Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Roţi dinţate

Roţi dinţate

aplecate

înspre faţă,

dinspre spate,

răsturnate ,

îmbîrligate,

cadenţate,

pun pe fapte

alte mecanisme, poate,

asamblate,

de-un ”fârtate”,

într-un ceas

cu iz domnesc

şi aud cum…ticăiesc.

 

Roţi mai mari

şi mai micuţe

se învârt după secunde,

plâng de dor muşcat de timp,

fac amor stereotip,

în sincron ameţitor,

pierd iar şirul orelor,

sunt turbate de plăcere,

cântă ode pe repere,

până cand ceasornicarul

le opreşte tot vacarmul.

 

Au încremenit, se pare,

nu-i nici urmă de mişcare,

dar amorul e aparte,

tic-tac dat…de roţi dinţate

fermecate

şi rodate,

cam mirate,

ce pornesc din nou

cuplate,

nelegate,

în libertate,

doar sunt niste

roti dinţate.

orologiu

 

Am scris pentru tema fixa de luni, ce poartă numele de ”Roţi dinţate” ceva uşor, poate potrivit după încrâncenarea prin care am trecut zilele astea. Pentru provocarea de luni,  în tabelul lui Eddie, mai găsiţi şi alte variante, în alte interpretări. Eu vă mulţumesc de pe acum. Simt zâmbete indulgente pe feţele voastre.