Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Lucruri simple

Dacă ar fi să fiu întrebată care e alimentul meu preferat aş spune fără ezitare: ciupercile. Mi se par fabuloase. Când eram mică, până pe la 10 ani,  mi le amintesc doar ca pe nişte delicatese, culese de tataia, de la pădure, cea îndepărtată de satul buzoian ce nu era mângâiat decât de un nesfârşit de câmpie şi de o adiere  ce bântuia vreun pom fructifer. Le punea pe plita încinsă, punea un praf de sare şi încăperea se umplea de un miros fantastic de pământ şi muşchi. Aşa îl simţeam. Îl puneam pe o turtiţă, făcută tot pe plită şi mă bucuram de bucata aia, încă vie, friptă doar atât cât trebuie, privind cu jind la sucul ce izvora din ea şi trăgând cu coada ochiului la sobă să văd dacă mai primesc vreuna. Apoi, pe timpul turbat al lui Ceauşescu, îmi amintesc greu de ele, la aniversări în grelele combinaţii cu maioneză şi usturoi. După ’90 mi-au devenit aliat în orice făceam festiv sau nu, în combinaţii de supe creme, paneuri, plăcinte, clătite, fripte sau puse peste carne, cu ouă, cu paste, pizza şi alte minunăţii. Proaspete sau la cutie, nu îmi lipsesc din casă. Spun asta pentru că mirosul ce persistă în bucătărie: a ciuperci, pătrunjel şi usturoi mă inundă de fericire simplă. Nu am mâncat decât o lingură, cu un ou făcut ochi şi o felie de pâine de secară, subţire, coaptă niţel la toast. Ziua mea pare de sărbătoare şi îmi dau seama că micile plăceri ce ne însoţesc în drumul lung al supravieţuirii se pot detaşa şi căpăta aer festiv. Am descoperit, de curând, un frizzante alb, din care îmi pun seara, într-un pahar cu picior şi din care sorb cu un aer aristocrat de parcă aş şti ce e ăla. Îmi face tare plăcere. Când am fost la Paris, ultima ieşire dorită de soţul meu, a fost la Turnul Eiffel. Fusesem şi în prima zi de două ori: pe zi şi seara la ora 22 când luminiţele dau spectacolul grandorii şi al bucuriei că eşti acolo. Aşadar, i-am făcut pe plac şi am colindat iar pe străzi întortocheate şi prăfuite. Parisul nu e tocmai cel mai curat oraş. Am nimerit în zone în care ne simţeam „prea acasă”, dar eram absorbiţi de alte aspecte aşa că ne-am mulţumit cu partea generală care era impecabilă. Ei, bine a plouat. Plouase şi până atunci, dar mocăneşte, suportabil, romantic chiar, dându-ne posibilitatea să ne amuzăm de o grămadă de lucruri. În ziua aceea, în schimb, turna cu găleata. Ce ciudat e să fii turist îngrădit de timp, bani şi reîntoarcerea acasă. Atât de murată eram, că a trebuit să intru la Zara pentru o pereche de jeanşi …uscaţi. Nu prea drăguţi dar utili, aşa că de shopping nu poate fi vorba la Paris decât dacă vorbim de geaca de piele, tip motociclist, pe care m-a făcut s-o cumpăr un francez boem, îndrăgostit de Roland Garros şi implicit de tenis. L-a lăsat pe bărbatul meu să privească pe iphonul lui meciul, neştiind că Mihai nu era fan, timp în care mă convingea pe mine că peste dotările naturale nu s-ar potrivi o altfel de haină. A avut dreptate. Şi acum e impecabilă şi uite aşa am rămas şi cu ceva concret de la Paris. Cum spuneam, muraţi fiind de ploaie, ne-am oprit să mâncăm într-un restaurant, uşor lăturalnic, în care, în afară de noi, mai erau două franţuzoaice de cam 40 de ani. Până a avenit mâncarea priveam fascinaţi la gesturile aristocrate, cu adevărat, ale uneia dintre ele. Ciugulea dintr-o salată şi îşi savura paharul de şampanie cu o eleganţă desăvârşită. Localul era mediocru. Toaletă ciudată, dar deja mă obişnuisem cu aspectul acesta în Paris, (vă voi povesti eu câteva experienţe, dar altădată), iar mâncarea  avea  calitatea doar de a ne fi potolit foamea. Nota  de plată deloc mediocră, în raport cu alte locaţii. În fine. Cât am stat, speriaţi fiind de şuvoaiele ce se scurgeau pe geamuri, frapiera doamnelor se înnoia cu o altă sticlă de şampanie şi curios, nimeni nu părea să îşi schimbe atitudinea printr-o euforie nefirească, semn că şi şampania are secretul ei şi consumator de elită. Multă vreme am rămas mişcaţi de această scenă, revenind în reperele noastre de peste timp. Tot acolo am găsit un ziar ce scria ceva despre Băsescu, Eba…fiica preşedintelui şi o notă discretă despre Becali. Nu ştiu dacă nu se vorbea de europarlamentari. Astăzi am primit o notificare cum că am câştigat premiul săptămânii la un concurs paravion. Ei, bine…m-am grăbit să cred că ar fi posibil să fi câştigat un drum către Valencia, când am realizat că nu s-a menţionat nimic de niciun premiu concret. După ce am „minţit poporul” cu notificarea de fb aştept nerăbdătoare, după ce am trimis datele de contact, să văd în ce constă premiul. Poate e vreun pliant ceva şi euforia mea va avea altă dimensiune. Cât am scris acest articol aceeaşi Alma mi-a mâncat şireturile de la pantalonii de casă. Sunt într-o situaţie fără ieşire. Sau poate ieşim din ea dacă creşte nebuniciul. Cişmeaua e mai frumoasă decât în fotografii, zice Mihai. N-am văzut-o. Sâmbătă o montăm aşa că revin cu fotografii. Ştiţi aia cu cizmarul? Da? Ei bine, mă sâcâie un dinte. Nu ştiţi cumva un dentist pe aproape? Hahaha! Tac , că de vede soţul  aceste vorbe, dorm pe terasă cu ai mei căţei. Şi apropo: să fiţi fericiţi! Bucuraţi-vă de lucrurile simple şi beneficiile lor. Eu azi sunt fericită că am vorbit două ceasuri la telefon cu Vienela. Ce? Nu ştiu! De-ale fetelor! Dar e bine şi de bine, vă asigur!

23 de gânduri despre „Lucruri simple

  1. Tocmai ce te sfatuisem pe fb sa-ti faci bagajele dar vad acum ca nu e nimic concret.Sper ca vei primi ceva mai mult decat un pliant.Eu chiar ma bucuram pentru norocul tau.Doua ceasuri la telefon cu tine…ce fericire pe Vienela.

  2. Pot vorbi şi cu tine, dacă vrei! Ne-a luat valul, recunosc! Eu sper să fie vreun premiu concret, dar eu mă bucur oricum. Abia după ce am zis că am câştigat un bilet, am citit că era premiul săptămânii. Premiu….care nu ştiu ce e! Dar aflăm noi!

  3. D'ale fetelor! Clar n-am ce căuta! Dar ciupercile îmi plac, de aia găzduiesc pe blogul meu două articole ale unui ciupercar (aşa se autodenumeşte) foarte documentat atât teoretic cât şi practic! Vienela ştie despre cine vorbesc. 🙂

  4. Îmi place să mănânc. Nu e un secret asta, dar unele lucruri îmi plac excesiv, iar ciupercile sunt delicatese…simple aparent, în sensul că poţi găsi sortimente ce-ţi pot face masa un vis. Tu ştii deja asta. Că e pleurotus, ciuperci albe cu pălării mari, champinioane drăguţe, ciuperci brune, chinezeşti sau vestiţii hribi, mânătărci, ghebe şi ce s-o mai găsi că de aici încolo mă pierd…în descoperirea lor, complexitatea ce o poate da pe o simplă felie de pâine o aromă desăvârşită a lor, dintr-o simplitate, cum spuneam, accesibilă, mi se pare fantastică. Am văzut des comentariile prietenului tău şi la o primă vedere pe fb, cred că a remarcat şi el citatul ce l-am pus în întâmpinarea articolului.

  5. Cum sa nu vreau sa vorbesti si cu mine?Ar fi cea mai mare onoare, dar crede-ma ca nu am avut curajul sa-ti cer asta.Stiam ca nu iti prea plac telefoanele si nici nu vroiam sa abuzez de timpul tau.Cand simti ca vrei sa vorbesti cu mine am sa te ascult cu cea mai mare placere.

  6. Felicitări pentru premiu, indiferent ce este! Şi mie îmi plac ciupercile, ghinionul meu că fetele mele nu prea se dau în vânt după aşa ceva. Din această cauză nu mâncăm prea des. Ar trebui să le duc la vară la cules de ciuperci şi apoi să le punem pe plită (pe ciuperci), poate aşa se schimbă ceva!

  7. Ciupercile pe plita!!! Cate amintiri imi revin, cat de pofta imi este, desi imi fac destul de des! Nu am nici bunic, nici vreun Adrian care sa imi culeaga, asa ca ma multumesc cu cele gasite la magazin si lupt din greu cu baiatul meu, care ar fi in stare sa ma lase nemancata… 🙂
    Uneori am senzatia ca ati stat la Paris cel putin un an… Ai adunat atatea emotii, atatea povesti si le redai intr-un mod atat de placut, incat nu ma satur de ele…

  8. Am fost remarcat chiar inaintea ta, Radu, i-am dat si share pe un grup de fb (dar unde din pacate administratoarea a considerat ca nu e legat de subiectul ciuperci si l-a sters; dar nu conetaza)

    Indiferent daca Adriana se gandea si la mine sau nu cand a descris atat de frumos ciupercile, eu ii multumesc oricum.

  9. Păi, administratoarea avea dreptate! Pentru un pasaj, care întâmplător sau nu a deschis multe pofte şi amintiri, nu era de ţinut pe o pagină a unor cunoscători în materie. Eu nu mă pricep la soiuri, atât cât mă pricep la mâncat şi gătit, dar aş putea face liniştită o odă închinată ciupercii. Faptul că suntem mulţi cei cărora ne face mare plăcere această minune a naturii nu mi se pare deloc întâmplător. Eu văzusem sharuirea pe grup şi m-am bucurat să ştiu că a avut impact deşi nu am exagerat deloc cu descrierea. Ba, dimpotrivă, aş spune. Mulţumesc de vizită şi pentru cuvinte.

  10. Despre Paris nu am vorbit nici zece la sută, Mihai întrebându-mă de multe ori de ce nu am ales să povestesc epopeea celor câteva zile de atunci. Eu îi răspund sec: aş pierde nuanţele în înşiruiri ce se vor uita. Uite că am avut dreptate! Cât despre ciuperci, sunt cele mai bune, nu-i aşa?

  11. Aveti (si NU) dreptate cu totii, dar eu am vazut-o altfel vineri.
    Erau cuvinte frumoase despre ciuperci m-au incantat si voiam sa le impart si cu altii, iar stergerea acelui „share” m-i sa parut deplasata atata timp cat chiar si un pasaj era despre ciuperci.
    Inteleg ca nu se poate scrie in totdeauna despre vreo ciuperca anume cu poze si descrieri … dar mai ales cand vorbe de lauda vin din partea unor persoane care sunt din afara acestui cerc, ar trebui primit cu si mai multa caldura deoarece poate sa „familiarizeze” si in alte cercuri ciupercile ….
    ma rog …fiecare cum o vede …

  12. …da, puteam lua şi acest aspect în calcul. Văzusem distribuirea, apoi am văzut că nu mai era şi până să las un semn am preferat să uit amănuntul. Mă bucur că mi-ai desluşit misterul aici. Şi e posibil ca acest gând să aibă sens, dar uite că nu toată lumea îşi doreşte simplitate, ci poate articole documentate. Eu, egoist vorbind, rămân la ideea mea cum că e un aliment fabulos şi mulţi din jurul meu cred asta. Mulţumesc.

  13. Amintiri cu cuperci am: am cules o groasă, am privit multe ciuperci topindu-se sub căldura plitei, dar n-am mâncat niciuna întreagă. Nu-mi plac, nu ştiu de ce, nu-mi palce textura lor, gusutul lor (deşi îmi place să le culeg şi îmi palce şi mirosul lor)

  14. Ciuperci diferite au gusturi diferite, de unde stii ca nu iti plac (asta la modul general? …
    sunt convins ca daca nu ti se prezinta ce mananci, o mananci cu placere ba chiar o sa lauzi mancarea … (exemple sunt nenumarate: carnea de nutrie, pui de balta ….)

  15. Eşti încă tinerică. Gusturile se pot schimba în timp. Eu am un prieten care a avut o bunică ce a murit datorită unor ciuperci otrăvite. Deşi ştie că nu e posibil să păţească vreodată la fel, mai ales cu cele de cultură, nici să-l pici cu ceară şi nu mănâncă!

Va multumesc pentru vizită si semn, dar inainte de a lasa un comentariu, va rog sa cititi politica de confidentialitate a blogului, si va reamintesc ca oricand va puteti dezabona de la comentarii sau de la continutul acestui blog