sanda

De câte ori ajung la mama, la Buzău, într-un sat ursuz și plin de praf, ce miroase a vânt sec și a busuioc uscat, simt că ajung ACASĂ. Acolo, m-am făcut mare, în mâinile bunicilor mei, privind lumea prin ochii lor, trecând-o ușor prin ai mei și trimițând-o mai departe ….. oricui o vede și o găsește. Mai târziu, am mutat totul în inimă și am închis totul pe veci. Când revin, calc cu grijă să nu deranjez amintirile și poveștile fără capăt și coadă, dar cu esență de Bărăgan uitat prin vise de copil.

Sunt copil mare, copilul mamei, prea mare pentru aceste vremuri și încă mic pentru cea care mă privește cu duioșie de după ramele negre ale ochelarilor. Tremur, instinctiv, la fiecare atingere a ei, atât de dorită și, recunosc, că nimic altceva nu mă poate face să mă simt astfel. De data asta din cer au cazut broboane de iubire cu stropi de ploaie. Au spălat praful și au udat grădina care, din păcate, era cam stearpă și cu urme de rod târziu, dar pipernicit.

Ehehe, și ce dacă! Au câștigat la puncte pomii din livadă, cu merele lor de expoziție, prunele cărnoase, nucile neculese, perele de soiuri diferite cu luciri de soare, piersici târzii cu puf catifelat și gust divin, struguri cu boabă mare, curată, plină și bogată. Cațelul nu m-a lătrat nici acum, deși nu mă văzuse de multă vreme. Zumzetul magic din ogradă îmi declanșa emoții uitate, dosite în colțuri de suflet.

O vecină venea cu o poală de ouă, alta aducea cășuleții de brânză abia scoasă de sub magia cheagului. Un cofer cu lapte își aștepta rândul să-i fie descantată pe foc licoarea dătătoare de putere. Coșuri cu fructe, borcane de dulceață, bidoane cu borș auriu, legume zăpăcite de puterea mamei, ce mă priveau din cămară, funii de ceapă, porumb în hambare, ardei umpluți ….. pe repede înainte, gata, gata de a fi luați la Brașov, așa nefierți, dar cu gust tainic și știut…de MAMA. M-am bucurat de fiecare fărîmă din lumea asta pe care mulți o cred pierdută.

E vremea culesului, dar eu am adunat în 24 de ore, fix, cât am stat în locul meu de poveste, rod de bucurie și iubire. Privire de mamă mulțumită, de prieteni din copilărie cu alură de oameni mari, de soră cum alta nu e și cu sat cu nume obișnuit. Se numeste ACASĂ. Nu-i așa că vă e cunoscut? Nu-i așa ca îl regăsiți prin vreun loc din inimă?

6 gânduri despre “Acasă

    1. Te pup și eu, Irina. Da, am fost la mama, tare rau imi pare ca nu ai fb, acolo imi spun eu of-urile și bucuriile, pe larg. Am fost la mama, asa de joi la pranz, pana vineri la pranz, spre a o sarbatori caci a fost ziua ei. Aici, in fotografie e mama cu sora mea, dragile mele, dragi. Te imbratisez cu bucurie.

      1. Eu nu regret lipsa facebook-ului. Am mai multă linişte, nu mă „prinde” acest fel de socializare, deşi sunt un om extrem de sociabil. Dar prefer realitatea, tot mai des, tot mai mult. Şi blogurile, care sunt un fel de căsuţe mereu deschise, căsuţe unde poveştile sunt mereu la îndemână, ca odinioară turtele coapte pe plita bunicii.
        Să îţi trăiască fetele tale, toţi cei dragi inimioarei tale mari.

      2. ..mulțumesc din nou, Irina. Esti mai selectiva și perfectionista. Eu ma pierd in lucruri de care am devenit dependenta, fara sa regret insa. Am reușit sa selectez o lume frumoasa și bogata in experiente de tot felul. Numai bine și familiei tale!

  1. Toată splendoarea lui „acasă” ai adunat-o doar pentru tine!
    Să-ți fie bucurie pentru mulți ani de aici înainte acest „acasă”! Și cu o mamă în fiece an mai tânără și în putere!

Lasă un răspuns