Pururea tinere-s marea şi cerul,
Oricâte furtuni le-ar cerni;
Pururea tânăr e adevărul
Din orice guri s-ar rosti.

Pururea tânăr e vântul ce poartă
Sămânţa iubirii prin noi;
E mama ce are încrustată în soartă
Plâns dulce de prunci c-obraji moi.

Pururea tânără-i Sfânta Scriptură,
Taină păstrată în inimi,
E duminica simplă, cuminecătură,
Liturghie primită împreună.

Pururea tânără-i natura toată,
Cuvânt rătăcit şi comun,
Verdele crud e a sa unealtă,
Tratament natural de pământ.

Pururea tânăr e copacul ce plânge,
Rădăcina uitată-n pădure,
E gura veşnică ce o să strige
Că e semnul de nemurire.

”Pururea tânăr” cuvinte cuprinse
În sangele cel românesc,
În pâinea caldă, în vinul dulce
Şi-n slova pe care-o grăiesc.

Pururea tânar e Eminescu,
Epigoni, luceferi, scrisori,
E Coloana Infinitului dintr-un punct prea terestru,
Ce se-nalţă mereu către zări.

Totul e tânăr, char dacă timpul
Trece oarecum peste lume,
Căci omul înnoieste dăruindu-şi avântul
Spre Dumnezeu şi-al său nume.