Treceri

Lumea mea tace.
Tace şi ascultă
Şi prinde din zbor
Cuvinte ce mor,
Cuvinte de dor.
 

Lumea mea e mută.

Nu-mi spune nimic,

Nicio vorbă de alint,

Nici cuvînt smuls din ea,

Parcă nu e lumea mea.

 

Lumea mea nu m-aude.

Nici şoaptele, nici trecerile,

Nu-mi aude plânsul, nici râsul.

Lumea mea e pe mute,

Nu vrea să asculte.

 

Lumea mea doarme.

Şi atunci plec şi eu,

Să-mi ascult dorurile,

Şoaptele, trecerile,

Să le prind în cunună,

Să le trimit spre lună.

 

Ploaia ce cade,

Cade cu frământările

Şi mirările mele,

Şi, poate, va aduce lumii mele

O nouă lumină.

Divină.

Va auzi, vorbi şi va spune

Că lumea-i minune!

 

 

 

Vorbe scrise

  •  Duzina de cuvinte:

 

Monocromatic verb,

ce gându-mi îmi seduce

însufleţit de lacrima ce piere

furată de un pirat

fără speranţă,

corăbier cu dependenţă amară

de-o armonie albastră de ocean,

de un siaj şi valuri ce-i străbat,

prin vene, lichidul cald al sângelui

mirare, că-i pe uscat,

m-abandonezi sau nu-ţi mai ştiu silaba

ce mi te-aduce în cerc

de alcov suav?

 

Mărite verb cu litere de-o şchioapă,

ce porţi prin alipire a mea cântare,

spune-i piratului, ce-i pe uscat,

că drum spre mare a cules

cu a lui chemare,

că m-a sedus c-o fluturare de batistă

în portul inimii ce ţine,

ca-n scorbură, o amintire vie,

dintre-un atunci

şi ziua ce-o să vie

când voi privi

cu fluturări de gene

trecutul unui pierde-vreme

pe-uscaturi fără de folos;

că-i norocos

să simtă briza-n faţă

şi romul pe mustaţă.

 

Şi-n amalgam de vise şi cuvinte

fii verbul potrivit

care închide

cutia mea cu praf de scoici şi stele,

de mare, ascunse printre ele.

 

Eu sunt piratul fără de corăbii,

ce port cuvinte-n scorbura adâncă,

voi flutura batiste şi voi strânge

o lume în umila mea……. valiză.

 

Postarea face parte din duzina de cuvinte a aceluiaşi club psi. Şi azi avem un tabel.

 

 

 

 

 

Eu…

Îmi port gândul pe umbre de vis
ce stau în timpul mort al lunii strâmbe,
dorinţă ascunsă a unui astru prea fierbinte,
cu pasiuni de om cuminte;
e-nceţoşare-n ideea fixă,
ce umblă prea lălâi prin mintea-mi vie,
adună ace moi de păpădie
şi glasuri de o lie-ciocârlie,
dar se amestecă turbat cu dor înalt.
 
Cuvântul bântuie ascuns printr-o mulţime,
ce n-are loc de tine şi de mine
şi are stele fixe,  ce nu cad;
nu-s călătoare-n marea din înalt
şi poartă-n ele gust de nemurire
curbată dintr-o veşnică iubire.
 
Eu călătoare sunt, neliniştită,
cu libertatea-n băţ şi fără frică;
mă zbat în lumea  rece, fără spor,
cad pe petale simple de amor;
le-adun pe toate,
mi le prind de piept
şi apoi încerc:
să zbor,
să dorm,
să cânt,
să râd,
să prind
iubirea
pe pământ!