Mărgăritare versificate

Superstiții

Zorii-s palizi în frici slabe
Și-n culcușul meu de plută
Îmi cobor întreaga noapte,
Îmi strecor rouă, să curgă

Ca pe frunze, mir de frunte,
Curățând pragul, anume,
Tot ce-i rău, să se descânte
În metehnele păgâne,

Așezând sub preș o fundă,
Să nu se deoache casa,
Inima să nu se ascundă,
Iar din rouă să se nască

Doar ferestrele spre lume,
Dimineți de pe pervaz,
Constelații făr’ de nume,
Cuib senin fără de naș.

Botezând, în clipa serii,
Sub o lumânare în miere,
Aducând pe pragul vieții
Dintr-o stea, o Înviere.

Răsfoim prin noi simțire,
Facem lucruri ca bunicii,
Și zâmbim în a noastră fire
Explodând în artificii.

Știm și noi că viața merge
Fără frici, roșu sau mir,
Dar zâmbesc pe îndelete
Când simt „mama” pe un fir

De gând cald, ce-l cos în mine,
Ca pe-un buzunar secret,
Ascunzând acolo taine
Și înțelesul lor în piept.

Dintr-o superstiție, două,
Sau vreun obicei ciudat,
Eu nu scot o lume nouă,
Dar în ele mă împart.

Cobor sufletul din timpuri,
Înalț inima în cer,
Adun tălmăciri de visuri,
Iar din ele sens îmi cern,

Și păstrez, în casa mea,
Farmec stins de catifea!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

2 gânduri despre „Superstiții

Lasă un răspuns