Lut, ce-mi modelezi tu viaţa din cuvinte şi trăiri,

din frumos şi din urâtul ce nu scapă spre străini,

ce mi-l dai să  prindă-n mine rădăcini, deşi nu vreau,

nu puteai să fii lut moale dintr-o toamnă ce-o ştiai?

Să mă naşti într-un septembre sau o lună aurie,

să fiu fata nucilor, leagăn să îmi fie o vie..

..cu rod copt şi tămâios,

să fi luat doar ce-i frumos?

Să prind gust de toamnă sacră,

de iubire foarte coaptă,

de dovleac amăgitor,

să am roşul frunzelor

în obraji şi-n păr, cumva,

să simt toată toamna mea?

Lutul meu a fost cam tare,

căci născută-s în ianuarie,

mi-a cam râs de viaţă, aşa,

şi-a pus gust de toamnă-n ea ,

să îmi fie de folos,

să îmi dea un pic de roş’,

să îmi lase-ncet pe buze, într-o iarnă, ….

nişte frunze.

Postarea face parte din provocarea de luni,  un joc cu temă fixă în care fiecare abordează cum simte subiectul. Eu îi mulţumesc lui Carmen pentru inspiraţie. Avem şi acum un tabel cu ceilalţi participanţi.

12 gânduri despre “Gustul toamnei

  1. Schimbă toamna-n primavară,
    Frunza ta în verde crud,
    Zvârle iarna către vară
    Când apar fructe de-agud,
    Apoi vezi dacă îți place
    Astă viață să trăiești,
    Iarna dacă nu-ți dă pace,
    Cu-n strugure s-o-ndulcești!

    1. …iarna-i goală şi străină
      Pomii-s trişti şi goi, şi uzi
      Vreau o toamnă mai calină.
      Cum de spui tu de aguzi?
      Caci agude parfumate
      Nu mai stiu să fi văzut,
      Ce mai colturi parfumate
      Răscolita-i c-un cuvânt!
      Cred că toamna e in mine,
      Mai mereu, de cand mă stiu,
      Iarna-i sora ce imi tine
      De noroc de la-nceput.
      Mă voi mulţumi cu iarna
      Fără să mai fac talente
      Caci se pare că dau iama
      Numai versuri desuete;
      Şi să nu fiu mult prea rece,
      De aia toamna o invoc,
      Deşi stiu acuma sigur
      Iarna mi-a purtat noroc.

      Multumesc, Mugur. Totdeauna imi lansezi provocari, desi nu le merit la cat de rar trec pe aici.

      1. Iarna-i rea? Zici tu acuma.
        Eu din toamnă sunt cules.
        Nu zâmbi, căci era iarnă,
        Cu omăt atât de gros
        Că a trebuit trăsură
        Pân-acas’ să pot s-ajung!

        Era toamnă, ca o doamnă,
        Cu maramă albă-nea,
        Chiar de Brumărel o cheamă,
        Era ca o iarnă rea!

        Nu te plânge că arar
        Dai pe-aici cu-a ta privire,
        Căci ne-aduci mereu în dar
        Minunata-ți potrivire
        De vers cald și metaforic,
        Uneori chiar cu povești,
        De mă-ntreb câteodată:
        Cum mai faci de le găsești?

      2. …azi te-am găsit in spam şi m-am bucurat atat de tare ca am slobozit tipat de fericre. M a voi bucura de clipele perfecte ale anotimpurilor şi promit ca n-am să mă mai plâng de trecerile mele rare de pe aici; cu asemenea cuvinte primite am găsit balsamul perfect.

Lasă un răspuns