Mărgăritare împărțite cu tine

Nu mai știu sa îți vorbesc firesc

          Nu mai știu sa îți vorbesc firesc. Strecor metafore și când îți așez lingura de ciorbă. În supă, printre bucățelele de morcov, alea de îți plac prea mult și de neînțeles pentru mine, pun vreo două emoții poetice. Mă asigur ca nu vei păți ca în filmul acela în care cei care gustat din mâncarea bucătarului primeau și lacrimile sau zâmbetul acestuia. Nu mi-aș dori să îmi cunoști toate secretele. Oricât de multă iubire ar fi, omul trebuie să păstreze în sine, cu lacăt de cleștar, măcar o fărâmă de gând nespus, virgin, cuminte, un gând omidă care, totuși, nu se va transforma în fluture de cuvânt rostit.

Nu mai pot vorbi firesc. Mă uit la tine și văd corăbii înecate în ochii tăi sau piscuri de munți cucerite doar cu puterea inimii tale. Și îți zic, atingându-ți fruntea:”Iubitule, ce cărări întortocheate se simt în tine, azi, dar stai să îți servesc cina, să îți ofer un pahar cu vin, iar mai apoi, poate, cutreierăm împreună pe pietrele gândurilor tale!

Nu mai pot vorbi firesc, iar tu zâmbești fără a râde de mine, spunându-mi că, de fapt, tu ești însurat cu o metaforă. Iar eu tac alb, din nou, și îmi scutur mânecile de cuvinte culese din tine.

8 gânduri despre „Nu mai știu sa îți vorbesc firesc

    1. Mulțumesc, Diana! Deși aceasta scenă a fost absolut reală, eu impiedicandu-mă de scris când aveam de terminat o supă, zâmbetul imens provocat de soțul meu l-am tradus in aceste cuvinte.

      Te imbratisez!

  1. E firesc să fie atât nefiresc în asta. Cum ai putea altfel, cum ai putea să faci supă fără să strecori metafore pe lângă morcovi? Tu n-ai putea. Tu respiri metaforă.

    1. E atat de placut sa inveti a fi metafora, cand, de fapt, eram o povestitoare. Dar na, viata devine metafora cand ti-o inspira cineva drag. Te imbratisez.

Comentariile sunt închise