irlandeze, a căror iarbă,  datorită betacarotenului, dau culoarea aceea aurie, amețitoare, mult mai intensă decât știam eu  vreodată că înseamnă untul meu…pal.

sarat-nesarat

   Untul ăsta vede lumea întreagă, se plimbă peste tot și la fel ca el și povestea mea cu o multitudine de nuanțe, prin soldăței de pâine cu unt, pe o farfurie  de lut ars, langa o cană cu lapte și cacao, undeva in vremuri ceaușiste; apoi  strecurandu-se, ușor, printre retete simple, cu unt, care fac cu ochiul unei tinere femei ce aveam să devin și se rătăcește, discret, prin savoarea unor preparate cu nume complicate, desăvârșindu-le cu  unt strasnic, irlandez, matur și echilibrat cam asa cum e si viața mea actuală. Asta e pentru mine untul. Echilibru intre a vrea, a putea, a fi, a obține…. cu gust, cu plăcere, cu încredere și sănătate. Iar acum îl merit pe cel mai bun. Auriu ca starea mea de bine și pufos ca iubirea.

 

Am fost la un pas de a trăi în Irlanda și nu mă mai mir când mă visez pe țărmuri înalte stâncoase, fără nici un om în jur. Mă gândesc că e mai bine că a venit ea spre mine, chiar și printr-un simplu pachet de unt Kerrygold.
irlanda
grassfedAm spus simplu? Ups, știți voi...
vaca
poza: pinterest, „fericire și simplitate”
Vă invit la masă….dar până atunci tastez cuvinte ținând în mână o coajă de pâine unsă cu simplitatea gustoasă care face diferența între foame și plăcere.