Mărgăritare versificate

Toamnă …la borcan

Toamnă la borcan,

cu tot cu frunze,
cu tot cu muze,
cu arămiu de gând,
cu ochiuri de pământ,
cu vânt ursuz prin stele,
cu ploi fără umbrele,
cu crengi golite-n soare,
cu brumă și răcoare,
‘nvelite în chihlimbar
și frunze de mărar,
în leuștean și-n ghinde,
în ploi de luat aminte;
amestec nesărat,
cu umbre amalgamat,
și strecurat prin site,
turnat printre cuvinte,
pus bine în cămară
sau doar pe prispă, afară;
să doarmă, să se așeze,
să simtă, să mureze,
vreo două amintiri
cu flori, ciulini și vin,
și pere, chiar și-o nucă,
să stea, să nu se ducă;
să-i pun capacul strâns,
să nu poata fi smuls;
iar când în primăvară
ți-o fi dor de o toamnă,
s-aduci dar aurit,
borcanul întomnit.

Știi jocul cel de iarnă,
ce-l scuturi fără teamă
și-n el se mișcă totul
și ninge prin tot globul?

De voi privi cu drag,
în bolul cu capac,
se vor mișca, alene,
vreo două tufănele
și s-or roti, vioi,
cinteze, pițigoi,
măceșul înghimpat
și galbenul brodat;

Iar de deschid capacul,
s-o scutura copacul
de prune sau gutui,
de frunzele hai-hui;
s-o umple toată casa,
va mirosi ograda
a viță tămâioasă,
a lemn ud și a boască,
porumb depănușat
și struguri la uscat;

S-o umple de lumină
în iarnă, o gradină,
și va zâmbi fugar

O toamnă ….din borcan!

 

toamnă la borcan
toamnă la borcan
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Sunt oameni în VII

Sunt oameni în Vii.
Sunt oameni care culeg nectarul inimilor înstrugurate din bobițe ca de cleștar, înVINuind licori cu parfumuri tomnatice. Abur de belșug și bucurie se strecoară pe câmpuri uitate, ascunse în sufletul cald de pământ al nesfârșitului de toamnă. Miros de boască și de zeamă bogată, de must și chiar de sânge de pe mâinile truditorilor înnobilează simplități aparente.
În vasul pământului se nasc noi povești curgătoare cu gust de tanin…ce vor poposi în pahare sau cănuțe de lut. Doamne, cat de tare vor dezlega inimi, vor desfereca suflete timide, vor pune pe buze vorbe seci, dulci, demidulci, tămâiate în gusturi alese, pe un pridvor de lume nouă și totuși veche.
„Poamă nouă în gură veche”, zicea bunica mea oricărei trufanda de peste an, care ajungea pentru întâia oară în degustare.
Sunt oameni în Vii și păsările cerului îi pândesc din ramuri, poftind la rodul ce va rămâne ofrandă.
În timpul acesta, în alte locuri, cu miros de tufănele sau doar de beton ud, alți oameni aduna doar strugurii amintirilor.
sunt oameni în vii
sunt oameni în vii