Când aduci marea la munte

Tata a fost băiat sărac. Nimic nou sub soare. Însă, îmi amintesc, ca ieri, că cel mai mare vis al a lui a fost să avem casa noastră. Și am avut-o, undeva la limita celor 8-9 ani ai mei, încât pot spune că am crescut cu această dorință a tatei. Ei bine, și când căsuța  din povești a fost a noastră, cu greu am înțeles  de ce trebuie să o împărțim cu alții. De ce e musai să ne scrie numele pe o ușă și să facem parte dintr-un cuib; nou, ce-i drept, unde totul zumzăia de necunoscut. Ați ghicit, blocul meu era locul de poveste, unde am stat mult, mult prea mult, și unde tata ne-a dat lecții tare pline de tâlc. Una dintre ele avea iz de vacanță permanentă. Da, asta spunea tata că trebuie sa fie casa unui om, oază de relaxare completa și, împreuna cu împrejurimile, să ne  fie și tabără, și hotel, și teritoriu de expeditie, și de aventura.
Si pentru toate acestea tata a ales o zona ideala; o zona cu padure, rau, lac, trasee montane, cu gradina zoologica, cu terenuri de tenis și fotbal, patinoar și sanius. Ce mai, se ținuse de cuvânt și aveam „casă” cu acareturi. Aveam, inclusiv, piscină la scară. Nu una, ci patru. Pe mărimi. Cu o apă rece ca gheața, dar pe care o încălzeau prietenii mei, sărind de bucurie și stropind totul, în jur, de parca era apă vie.
E drept, ca nu intram în  piscină asa cum ar  face-o orice om, cand deschide usa casei și paseste pe pontonul lacuit cu grija, scrutand cu ochii frumusetea apei. Nu, noi intram printr-o spărtură de gard, tinand strans o patura, o carte, un remi, și două mere. Bonus niste biscuiti, că apa face foame. Treceam, cu grijă, pe lângă cinci meri, trei corcoduși, un stejar, și doi brazi; ne salutam reciproc și îi trădam rapid cu margini de „piscină” incapatoare și plină ochi. Vară de vară, stiam că și Brașovul își domolește căldura, atunci când cu greu mai gaseai un loc in imensitatea aia. Așa ca, da, aveam „bloc cu piscina proprie”. Eu împreună cu ceilalti locatari, ce-i drept, dar nimic nu-mi scotea din minte ca m-am născut norocoasa, și ca viata ca a noastra nu are nimeni.
Imi amintesc că, adolescenta fiind, m-am indragostit de un tânar ce locuia într-o casă, din vecinatate.  Auzisem eu ca el chiar are o piscina în curte, dar mare suparare am avut cand am realizat ca zvonul nu facuse decat sa transforme un biet bazin cu apă, negru de timp și supărare,  în vreo pretenție cu ștaif. Atunci, cred, am luat, prima dată, contact cu ideea de lucru facut  de mântuială, fara vreun specialist și fara vreo documentatie, desi  avea tot ce-i trebuie sa fie, fix, ca in filme. Deh, nu toți sunt ce par a fi. Valabil și pentru băiatul cu pricina, nu doar pentru piscina lui, dar și pentru mine, căci visam la cai verzi pe pereți.
Anii au trecut, „piscinele” mele au ramas fara apă, tărâmul meu de vis în paragina; am inceput sa numar mai putini meri și corcoduși,  observam, discret, ce inseamna degradarea si lipsa de interes și desi nu-mi concepeam verile fara iesitul in decor acvatic, la baza blocului, asta nu mai era după mine. Locul devenise tentant pentru „investitori” și, ca orice lucru bun și înfloritor, prima condiție pentru a se vinde, știm noi cum, a fost sa-l lase de izbeliște. Cred ca a fost momentul  cand mi-am dorit sa am casa mea, nu blocul meu. Sa am piscinuță, și sa nu mai sufar din pricina neglijentei altora.
Casa o am, tot cu aer de vacanta, cu munte in curte si stanca pavaza. Mi-am pus un leagan in dormitor si am decretat vacanta permanenta, exact cum spunea tata.  Relaxare legănată, cu pisic, in ascunzis și umbră. Dar arsita și caldura tot nu le-am putut stavili. Asa ca iar mi-a plecat gandul catre vremurile cand ne balaceam in „strandul cu piscine” pe care ni le insușisem ca pe ceva de la sine inteles, fiind locatari cu acte in regula.

leaganx

Poate nu o sa vi se para ciudat, dar multi dintre cei care au locuit acolo au, acum, acasa, piscine. Cred ca nu au conceput sa nu duca mai departe ceea ce primisem noi ca dar al copilariei. Acum, întinderea aceea are denumire pompoasa de Aqwapark, e împopoțonată cu tobogane care par desprinse dintr-un film SF, in care vezi o dihanie numai buna pentru cei care vor asta. Pentru mine, însă, e prea mult.
 Lumea nu se mai inghesuie, dar nici nu lipsește; biletul e scump, iar sparturi in gard nu mai sunt. Din loc in loc, vezi cate un omulet, care priveste dincolo, ca in povestea „fetita cu chibriturile”. Si nu revine nostalgia, ci dorinta de a reface o bucata din bucuria simpla de atunci, dacă tot se poate.
Asa ca imi indrept gandul spre  firma, Elcora Piscine, cu dorința de a afla mai mult despre toate acestea, caci deja vad ca sunt piscine pe structura metalica, iar altele din beton isoblok.  Am primit pontul de la un prieten care, după ce a facut totul in regie proprie, tocmind mesteri priceputi la toate, a sfarsit prin a plati dublu, incercand sa repare stricaciunile unor măsuratori incorecte, unor decizii gresite, dar care s-a redresat miraculos prin specialisti de la Elcora, firmă cu experienta, și portofolii generoase, care nu doar ca le-a oferit proiectul în 3D, construcția, și solutiile care transformă un bazin cu apa intr-o piscina cu pretentii, dar au oferit garantie, service, livrare si multe alte facilitati, de la incalzirea apei, acoperirea bazinelor, solutiilor chimice de curatare profesionale până la întretinere.
Se zice ca, în Brasov, vara cade intr-o joi și ca nu merita deranjul sa faci, din curtea ta, loc de bălăceală. Eu observ, însa, de ceva ani, ca avem din ce in ce mai multe zile caniculare. Ei bine, nu mai încap in spărturi de gard, dar nici la ștranduri nu mă mai vad ducându-mă, căci simt cum mă „cântăresc” priviri dezaprobatoare. Parca altfel as savura o cafea, o inghetata, o bucată de soare, fara sa nu ma mai chinuie gandul ca racorirea o faci  printre indiscretii stanjenitoare. M-ar multumi teribil sa retraiesc putin din starea de atunci, copil fiind, dar la mine acasa. Cred ca e posibil și cred ca am gasit și oamenii potriviti sa ma ajute. Cine stie? Poate vara viitoare va invit la party la piscina. Si nu, nu e nevoie sa faceti gaura in gard. Deschideti poarta. Acum ma duc sa fac niste calcule. Desi cei de la Elcora s-au pregatit cu toate. Eu iau decizii pentru verile ce vor veni. Cum spunea un om drag mie – „merit” asta. Merit sa aduc marea la munte, să o aduc acasa, ca tot nu am vazut-o de ani de zile; iar daca mi-am putut instala leagănul, din curte, în dormitor, voi reuși și acest lucru.

marea

Și inca ceva – doar eu remarc ca nu e om sa nu fie lovit de cliseul „casă cu piscină”? Poate face parte din scenariul unui film posibil, uneori, nu doar in imagini hollywoodiene; e suficient sa rasfoiti fotografiile de pe site și va veti convinge.
piscinuta
Din portofoliul Elcora
Ps. Recomand cu mare bucurie Elcora Piscine, și chiar daca nu ar fi articol publicitar, tot v-as recunoaste ca imi doresc o piscina, doar că nu știu dacă aș fi avut prilejul să o spun. Cine stie, poate voi fi norocoasa și de data asta..

You may also like

20 de comentarii

  1. Am avut şi eu un motiv în plus de bucurie faţă de alţi copii din oraş. Eu şi toţi cei din cartierul meu. Pentru că aveam în cartier un lac minunat. Iarna era patinoar. Cu beculeţe, cu muzică, cu carnaval pe patine,cu tot oraşul acolo. Se plătea bilet, desigur. Dar noi, cei de-ai casei, aveam spărtura noastră secretă. Vara era cu bărcuţe. Copii fiind, nu ne prea tentau. Dar iarna era lumea noastră.

    1. Am mai scris candva de cartierul Noua, de strandul Noua, de tot ce inseamna minunea aia de loc. Sa dai pe google sa vezi. Raiul. Acum e lux, e Parc Aventura pe acolo si tot asa aveam lac și gheata, și patine, ehehe…vremuri…

  2. Cred că ar fi accesoriul care lipsește casei tale pentru a fi un adevărat paradis. Oare ștrandurile copilăriei au fost toate condamnate la paragină?

    1. Cred ca a fost o strategie ca in oricare alt domeniu. Trist și dezolant. Am un articol vechi despre strandul Noua, il caut maine, desi nu-mi amintesc prea multe din el, decat faza cu merii si corcodușii. Cam mica ar fi curtea mea pentru ce fac oamenii astia, dar m-as multumi cu piscinuta care e pusa drept premiu. Ar fi idealul pentru mine.

    1. Eu zic ca nu ne trebuie doar party la piscina. Mai degraba un sanius și un ceva cald, culcușita pe leagan. Tot i-am zis eu potecutei ca facem cenaclu. Tu cu cainii n-ai probleme, asa ca fetele, gratar și leagan, scrie pe noi, cand doriti, dar iarna sa fie hahaha…

      ps. totuși, mi-as dori și piscina, și party, dar, na, cum sa visez asa de ….sus?

      1. Mi se pare mie, sau faci separatism? Asta ca să nu folosesc unele cuvinte ,mai…
        Adică doar fetele au voie la grătar, și leagăn, și… cenaclu?
        Și încă o vorbuliță: știi ce fain ar arăta o piscinuță alături de balansoarul tău? Pe când?

        1. Ioi, nu știu. Eu chiar nu suport aglomeratia deci visez la piscine, desi una de aia micuta cat sa incapa si in unghia mea de curte. Cat despre cenaclu, leagan și iarnă cu vin fiert, nu fac separatisme, ci na, m-a luat gura pe dinainte. Dar știi parola, nu: trebuie sa nu ai frica de caini. Oana și potecut au spus parola, in alte postari. La tine nu-mi amintesc…bine, bine…

          1. Pe maidan, nu am probleme cu câinii. Dar în curtea lor… eu știu?
            cu mulți ani în urmă, am cerut permisiunea unui om să telefonez de la el către șefii mei. La vremea aceea nu erau telefoane pe toate drumurile. Am intrat în curte, am telefonat, iar apoi am mai stat nițel de vorbă cu omul, în pragul casei. Avea un câine-lup superb! Nu spusese nimic atunci când am intrat în curte, de parcă nici n-ar fi avut glas. Dar ochiul meu mi-a atras atenția, așa că l-am întrebat pe acel om: „Domnule, de intrat în curte am intrat ușor, dar câinele dumneavoastră mă va lăsa să și ies?”
            Am avut dreptate să întreb, căci avea unul dintre acei câini ce te lasă doar să intri, dar de ieșit din curte…
            Sper că ai tăi prieteni să mă lase să intru, dar și să ies din curte.
            Dincolo de asta, pot spune că, deși nu nam câine (stau la bloc și îmi pare că nu aș face decât să chinui animalul dacă l-aș ține doar între patru pereți), iubesc aceste ființe. Mai spun că nu am fost mușcat decât de un singur câine, care și-a mușcat chiar și pe cei care-i dădeau în fiece zi să mănânce, deci un caz patologic. Am avut ocazia de a fi în mijlocul unor haite, dar am reușit să ies de acolo doar prin vorbă și ton (de comandă). Știi ce le spuneam? Să se ducă acasă la ei. Și m-au ascultat.

            Deci, pot participa și eu la cenaclu?

          2. Cred ca mi-ai mai spus povestea cu ciobanescul german, caci imi amintesc intamplarea. Cainii mei sunt inofensivi, cel cu adevarat periculos sta in partea cealalta de curte. Eu, oricum, am datoria sa nu pun pe nimeni in pericol, dar cand intreb faza cu cainii, e de fapt cu mult mai amplu: cat de mult as munci eu- si crede-mă ca nu se vede ca am caini in casa, asa din prima- tot se simte prezenta lor prin fire de par, printr-un iz neplacut, prin sentimentul ca pot aparea oricand, chiar daca nu apar. Si omul se teme, iar eu devin neliniștita.

            Noi avem reguli, si cat de ciudat o fi, tot reusim sa socializam dar si sa tinem cainii liniștiti. Asa ca, cu fiecare cuvant, suntem mai aproape de cenaclu. Sa vina iarna ….., ca mie cenaclu asta-mi spune..vin fiert și vorbe frumoase, legănat și stat pe covor.

    1. Antoaneta, mă faci sa rad. Cred ca de leagan zici, nu? Asta e, m-am riscat cu un element domestic, sa se stie ca eu cand imi pun in minte ceva, chiar aduc marea la munte, asa cum am adus leaganul in casa.

  3. Eu nu prea iubesc căldura de vară, soarele arzător și bălăceala la ștrand sau în piscină. Am fost la mare dar doar pentru a-i admira imensitatea și frumusețea, nu pentru plajă. Am mers deseori la Dunăre, doar o am aproape în spatele casei, la fel, pentru câteva ore de relaxare pe malul ei și în pădure. Am și eu cunoscuți care ar prefera să -și petreacă toată viaţa, dacă ar fi posibil, pe marginea unei piscine. Când vine vorba de tine, la cât te știu de inventivă, nu m-ar mira dacă ți-ai amenaja acolo, la poalele stâncii, piscinuța ta.

    1. Eu cred ca daca cineva vrea o piscina trebuie sa se intereseze asa cum trebuie și pentru asta locul asta e perfect. Cum spuneam, la cata stanca am in curte, mie doar cea care e pusa premiu mi-ar fi de folos și as fi chiar tare fericita sa o am, as spune lumii cu zece guri ce bucurie mi-ar face intamplarea asta. Dar pana atunci imi imaginez. Exact cum spuneam, si cand am dus leaganul in dormitor ai mei m-au crezut nebuna. Ca acum sa comandam altul, pentru hol. E locul perfect de relaxare. Si da, daca ar fi sa fiu sincera, mi-as fi dorit o casa cu piscina. A mea, doar a mea, cu ce lume vreau eu in jur, nu la gramada.

    1. …doar daca o fac in padure, Cristina. Hahaha, ca am curtea cat o piscina din pozele acestor oameni profesionisti, de ma complexez doar cand vad cat teren au. Dar un gratar, sanius și leganat, pot bifa…cu cenaclu bonus.

      DAR SI DACA IMI IESE FAZA CU PISCINA, ți-e clar ca facem party, macar noi cele care am scris despre, nu?

  4. Ce frumos arată blogul tău! Poza/desenul surprinde perfect spiritul și atmosfera poveștilor pe care ni le împărtășești iar mâța aia aruncată pe spate e criminală 🙂
    E bună o piscină la casa omului, nu zic nu, dar e și mult de lucru cu întreținerea ei.

Lasă un răspuns