Îmi plac enorm de mult cuvintele ce pot aduce o mie de înţelesuri şi pe care le poţi dezvolta după bunul plac şi inspiraţie de moment. ”Parfumul vântului”. Hmmm, ”vânt”, aşadar, temă simplă dar atât de ofertantă. Exact ce spuneam. Vântul ce poate fi o adiere caldă dintr-un anotimp la alegere, vânt salbatic, aspru, zbuciumat, vânt de schimbare, vântul unei fapte bune sau rele, vânt trecător, vântul asociat aerului condiţionat sau provocat de orice maşinărie ce are nevoie de ventilaţie, ”Pe aripile vântului”, Mondial şi a lor ”De va veni la tine vântul”, sau altă melodie ”Aseară vântul bătea, badea-n braţe mă strângea”, că de Scorpions şi altele mai la modă, sigur îţi aminteşte toată lumea,  Sorin Ovidiu Vântu…..hahaha, uite-mă în dilemă. Hotărât lucru, m-as putea opri în orice moment al vieţii mele în care aş putea rupe un crâmpei pe care sa vi-l ofer învăluit de miresme şi asocieri deosebite. Aş putea aduna metafore care să vă poarte în văzduhuri senine sau întunecate sau aş putea doar vui în cuvinte seci şi neademenitoare.

Cu toate astea, pentru că în Clubul Parfumat se scriu poveşti, mă voi opri şi eu în clipe în care inima, sufletul şi realitatea s-au îngemănat şi voi încerca să vă port pe aripi de vânt, dintr-un timp al aducerilor aminte, acolo unde poposesc des şi de unde culeg încă un fir de viaţă pierdută, peste care s-ar aşterne uitarea.

Acum 10 ani, de fapt imediat se fac 11, într-un ianuarie nemilos, în care parcă s-au reinventat zăpezile de altădată, de acopereau case şi drumuri simple, bunica mea pleca la îngeri. Greu am ajuns acolo, în satul ăla buzoian şi greu am trecut peste momentul acela dureros, dar cel mai ciudat lucru pentru mine a fost faptul că am stat acolo 40 de zile. 10 cu a mea familie, iar 30 doar eu cu tataie, departe de confortul apartamentului meu, departe de tabieturile cu care eram obişnuita, departe de oraş şi tot ce cuprinde el. Totul era diferit. Aş putea vorbi la nesfârşit de întunericul dimineţii, dar şi al serii care, parcă, cuprindeau prea mult din ceea ce ştiam eu că înseamnă ziua. Mă pierdeam într-un vâjâit prelung de iarnă geroasa şi mă cutremuram la sunetul sumbru ce părea că se instalase permanent în mine, ca o muzică de fanfară, unde unul din instrumente era dezacordat. Vuia satul precum lupul singuratic, vuia vântul dinspre miază-noapte, vuia Prinţul Întunecat din poveştile mămăiţei mele, vuia Crivăţul nemilos aducător de geruri şi zăpezi viscolite, de fumuri îngemănate în poveşti cetoase şi de gheturi aspre şi deloc înveşmântate în luciri de cristal cu care eram eu obişnuita.

Îmi alungam demonii, ce parcă mă împresurau din afara casei, cu pagini de carte rătăcită prin odaia fără vreo urmă de bibliotecă pasageră. Îmi lucram mâinile şi mintea mi-o ocupam curăţând porumb, în coşuri mari pe care le aducea tataia în casă. De cate ori se deschidea uşa, părea că ne cotropeşte nebunul vânt ce fusese alungat în iarna sticloasă de ursitoare nemiloase. Dacă aveai curiozitatea să ieşi până în fundul curţii, ştiţi voi de ce, iţi îngheţa faţa pe loc şi o crustă roşiatică lua locul pielii fine dacă întârziai în activităţi firesti. 30 de zile, pe care nu le voi uita niciodată,  în care am purtat văluri mari de lână, din broboadele cu miros de mamaie, de cate ori aveam de făcut vreun drum la magazin, acoperindu-mi aproape tot chipul. 30 de zile ciudate.

Ma uitam cu admiraţie la femeile din sat şi mă gândeam cate vânturi le-au bătut şi cate le-au şficuit obrazul, fără să ştie de creme cu protecţie de orice fel, rămânând, parcă, tot sănătoase şi frumoase. Acolo era adevărata frumuseţe.  Mie îmi plângea faţa şi ochii îmi erau roşii permanent sub atingerile Nemilosului. Nu bătea tot timpul, dar aveam seri când mă băgam adânc sub plapumă şi parca vedeam silueta trupeşă a bunicii mele, cu lumina lămpii pe faţă, care trecea spre camera din spate, căreia si acum îi spunem camera din Crivăţ să vada dacă nu cumva siguranţele tabloului electric sunt sărite sau tot satul a fost lasat în beznă de Măria Sa.  Îi auzeam cuvintele  ce parcă-l blestemau uşor spunând ”Traistă goală” ai fost asta vară şi Crivăţ ai venit acum. Pleacă şi lasă-ne!” Ştiam însă că e doar închipuirea mea şi că de fapt ascultam glasul salcâmilor ce  se împotriveau vântului năpraznic  şi mă rugam să dispară şi sa ne lase aşa..netroieniţi.

În casă, focul din sobă trimitea arome de lemn ars, de nucă şi gutui coapte în jar, singurele răsfăţuri şi timp de 30 de zile am simţit în mine amestec de tămâie şi busuioc, de leuştean uscat pe sobă, de miros de copilărie pierdută şi de cetină de brad uitată într-un colţ de cameră. Poate de aceea parfumul care îmi vine în minte nu este unul asociat vântului despre care vorbeam, ci amestecului de brad şi tamâie, şi tare mi-ar plăcea să încerc vreodată unul unisex de la Annik Goutal-Les Orientalistes-Ences Flamboyant, ce  mă fascinează prin mister dar şi prin notele de prospeţime date de brad sau de căldura tămâiei, ce parcă ar încununa astfel de zile în care vântul negru le-ar fi stăpânul.

mosc

Dincolo de cuvinte însă ne rămân asocierile de întâmplari şi mirosuri, de arome şi stări, de vise şi adieri, de gusturi şi oameni. Azi le-am unit într-o nouă poveste, ce pare veche, pentru acelaşi  club parfumat, cu tema deja bănuită ”Parfumul vântului”. În tabelul Mirelei veţi găsi şi altele.

11 gânduri despre “30 de zile cu parfum de vânt

  1. Cunosc multe din aromele iernii.Au rămas imprimate în amintiri și ies la suprafață în fiecare iarnă, când crivățul se lovește bezmetic de geam. Acum le-am găsit la tine. Le respir și-mi vine să mă ascund în brațele tale. Împărțim aceleași arome, aceleași amintiri, același cântec.

    1. …noi şi lumea asta apropiata, ştiuta, simţita în aceiaşi parametrii, cu muzica ei, aromele şi gandurile ce ne trimit semnale ca nu s-a pierdut in vartejul intamplarilor ce au venit peste noi. Te port la mine in suflet, chiar dacă blogul acesta mi-e din ce in ce mai rar popas. Dar imi revin…

  2. Parfumate iti sunt cuvintele… si le asociezi atat de bine cu trairi mai noi sau mai vechi , reusind sa ne porti exact pe acele taramuri pe care le descrii atat de frumos…!

    1. …sunt momente cand imi zic ca sigur ” plictisesc” omu’ cu acelasi gen de scrieri. De multe ori îi spun sotului meu ca zici ca sunt ca in formatiile acelea vechi, care de la primele acorduri îi ghicesti, chiar dacă melodia e nouă. El a ras şi mi-a spus ca lui i se pare de bine remarca mea, nu de rau. Cuvintele tale întregesc gandul lui. Mulţumesc.

  3. Din care vremi, din care timpuri răsărit-a mireasma acelei ierni, în care parfumul gutuilor coapte se îngemăna cu șuierul Crivățului, iar aroma nucilor sporea izul de cetină verde de brad, uitată acolo?! Dintr-o poveste din care, așa cum spui, a fugit copilăria, dar în care oricând o poți regăsi, ghidându-te după parfumul șalurilor groase cu ”miros de mamaie”, a jarului în care se coc bunătăți simple, a obrajilor frumoși fără creme și farduri. Totuși, femeile acelea simple știau că ”oloiul” e bun de dat pe obraz, că e sănătos să te speli cu apă de ploaie pe păr și că, din ce rămâne pe tărâțele din care a ieșit borșul (huște), e numai bine să te speli pe față. Așa cum știau să-și dea cu o crenguță de busuioc pe tâmple ca să le ia oboseala și să le parfumeze elegant. Parfumul, cheia amintirilor și a retrăirilor momentelor dragi! ”Dincolo de cuvinte însă ne rămân asocierile de întâmplari şi mirosuri, de arome şi stări, de vise şi adieri, de gusturi şi oameni.” Mult adevăr e în rândurile tale, Adriana dragă, rânduri magice, scoase dintr-o poveste cu tataie rămas singur, dar cu tine alături, înfruntând năpraznicul vânt.
    Frumoasă amintire, parfumată și muzicală!

    1. Eram prea mare, prea bătrana deja sufleteste, cel putin, cand s-a produs ruperea de copilarie. Anul acesta s-a dus şi tataie, la 10 ani distanţă. Iar amintirile prind altă formă şi au alt parfum şi eu ştiu ca acest Craciun va fi iar mai sărac. Dar ştiu ca, cel putin, acolo in satul acela buzoian, incă voi mai auzi Crivatul şi va mirosi a nuci şi busuioc. Va avea mama grijă. Mulţumesc, Mirela. Am fost onorată să scriu povestea pentru Clubul parfumat, chiar dacă nu am dat niciun semn atata vreme. Deh, vremuri cu preocupări diferite de cea care îşi păzea blogul ca o bijuterie de pret. Acum iar sterg praful de pe vorbe. Sa mă iertaţi..

  4. Sunt orasanca de la bloc, la tara am ajuns doar dupa casatorie si mai tarziu in cateva scurte vacante de vara ale copiilor.Mi-a placut, am invatat sa scot apa din fantana, sa fac focul in soba….Cei care au trait la tara dintotdeauna s-au obisnuit cu greutatile, ei n-ar putea trai la bloc.Ai scris o poveste frumoasa care m-a amintit de bunicaa mea plecata ‘dincolo’ intrun ianuarie rece si inmormantata de ziua mea.

    1. ..esti capricoarna cu siguranta, şi eu sunt; si nu-ţi mai spun ca impartasim aceiaşi durere. Si ziua mea e plina de imagini şi dureri ce nu vor trece. Scuză-mi întârzierea şi-ţi mulţumesc frumos pentru gandul şi popasul tau aici.

Lasă un răspuns