Cică era demodat, desuet și nu ajuta la nimic!

Într-o lume alb-negru,
Cu variațiuni de culoare luată doar din suflet,
Fiecare și-a pictat bucățica așa cum și-a dorit.
La început asta, când toți  confundau albastrul cu cerul,
Roșul cu floarea de mușcată, 
Și verdele cu inima ierbii.
Apoi, cu fiecare clipă traită, am început a fura
Puțin de la tine, puțin de la el, 
Puțin de la femeia ce-și plantase în curte doar flori de nu-mă-uita,
Și….. puțin de la Dumnezeu.
Din suflet, scoteam culoarea doar când oftam prelung
Si, nu stiu cum, dar roșul devenea altul. În nuanțe.
Griul se așeza pe poale,
Iar furtunile vieții tulburau albastrul cu stropi de indigo.
Picătura de la Dumnezeu o foloseau câțiva doar: 
Cică era demodat, desuet și nu ajuta la nimic!
 
Poate. Fiecare să-și pună ce culoare vrea pe bucățica sa de frumos;
Insa, habar nu am de ce, eu chiar observ, în amestecul lumii, 
Pe planșele multora din jur, lumina orbitoare.
Cândva, mi-am spus că sunt fata alb-negru.
Poate știam că nu merit încă picătura de mir cald.
Si totusi, într-o zi, am primit-o când am folosit, 
Cu mare greutate, expresia „mă iert”.
 
 
Ieri, cineva a trecut și i s-a parut ca tabloul vieții mele
E pictat prea concret. Nu-i plăcea. Culorile i se păreau…normale, banale, plictisitoare.
El îmi arăta  desene cu ecuații, linii, puncte. Abstract și plin de culori imprecise.
Nu se putea hotarî. Le voia pe toate. 
 
 
Eu mă mulțumisem cu prea puțin, zicea acesta.
Știam, însă, că cea mai frumoasă culoare încă nu o așezasem.
Galbenul clipei, dintr-o bucurie de gând, 
Desprins circular dintr-o poveste de vară
În care oamenii se învârteau căutând adevăruri, prin jur,
Când ele, de fapt, era ascunse doar în suflet.
 
Încă mai adun culori în inimă, să-mi pictez 
Momentele de tristețe, fericire sau de banalitate pură
Și sunt extrem de fericită când găsesc printre cei cu care horesc,
Picătura lui Dumnezeu. Mângâi cu privirea tabloul lumilor
Știind că nu mi-aș dori altceva, dar, ca la un vernisaj trecator,
Ma voi simți aproape acolo unde emoțiile culorilor
Vor trezi in mine….bucuria simplitatii si voi zambi cand picatura de frumos imi va topi nelinistile.

You may also like

7 comentarii

  1. Imi plac emotiile culorilor tale. Este parca tot spectrul si chiar mai mult! 🙂
    Oricat ar suna de bizar, mi-e greu sa vad lumea in alb si negru, chiar daca uneori aceasta metafora are multe sensuri. Prefer culorile-viata, e mai frumos!

    Frumos textul tu, Adriana draga! Sa ai parte de zile frumoase si fara nelinisti!

    1. Dupa ce am scris acest text, mi-au venit in minte o gramada de alte posibilitati, caci da,..desi iubesc alb si negru, …culoarea inseamna viata. Insa, am observat ca pot sterge culorile furiei si neiubirii, lasand lucrurile opace, ca si cand au fost si totusi nu le vreau, daca-mi tulbura existenta. Nu pun negru peste ele, las posibilitatea de a fi culoare pentru altii, mie ramanandu-mi….transparente care ma fac mereu sa o iau de la capat.

      Sunt in vacanta, Suzana, una cu multa treaba insa, activa; imi ajut o prietena sa se mute ca in toamna sa ma ajutre ea pe mine cu o noua renovare. Am descoperit un grup de fete care fac lucruri pe care, altadata, doar barbatii le faceau. Si sunt asa de fericita incat mi-as colora fiecare clipa in galben, noua mea slabiciune. Multumesc pentru semn si iti doresc un iulie minunat!

  2. „Lumina alba se sparge de prismele umane în toate culorile curcubeului.Luati-va culoarea proprie ca model si fiti doar astfel.” – Charles R.Brown –

    1. ..adevarat. In bucuria simplitatii, noi punem culoare emotiilor, lucrurilor, vietii. Desi par a ma contrazice, sunt momente cand realizez ca pe unele le fac transparente pana dispar din juru-mi. Poate e tot o forma de curatare, culoarea ramanand puternica doar acolo unde se cere, aproape singura, ca o tusa dumnezeiasca.

    1. Habar nu am. Stiu doar ca in suflet port si oameni, si emotii, si amintiri insa nu aceste lucruri imi coloreaza gandurile ci clipa, momentul, tangenta vizavi de ceea ce simt. Inima se poate impotrivi sau accepta. La un moment dat, deci tot o clipa, e musai sa fac pace intre inima si suflet sa pot primi culoarea lucrurilor noi. Tusa de potrivire a nuantei o da linistea si confortul, cum spuneam in ultimul vers…ca bucurie a simplitatii, acolo unde nepotrivirile devin transparente….disparand in amintiri ce nu se coloreaza decat daca timpul revine cu o tusa de aducerte aminte. M am complicat in raspuns, dar ideea e ca, dincolo de metafore, nu poti colora totul doar cu inima, unele lucruri care raman in suflet nu vor mai primi culoare ….usor, ca sa nu spun niciodata.

Lasă un răspuns