Mărgăritare versificate

Metamorfoza

Din călcătura fermă, pe călcâi apăsat şi pe vârf îndesat,
Aflându-mă pe calea cuvintelor şi vorbelor nerostite,
A răsărit o plantă precum bumbacul, dar închisă la culoare, în zare;
Am cules-o, cu degetele rănite de cuvinte scrise,
Şi, ca un ucenic veşnic calificat,
Am ţesut pânză groasă ca un papirus.
Am tras-o printr-un calandru obosit de vreme,
Dar n-am reuşit să imprim decât fire de-a valma:
Şi-n dreapta, şi-n stânga, prin prejur şi deasupra,
De parcă era un caleidoscop cu imagini subţiri.
Mi-am pus căldura sufletului în funcţiune
Şi am subţiat-o mental puţin, câte puţin,
Până când, cu o peniţă magică udată de cerneala
Dintr-o călimară vrăjită, am reuşit să scriu pe ea
Trei cifre ce intrau într-un calcul primar,
Amintindu-mi de o aniversare trecută în calendar
Un pic prea devreme.
Literele ce au urmat mai apoi, vorbeau de iubire,
De dor calin, ca într-o cădere de calciu a unei adolescente visătoare
Ce tremură la fiecare atingere nevinovată.
Papirusul meu şi literele mele tremurânde
S-au împreunat magic
Până le-am trecut din nou prin calandru
Şi mi-am făcut coperţi fine, imprimate cu poveşti
Numa’ bune pentru jurnalul meu prăfuit.Text înscris în duzina de cuvinte: „cale, calcatura, calin, calandru, calendar, calcai, calin, calificat, calimara, calciu, caldura, caleidoscop”. În tabelul găzduit de psi găsiţi jucători cu articole mai pricepute.

8 gânduri despre „Metamorfoza

  1. Jurnalul e sufletul care aduna in el frumusetea fiecarei zile si ni le daruieste apoi cu penita-i fermecata in versuri si proza pline de sensibilitate. Foarte frumos. Si jurnalul e departe de a fi prafuit.Crede-ma

  2. Mi-am pus căldura sufletului în funcţiune
    Şi am subţiat-o mental puţin, câte puţin,
    Până când, cu o peniţă magică udată de cerneala
    Dintr-o călimară vrăjită, am reuşit să scriu pe ea
    Trei cifre ce intrau într-un calcul primar,

Lasă un răspuns