Când aduci marea la munte

Tata a fost băiat sărac. Nimic nou sub soare. Însă, îmi amintesc, ca ieri, că cel mai mare vis al a lui a fost să avem casa noastră. Și am avut-o, undeva la limita celor 8-9 ani ai mei, încât pot spune că am crescut cu această dorință a tatei. Ei bine, și când căsuța  din povești a fost a noastră, cu greu am înțeles  de ce trebuie să o împărțim cu alții. De ce e musai să ne scrie numele pe o ușă și să facem parte dintr-un cuib; nou, ce-i drept, unde totul zumzăia de necunoscut. Ați ghicit, blocul meu era locul de poveste, unde am stat mult, mult prea mult, și unde tata ne-a dat lecții tare pline de tâlc. Una dintre ele avea iz de vacanță permanentă. Da, asta spunea tata că trebuie sa fie casa unui om, oază de relaxare completa și, împreuna cu împrejurimile, să ne  fie și tabără, și hotel, și teritoriu de expeditie, și de aventura.
Si pentru toate acestea tata a ales o zona ideala; o zona cu padure, rau, lac, trasee montane, cu gradina zoologica, cu terenuri de tenis și fotbal, patinoar și sanius. Ce mai, se ținuse de cuvânt și aveam „casă” cu acareturi. Aveam, inclusiv, piscină la scară. Nu una, ci patru. Pe mărimi. Cu o apă rece ca gheața, dar pe care o încălzeau prietenii mei, sărind de bucurie și stropind totul, în jur, de parca era apă vie.
E drept, ca nu intram în  piscină asa cum ar  face-o orice om, cand deschide usa casei și paseste pe pontonul lacuit cu grija, scrutand cu ochii frumusetea apei. Nu, noi intram printr-o spărtură de gard, tinand strans o patura, o carte, un remi, și două mere. Bonus niste biscuiti, că apa face foame. Treceam, cu grijă, pe lângă cinci meri, trei corcoduși, un stejar, și doi brazi; ne salutam reciproc și îi trădam rapid cu margini de „piscină” incapatoare și plină ochi. Vară de vară, stiam că și Brașovul își domolește căldura, atunci când cu greu mai gaseai un loc in imensitatea aia. Așa ca, da, aveam „bloc cu piscina proprie”. Eu împreună cu ceilalti locatari, ce-i drept, dar nimic nu-mi scotea din minte ca m-am născut norocoasa, și ca viata ca a noastra nu are nimeni.
Imi amintesc că, adolescenta fiind, m-am indragostit de un tânar ce locuia într-o casă, din vecinatate.  Auzisem eu ca el chiar are o piscina în curte, dar mare suparare am avut cand am realizat ca zvonul nu facuse decat sa transforme un biet bazin cu apă, negru de timp și supărare,  în vreo pretenție cu ștaif. Atunci, cred, am luat, prima dată, contact cu ideea de lucru facut  de mântuială, fara vreun specialist și fara vreo documentatie, desi  avea tot ce-i trebuie sa fie, fix, ca in filme. Deh, nu toți sunt ce par a fi. Valabil și pentru băiatul cu pricina, nu doar pentru piscina lui, dar și pentru mine, căci visam la cai verzi pe pereți.
Anii au trecut, „piscinele” mele au ramas fara apă, tărâmul meu de vis în paragina; am inceput sa numar mai putini meri și corcoduși,  observam, discret, ce inseamna degradarea si lipsa de interes și desi nu-mi concepeam verile fara iesitul in decor acvatic, la baza blocului, asta nu mai era după mine. Locul devenise tentant pentru „investitori” și, ca orice lucru bun și înfloritor, prima condiție pentru a se vinde, știm noi cum, a fost sa-l lase de izbeliște. Cred ca a fost momentul  cand mi-am dorit sa am casa mea, nu blocul meu. Sa am piscinuță, și sa nu mai sufar din pricina neglijentei altora.
Casa o am, tot cu aer de vacanta, cu munte in curte si stanca pavaza. Mi-am pus un leagan in dormitor si am decretat vacanta permanenta, exact cum spunea tata.  Relaxare legănată, cu pisic, in ascunzis și umbră. Dar arsita și caldura tot nu le-am putut stavili. Asa ca iar mi-a plecat gandul catre vremurile cand ne balaceam in „strandul cu piscine” pe care ni le insușisem ca pe ceva de la sine inteles, fiind locatari cu acte in regula.

leaganx

Poate nu o sa vi se para ciudat, dar multi dintre cei care au locuit acolo au, acum, acasa, piscine. Cred ca nu au conceput sa nu duca mai departe ceea ce primisem noi ca dar al copilariei. Acum, întinderea aceea are denumire pompoasa de Aqwapark, e împopoțonată cu tobogane care par desprinse dintr-un film SF, in care vezi o dihanie numai buna pentru cei care vor asta. Pentru mine, însă, e prea mult.
 Lumea nu se mai inghesuie, dar nici nu lipsește; biletul e scump, iar sparturi in gard nu mai sunt. Din loc in loc, vezi cate un omulet, care priveste dincolo, ca in povestea „fetita cu chibriturile”. Si nu revine nostalgia, ci dorinta de a reface o bucata din bucuria simpla de atunci, dacă tot se poate.
Asa ca imi indrept gandul spre  firma, Elcora Piscine, cu dorința de a afla mai mult despre toate acestea, caci deja vad ca sunt piscine pe structura metalica, iar altele din beton isoblok.  Am primit pontul de la un prieten care, după ce a facut totul in regie proprie, tocmind mesteri priceputi la toate, a sfarsit prin a plati dublu, incercand sa repare stricaciunile unor măsuratori incorecte, unor decizii gresite, dar care s-a redresat miraculos prin specialisti de la Elcora, firmă cu experienta, și portofolii generoase, care nu doar ca le-a oferit proiectul în 3D, construcția, și solutiile care transformă un bazin cu apa intr-o piscina cu pretentii, dar au oferit garantie, service, livrare si multe alte facilitati, de la incalzirea apei, acoperirea bazinelor, solutiilor chimice de curatare profesionale până la întretinere.
Se zice ca, în Brasov, vara cade intr-o joi și ca nu merita deranjul sa faci, din curtea ta, loc de bălăceală. Eu observ, însa, de ceva ani, ca avem din ce in ce mai multe zile caniculare. Ei bine, nu mai încap in spărturi de gard, dar nici la ștranduri nu mă mai vad ducându-mă, căci simt cum mă „cântăresc” priviri dezaprobatoare. Parca altfel as savura o cafea, o inghetata, o bucată de soare, fara sa nu ma mai chinuie gandul ca racorirea o faci  printre indiscretii stanjenitoare. M-ar multumi teribil sa retraiesc putin din starea de atunci, copil fiind, dar la mine acasa. Cred ca e posibil și cred ca am gasit și oamenii potriviti sa ma ajute. Cine stie? Poate vara viitoare va invit la party la piscina. Si nu, nu e nevoie sa faceti gaura in gard. Deschideti poarta. Acum ma duc sa fac niste calcule. Desi cei de la Elcora s-au pregatit cu toate. Eu iau decizii pentru verile ce vor veni. Cum spunea un om drag mie – „merit” asta. Merit sa aduc marea la munte, să o aduc acasa, ca tot nu am vazut-o de ani de zile; iar daca mi-am putut instala leagănul, din curte, în dormitor, voi reuși și acest lucru.

marea

Și inca ceva – doar eu remarc ca nu e om sa nu fie lovit de cliseul „casă cu piscină”? Poate face parte din scenariul unui film posibil, uneori, nu doar in imagini hollywoodiene; e suficient sa rasfoiti fotografiile de pe site și va veti convinge.
piscinuta
Din portofoliul Elcora
Ps. Recomand cu mare bucurie Elcora Piscine, și chiar daca nu ar fi articol publicitar, tot v-as recunoaste ca imi doresc o piscina, doar că nu știu dacă aș fi avut prilejul să o spun. Cine stie, poate voi fi norocoasa și de data asta..