Da, sunt o soţie second hand! Pardon, rectific. Sunt cea mai fericită soţie second hand! Sunt ceea ce nu credeam niciodată că pot fi. Fericită! Viaţa mea nu e nici pe departe cea pe care mi-am închipuit-o la 20 de ani, dar asta nu e decât vina mea. Doar a mea. Pentru că multe am început, puţine am dus la bun sfârşit.

Multă vreme am fost teribil de pragmatică. Îmi închipuiam cum e să faci carieră desăvârşită într-un domeniu ales cu grijă. Doar că, domeniul meu m-a dezamăgit, şi m-a secătuit de mine, de forţele cunoscute şi necunoscute, lăsându-mă debusolată într-o lume în care falimentul bate şi la cei bine pregătiţi.

Nu m-am lăsat. Sau, mai bine zis, nu m-a lăsat soarta. Doar că de la an, la an, mă schimbam şi mi-era frică să arăt asta. Singurul care vedea …uşor totul, era …tot Mihai. Şi mă lăsa să fiu eu, cu naturaleţea unui om, care, parcă, se născuse să mă placă aşa cum eram, şi deveneam. Uneori, în joacă, îi spuneam că cineva mi-a făcut vrăji…dar în favoarea mea. Râde tot timpul când mă aude, dar mai tare se bucură când îi spun că el e răspunsul viu la rugăciunile trimise spre Dumnezeu.

La început de relaţie mă comportam capricios, cu năravurile dobândite de-a lungul singurătăţii mele. Săream din maşină în timpul mersului, prin intersecţii. Hoinăream aiurea pe străzi să-mi potolesc orgoliile. Mă găsea tot timpul, şi ne umfla râsul de prostia nepotrivită cu vârsta şi mintea mea. Plecam din faţa vreunei noi probleme închipuite de a lui, din lipsă de argument logic, până când l-am convins că e simplu să ne ascultăm, şi să rezolvăm fără drame. Am zis l-am convins? Pardon, a vorbit gura fără mine. M-a convins, fireşte!

Deşi avem o afacere împreună, cel mai mult îmi place, acum, să fiu soţie. Jobul ăsta parcă e cel mai solicitant, incitant, şi cu toate satisfacţiile la purtător. Nu credeam să ajung să rostesc asta vreodată. Dar uite că o fac.

Şi totuşi, sunt o soţie second hand. Să nu uităm bucuria unora, dar şi indignarea pe care a adus-o legătura noastră, mai ales la început, pentru că am îndrăznit să nu fug din faţa tuturor problemelor pe care mi le-a adus Mihai, o dată cu venirea lui în viaţa mea. Cu toate astea, nu ştiu cum v-aş putea convinge, cât de diplomat a ţinut toate aceste lucruri departe de mine, departe de noi. Mi se arăta în fiecare zi, ca şi când eram prima femeie din viaţa lui, singura de care se îndrăgostise în viaţă, şi unica lui iubire. Şi atunci, second hand îl traduceam prin vorbe fine, delicate, de iubire infinită.

Timpul a trecut, problemele se amestecau. Nu se putea păstra doar vraja începutului magic, dar fără de sfârşit, din sufletul nostru. Am dat de greu, de neputinţe inevitabile, de clipe amestecate, şi remarcam amândoi cum fiece încercare devenea liant şi mod de viaţă, din care TREBUIA să ieşim învingători.

De dragul lui am trei pisici, tot de dragul lui am şi trei câini. De dragul lui am învăţat să am vacanţe scurte, pentru că mintea lui e doar la sufleţelele ce, doar el, le poate îngriji cum crede. De dragul lui am învăţat să tac atunci când e nevoie, să gătesc fără teama unei priviri nepotrivite. De dragul lui ascult la toate Tv-urile din toată casa…politică, şi tot de dragul lui am învăţat să-i împărtăşesc visurile. Ale lui. Chiar şi alea de …loterie.

N-am stat despărţiţi aproape deloc, cu excepţia celor 7 zile cu totul din cele două spitalizări ale mele, şi o noapte de taifas, ştie el unde. 8 ani…fără 8 zile …împreună. Mereu. Şi nu ştiu cum, de mă întrebi dacă vreau să stăm în curte, amândoi, cu animăluţele, în poveşti, cu pădurea, cerul, lângă casa ce cu drag am renovat-o împreună; sau în alte preumblări, voi alege aproape întotdeauna o zi completa cu soţul meu. Încă râd la glumele pe care le face, dar şi de boacănele, la care, credeţi-mă….e maestru. Mă fascinează mintea lui, deloc simplă, mă bucură orice succes şi sufăr la orice durere de a lui. Doar că, eu primesc înzecit, şi poate de asta, pot afirma cu tărie că a fi second hand e minunat. Pentru că, spre deosebire de starea civilă,  iubirea noastră e de prima mână, pe podium …la premianţi cu…coroniţă, pentru unicitate şi originalitate!

Şi oricâte cuvinte frumoase i-aş trimite, niciunul nu va egala declaraţia  trimisă de el, pe facebook, de ziua mea:„când îţi spun ţie …”la mulţi ani„, de fapt, îmi spun mie, pentru că, tu eşti o parte din mine!”
Şi uite aşa, Dumnezeu a adunat  două berze şchioape( că tot sunt eu înnebunită după ele), şi a făcut una singură. Eu am pus şi un pic de puf de păpădie…să zburăm mai uşor prin viaţă împreună.

Ps. Dragi, prieteni. Nu ne uraţi nimic încă. Ştim că ne doriţi tot binele din lume amândorura, dar mintenaş, încep o serie de aniversări pentru noi. Şi, vă avertizăm:  le ţinem pe toate! Cred că, atunci, trebuie să vă facem cadou şi nişte lămâi. Sau, poate nu? Pe curând

Soţia second hand!….(această exprexie e o glumă, nu prea reuşită, dar tot o glumă e, aşa că nu mă suspectaţi de vreo frustrare închipuită,altfel această poveste nu îşi avea rostul)

7 gânduri despre “Jobul cel mai minunat….cel de soţie

  1. Adi draga, am citit mai devreme despre geamanul sufletului tau si acum ma intreb daca nu cumva tu esti geamanul sufletului meu. Nu sunt sotie second hand, dar simt cu atata tarie trairile tale si foarte des am senzatia ca povestesti despre iubirea mea cu Mihai al meu, mereu atent, mereu maestru la facut boacane, iar eu de multe ori, mai ales la inceput, capricioasa, orgolioasa…
    In sase ani de relatie, am stat departe unul de celalalt 4 zile, cat a fost el la Sibiu cu treburi. Nu stiu daca sa pun la socoteala zilele in care a fost internat in spital, cand il banuiau ca ar avea cancer, pentru ca in acele zile am fost mereu cu el si multe nopti el a fugit din spital, pentru a dormi acasa.

  2. Dacă n-aş scrie pentru tine,despre tine,pentru alt om ce se regăseşte aici….ar fi zadarnică strădania mea! Mihai a ridicat o sprânceană la titlul si subiectul meu.A inteles ironia si analogia repede. Vă doresc sănătate Vienela. E cel mai important pentru a ne putea bucura de tot ce primim.Mulţumesc!

  3. Am schimbat titlul, la sugestia a doua dragi prietene. Eu îmi asum cuvintele si povestile, dar cel mai mult tin cont de oamenii ce îşi rup din timpul lor sa treacă şi pe aici. Vă iubesc şi vă mulţumesc!

  4. Nefericirea e inclusă şi ea în viaţă. Vrei nu vrei vine la pachet în diverse momente. Am avut atâtea momente de nefericire încât acum îmi trâmbiţez fericirea ce cu greu am dobândit-o. Mai aveam un pic şi-o căpătam la pensie.Glumesc.În plus, ce ştiu eu că urmează? Mă bucur ACUM! Te pup, Prinţesă a literelor!

Lasă un răspuns