Tu nu-mi esti nimic decât o-ntâmplare
Pe care am uitat-o-ntr-un noiembrie gri;
Tu esti, probabil, o lectie oarecare
Ne-nvățată la timp, dar pe care o știi
C-a rămas neculeasă, nerodită,
Roasă-n inimă strâmbă și albită-n cuvinte
Și de spun o poveste, și de o fi adormită,
Tu râmâi doar un gând de luare aminte
Și atat.

Tu mi-ai fost, într-o vreme, o umblare prin minte,
Scotocind prin cotloane, deși sunt la vedere,
Mie, acum, nu imi pasa daca prinzi in cuvinte
Zbateri moi sau nuanțe care par doar repere
Într-o lume pestriță, intr-o lume amară,
Judecând după umbre ce le aduni împrejur,
Din păcate, mereu vei credea c-o s-apară
Vreun călău ce-o sa-ți caute jertfa pusă pe rug
Sau pe jug.

Am puterea sa plec, sa ma nasc inc-o dată,
Sa renunț și la oameni, la idei și cuvinte,
Am putere sa uit, dând povestilor roată
Înșirând alte umbre și lumini părăsite,
Vei vedea ca nu-mi pasa că-mi găsesti vină iar.
Nu-i asa ca durerea poartă lacrimi dosite
Și ca viața-i o vină?  Altfel, mă întreb, de ce-o simt
Obosită?

Cand vei crede ca altul iți cam fură din viață,
Cand vei crede-n nimicuri care oricum n-ar conta,
Vei simți atentate care, puse-n balanță,
Nu vor da mângâiere, ci vor rupe din ea
Șiruri albe de gânduri, piatră seacă ce plânge
După omul din brațe, după omul ce moare
De atâta durere care-n suflet se strânge,
Nemișcării cerând, oarecum, îndurare
Într-un sărut.

Sărutu-i rece, îmbrățișarea ta de stancă mi-e străină!,
Pare a spune-ntr-un final absurd și-ncremenit;
Dă-mi drumul din strânsoare caci tu esti cel de vină
Că nu trăiesc doar clipa ci, poate, un infinit!
Sunt ochi ce cred povestea zidirii-nlănțuite,
Sunt inimi ce nu simt c-au meritat să tacă,
Ce ar fi vrut să bată-n emoții amețite
Și nu în veșnicie iubirea să o-mpartă
Absurd.

Morala am avea, de nu am fi cu toții
Prea diferiți în simțuri, percepții și trăiri,
Unii preferă o viață jucată-n ritmul sorții
Ca fluturii ce poartă-n aripi trăiri de o zi
Sau cei care ar duce-n nemuriri de piatră
Povesti care sa-nceapă și azi, si-ntotdeauna,
Nu ar conta ca piatra, pe alocuri, chiar se crapă,
In infinit si-ar duce și inima, și  anii, și nu le-ar fi totuna
C-ar mai trăi o zi.

 

Nu mă omor după temele ce au la bază fotografii, dar am încercat și eu ….. piatra cu versul. Veți găsi în același tabel găzduit de Eddie, scrieri mai spectaculoase, tot în clubul celor 12 cuvinte. Aceasta a fost percepția mea -un infinit de o zi