Hai că-i ușor, căci merg pe tocuri cui!

Femeie simplă, cu albastru-clipă,
Cu pielea albă, ca un abur sfîșiat,
Ce poartă în urechi cercei de sticlă
Și pe genunchi doar ultimul păcat;

Femeie care stinge-n floare cerul
Și mâinile-i miros a mușețel,
Ce-și prinde o șuviță cu cercelul
Și arhivează iubirea-ntr-un inel;

Femeie rost, femeie fum și violetă,
Uitată-n raft de magazin cu pălării,
Printre eșarfe înfășurându-și silueta
Și potcovind norocul cu batiste fistichii,

Să nu cumva să pui la îndoială
Iubiri călcate-n tocurile cui,
Tu poți să fii orice, cum, bunăoară,
Poți fi femeia unei zi căprui;

Poți pune zmeie în vitrine sumbre
Și roșu într-un șantier din cartier,
Din soarele tristeții tu scoți umbre,
Și viața-ntreagă o porți la portjartier,

Femeie ce te știi pe lumi stăpână,
Nu vrei sa îmi dai lecții o săptămână?
Tu mă-nveți ce am uitat din timpuri șui
Hai că-i ușor, căci merg pe tocuri cui!

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Iubirea se simte….pe gleznă

La noi miroase a caise, a rășină de brad,
A vinete coapte și-a cuvinte dospite,
Se strâng vrăbiuțe pe streșini și prag,
Iar eu mă feresc de ispite;

Alung, cu un gest teatral și răzleț,
O vorbă de amor care doare,
Aș fuma o țigară, doar așa ca decor,
Dar tu știi că-s ne…fumatoare.

Îmi îndrept iar postura și mă uit la pantofi,
Ce te miri că am tocuri înalte?
Le aș purta și când dorm și când cumpăr cartofi,
Când ne plouă parte în parte.

Se-ntunecă iar, eu în ploaie mă-ntorc,
Tu îmi îndrepți o șuviță albastră,
Eu la toc nu renunț, tu renunți la pantofi;
Joia asta e iar doar a noastră.

Pe un biet balansoar legănam timpul crud,
Viața-i caldă, chiar de vremea-i în beznă,
Tu pe toc lași un zâmbet, eu pe chipul tău ud
Și iubirea se simte….pe gleznă.