Într-o lume simplă, pâine aburindă….

Într-o lume simplă, pâine aburindă,
Ai primit întregul unui dumicat,
Cuminecătură-ți este rodul vieții,
Zămisliri de taină, suflet în păcat.

Împăcată-ți este inima și vrerea,
Bate-n rost povestea unui abandon,
Ți-ai sfințit regretul, ți-ai albit păcatul,
Și-ai urcat o treaptă pe un nou peron.

Trec grăbite trenuri, trece-n tine dorul,
Mai privești o dată-n sufletul durut,
Iar în spovedanii liniștești furtuna,
Mulțumești cuminte pentru ce-ai pierdut.

În greșeli voite ai pus multe lacrimi,
N-or conta deloc în răstigniri de os,
Însă înflorește, în iertări sublime,
Încă o nouă șansă!  (Depinde  de tine) Să o crești frumos!

 

Şanse rescrise

Eu ştiu, acum, că inima îmi poartă,
cuminte, mii şi mii de gânduri,
ce vor să zboare libere-n înalturi,
dar cad şi rup cadenţe sau sparg rânduri;
adun mirată doar un pumn de fapte,
din revoluţia de-o şchioapă ce se zbate,
în sufletu-mi bătrân ca o răscruce
si-adorm visând cuvântul care curge,
ce ar putea să schimbe lumea toată,
dintr-o dată.
 
A îngheţat, cam tainic, timpul straniu,
din amintiri uitate-n gări cam goale,
fără decor şi fără de peroane,
cu călatori în mine dinspre tine,
cu sufletul pribeag şi geamantan de nuc
pe care soarta l-a plimbat cam mult
şi-acum aș vrea să-l uit
în halta visurilor care par abis,
căci viața e-un tumult, nu doar un vis,
de neatins.
 
 
 
Însă tot urc, chiar dacă rătăciri
mă păcălesc, lăsându-mi doar un fir
de care trag să-mi cos un semn de os
și chiar de n-am primit nimic,
eu multumesc frumos
că m-au ținut puterile în mers,
iar rostul lumii are înțeles,
căci m-a purtat spre vremuri cu-al iubirii scut
..şi-am renăscut