Mă gândesc din ce în ce mai mult la ceea ce suntem, am fost şi devenim. Ce înseamnă vârsta? La ce ne raportăm fiecare? De ce atunci când cineva te întreabă ceva, nu aşteaptă şi răspunsul? De ce dezamăgim, de ce suntem dezamăgiţi? Cine abandonează primul când dau năvală greutăţile şi de ce e dorul atât de puternic când e vorba de părinţi? De ce îmi place atât de mult Franţa? Şi, de ce eşti atât de legat de unele lucruri când alţii nu au niciun fel de ataşament, nici măcar pentru o şosetă ? De ce nu înţeleg nimic din ce vorbesc unii, deşi vorbesc româneşte? Şi de ce iubirea apare când eşti debusolat şi nu când o aştepţi, aşa, ca omul?! De ce nu le plac unora animalele, sau de ce nu le plac oamenii, copiii, nimic? De ce scriu eu acum, când pic de somn, şi de ce nu mai vine bărbatul meu din bucătărie? Apropo, suspect miros, ar trebui verificat. Sau poate…..
                                          Lasă! Vă spun mâine…

 

Lasă un răspuns