Mărgăritare versificate

Mâine e noul azi. Mai bun

Îmi e regretul taină sau vorbă adunată?
N-oi repara nimica privind spre „altădată”?
Se poate, ştim prea bine, că cioburi vor rămâne
Spărturile din suflet, dar noi le-om da un nume:
Le-om spune amintiri, e drept nu prea frumoase,
Regretele-s tardive şi chiar alunecoase;
Ne-om îndrepta de spate şi vom privi în noi,
Cu ochii înainte şi nu spre înapoi,
Vom prinde chiar şi frunza tomnatică ce piere
Şi-om pune-o în ierbarul cu verde la vedere;
Vom căuta iertare în rugăciuni de seară
Şi aşa vom scoate răul ce nu ar vrea să piară.
Au alţii la păcate, ehe, o mie unu,
Avem şi noi ca omul, le-om duce înspre Bunul
Ce ne iubeşte sigur şi ne alină clipa
De trecere subtilă când n-om mai fi…nimica.

Iar viața ne va cerne pe toți, cu mic cu mare,
Chiar dacă-n drumul nostru am rătăcit o floare,
O vorbă, un suspin, un prieten, o părere,
Mereu vine momentul când spui la revedere
Si calci cu grijă totul, sa nu strivești ce-ai strâns,
În pumnul stâng ții „râsul”, iar în cel drept doar „plâns”,
Te simți cumva pe sârmă, dar nu privești în jos,
Privești în ochi mulțimea și mulțumesti frumos.

Atat a fost, restul e poveste separata…
Pe drumul meu nu ești? Am fost? Deschide altă poartă…
Am obosit…

Mâine e noul azi. Mai bun…

2 gânduri despre „Mâine e noul azi. Mai bun

  1. În rugăciune îmi îndrept gândul către mâine și cu credința că voi avea puterea să-l trăiesc, iar voi, toți cei dragi mie, să fiți la fel de bine ca și azi, ca și ieri.

Lasă un răspuns