Etichetă: pasari

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Copacul vieții

Adriana2 comentarii

Loviturile de zâmbet îmi provoacă abur dulce,
Pe o creangă, în al meu suflet, vin trei păsări să se culce;
Una-mi ciugulește, în taină, două griji neasortate,
Alta strânge niște cioburi din visări amorezate,
Numai una stă de pază și nu lasă să-ncolțească
Vreo sămânță gri și tristă, iarba vieții să îmi crească
‘naltă și cu abur dulce, nu-i așa c-acum zâmbiți?
Vă rog eu, vorbiți în șoaptă, cucii mei să nu-i treziți!
Să rămână în copacul care crește, în mine, blând,
Ca o binecuvântare, chiar de-mi scutură, pe rând,
Frunze, muguri, flori și ghinde, crengile puțin cam lungi,
Dar adună fluturi iarna, și, în vară, niște fulgi;
Îmi lovește în geamul minții doar cu ramuri înflorite,
Iar pe coasta stângă-mi pune miez de fructe zemuite;
Inima e învelită într-o scoarță dantelată,
Strâmt, în scorbura iubirii, șade o floare înghimpată;
Cu un roșu strâns pe margini și cu scut de mușchi verzui,
Port în mine o pădure, și-un alai de păsări șui!
Nu-i așa că doar cu tihnă și cu legământ de zâmbet
Pot să crească frunze în mine, iar în inimă un cântec?

 

sursa: pinterest
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Toamne și ploi, vechi și noi, ploaia din noi

Adriana12 comentarii
Ploaia asta îmi macină forfotele întomnite. Se scad picurii care-și fac treaba lor de picuri. „Care ești măi, în plus? Du-te în văzduh! Caută-ți un nor și privește de acolo spectacolul! Nu cumva sa te rostogolești fără să fie neapărată nevoie de tine!”
 
Nici că le păsa! Îmi zdrobeau cuvintele și așteptările într-un ritm sacadat. Streșinile scoteau bulbuci de aglomerare. Burlanele vorbeau de nesupunere. Apele se adunau și se risipeau pe trotuare gri. Dacă s-ar aduna într-un loc aș ști că mi-aș găsi și eu, cândva, acumulate, mirările și ropotul trecerilor mele de toamnă. Așa, le spală ploaia. Muzica plânsului din văzduh e aceeași, dar pare nouă.  O păcăleală. Și, de fapt, de ce plâns când simt curățare, liniște și rost de colț de pătură groasă, lângă o cană cu licoare caldă și biscuiți sfărâmicioși?!

Frunzele lucesc puternic ca niște talismane de aramă, prețioase, fălindu-se în oglindiri cuminți. Îmi simt mintea golită de lucruri inutile. Aș citi, dar mă las vrăjită de spectacolul  de afară.
 
Trop, trop, trop. Se războiesc pe acoperișul meu. O fanfaronadă inutilă! Ce, măi, vă credeți primii? Am mai văzut noi picuri și înaintea voastra! Dar ei fac hore, joaca sarbe, se razboiesc in lupte ploioase, izbandind sa spele urmele unui anotimp uscat și sec.
 
Ploaia asta imi macină forfote de păsări care-și caută hrana prin pomii noștri. Fructe de soc le sunt răsfățuri inedite, căci mai toate s-au trecut deja, dar la noi încă mai sunt. E amuzant cum se rostogolesc pe ramuri, căci acolo unde sunt fructele …și crenguțele-s firave, și se rup sub greutatea lor de păsări. Prin brazdele noastre de flori se aud ciufulituri de frunze si pene. Picurii cad peste ele și gângureli aparte răzbat până la noi. Se comporta de parcă ploaia le-ar fi martor în munca lor de teren. Sunt precum cei care nu se împiedică de starea vremii când afară mai e ceva de făcut, de adunat, de strâns. Au protecție toți. Cum de la cine? De la EL. Soțul meu a lucrat cu alți oameni de ispravă, ignorând apa și frigul care le cam încurca socotelile. Nu, nu acasă. Biserica din Vârghiș, Covasna, primește oaspeți peste două săptămâni. Era rost de primenire …la cât de uitat de timp și oameni e acel loc în care e suficient sa intri ca sa ghicesti cam cum e cu lumea, cu istoria și cu trecerile noastre grăbite.
 
sursa: facebook
Ploaia asta îmi macină înțelesurile. Simplitatea se așază. Iertați-mă, ies pe stradă. De la geam spectacolul pare repetativ.  Vreau sa fiu putin pasare, sa-mi fac rost de speranțe. Vă zic curând dacă vor luci la fel ca frunzele cu roșu pe margini. Dacă nu, inseamnă că n-am inteles nimic și …ploaia mi-a udat doar cuvintele. Iau cu mine pe cine vrea. Vreo două flori, o umbrelă roșie și vreo două geamantane cu griji. Pe acelea le las în gara în care nu trece niciun tren, dar lumea tot revine. Stau mulți pe peroane așteptând  să se ridice barierele sufletelor.  Uneori, doar ploile mai  fac oamenii să  se adapostească în locuri pe unde nu mai trece nimeni.  Revin, obosită, la muzica de acasă. 
 
Se plimbă iar câțiva stropi pe acoperișul meu, cică aduc o nouă toamnă. Dar asta veche ce are?
 
Voi ce credeti? Mă păcălesc, nu-i asa? Repetativ. Mai bine îi dau drumul pe stradă. Cum cui? Apei de ploaie. Fac câteva bărcuțe de hârtie și le trimit, împreună, la vale, să se știe că sărbătoresc neprevăzutul și aroma de pădure, aroma de rășină răvășită. La butoniera sufletului îmi păstrez, însă, frunze de aramă ude, dovadă că apa spală și natura vindecă orice…..fantezie.
ploaia
sursa: facebook, bărcuțe de hârtie și ploaia

 

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Drame și isterii (de căței nu de copii)

Adriana2 comentarii
Drame și isterii
drame și isterii
(drame și isterii)
-Mă vedeți?
-Da, da ..pe mine!
-Lăsați-o pe alintata aia din brațele lui tata!
Eu vreau sa fiu vânător! Cu permis sau fără, asta vreau! Muște, albine, șoareci, arici, (sobolani, serpi) dar mai ales păsări, le vânez cu drag. Dimineață, a intrat o pasăre în cameră, și am văzut-o primul. Păi, ziceți voi, decât să se izbească de stâlpi, pereți și geamuri, nu mai bine o prindeam eu? Nu m-a lăsat blondu’. Ba m-a și scuturat nițel că devenisem isteric. Păi, cum sa nu devin? Că aia nu stătea mult pe la noi, ceea ce așa a si fost. Cumva, cumva, a găsit geamul deschis și a iesit.
Acum, dacă tot mă face mama de rusine public, vă rog eu căutați-mi un permis de vânătoare. Vedeți sa scrie Toto Tîrnoveanu pe el. Nu, nu..Lupu’-Băiatu’ Tîrnoveanu, că ăla nu vîneaza nimic, doar pe Alma, iubita lui, aia din brațele lui tata.
Eu…aștept.
Dar hai să pregătesc și eu o răzbunare. Nu-i așa că eu sunt mai cuminte? Păi, ce? Mă urc pe pervaz în locul florilor asa cum face dumneaei?

 

Cum spuneam, drame și isterii...

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului

Adriana8 comentarii
Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului:
Dacă ți-a plăcut, cândva, un cântec de pasăre doar pentru că nu ascultasei încă alte triluri, să nu te miri că într-o zi ți se va părea stridentă, arțăgoasă, gălăgioasă, iritantă, dornică doar de atenție, sperând să-și mute armoniile pe alte ramuri. Nu-ți va garanta nimeni că nu te vei plictisi și de alte acorduri, însă e imposibil să nu găsești unele care să-ți ciripească discret…muzici preferate sufletului tău. Bucură-te de ele atât cât sunt, așa cum te-ai bucurat și de cele rătăcite-n abisul schimbării.
Iar dacă nu poți nici măcar să mai simți zgomotul acelei înaripate să nu te simți vinovat, viața e plină de lucruri care vin precum pansamentul pe rană, cât să te miri ce ascunse au stat, în scorburi cu vise, neîndrăznind să-și ducă zborul și glasul spre cei ce le căutau, fără ca ele să știe.
Neîntrebând sufletul despre zbuciumul său nou îl lași să-și recapete singur albia aceea a confortului de unde nu vor lipsi alte întrebări sau cunoașteri. Și le va așeza singur, între două vorbe spuse Cerului și două oftaturi lungi. Pe cele din urmă le vei simți, pe primele le vei ghici în acțiunea cea nouă de care te bucuri, ca și când erai programat sa faci asta. Totul e o scenă unde se joacă sute de piese de teatru, exact cam câte gânduri nerostite ne trec nouă zilnic prin minte. Chiar dacă nu ajung fapte își ascund reprezentațiile necerând atenție în plus, ci doar să se consume și ele printre cele cu glas.  Stau sub zăbrele de gând, mereu atente, sa vada cand e randul lor de primadone.  Si noi le casapim cu zgomotele din afară ce nici măcar nu ne aduc bucurie mereu în loc să ascultăm și muzica sufletului.
Uneori, din coliviile noastre aurite, privim colivia nesfârșitului și ne mirăm ce ușor e să ne rotim spre ce ne place. Atâta eliberare din suflete încorsetate de preconcepții, nu mi-a fost dat să văd.
Azi, am văzut un om care era fericit. Fericit că-i cânta altă pasăre la geam. Și, nu știu cum, dar am înțeles ce ușor era.
Să fiți iubiți de cine doriți, și să iubiți pe cine vreți, fără vinovății de fațadă. Ne sunt suficiente aparențele în care ne scăldăm ochii și sufletul. Iar dacă tăcerea mea de dincolo de cuvintele scrise vi se pare de neînțeles, nu căutați logica pentru că nu exista. Sunt lucruri despre care și cel mai vorbăreț și extrovertit om nu vrea a vorbi, chiar și celor cu care a făcut-o până deunăzi..ușor. Poți împărtăți emoții dar e greu să-ți mai împarți sufletul, dezgolindu-l prea tare într-un moment când, poate, e doar obosit și singura hrană regeneratoare e cuvântul scris sau tăcerea.
Numai că atunci când taci, și muzele amuțesc. Nu mai bine că le asez aici sub formă de nori de cuvinte gata sa se risipeasca pe Cerul Nădejdii? Asa le voi asculta oricand voi dori, în triluri de ganduri înnoite..
Sunt bine, dragii mei, însă din realitati si fantezie, uneori, …poți fi doar culegător de cuvinte ce bântuie nehotărât. Atunci le adun spre surâsul zilei ce se așază pe genunchii mei, greșind directia, lăsandu-mi chipul sa capete ceea ce doreste – senin sau încruntări de sprâncene. Voi ce credeți că am ales?  Si apropo, spre disperarea celor care atunci cand le arati o fotografie te intreaba unde e zâmbetul. Știți ce le răspund? În realitate. Cel mai greu lucru mi-a fost să zâmbesc și să râd forțat. Mai bine mă lipsesc, vorba unei dragi mie, căreia veselia îi e mereu haină potrivită. Să fiți iubiți și nu căutați drame nerostite acolo unde nu sunt…
Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
sursa: pinterest, free bird, Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Suspendată-n așteptările vieții

Adriana23 comentarii
Lumea va avea mereu așteptările sale în ceea ce te privește. De fapt, de ce vorbesc eu la general, când orice lucru bun sau rău, care mi se întâmplă sau doar trece tangent pe câte o muchie de gând mă face să scot o părere personală. Da! Si ea, lumea, se va mira că nu ai chef de desfășurat vorbe și altfel decât cele scrise aici pentru toți ochii, se va mira că nu răspunzi multor întrebări sau că nu te implici acolo unde se crede că ai putea intra fără prea multe invitații.
Uneori, mă apucă așa admirația față de oamenii care sunt în raport cu mine… cât un egal cu zero. Mai precis, nu contez pentru ei nici măcar cât să-mi pronunțe numele. Și culmea, îmi vine să-i aplaud pentru unele decizii și mie să-mi dau două palme să mă trezesc din basmul închipuirii. Doar că mi-e lene și se vede asta, rămân cu admirația și cu litere tastate. Si da, daca față de aceștia îmi rămâne admirația sunt unii care îmi dau fiori pe șira spinarii cu aspectul lor blând și politetea plină de ipocrizie. Și credeți-mă, știu ce spun, am experimentat o vreme asta, dar am alungat-o după ce mi s-au predat lecții zdravene de iubire și sens.
Eu sunt făcută să dezamăgesc. Simt asta cu fiecare zi. Simt asta când observ reacții la care nu m-aș fi gândit căci, în superficialitatea și graba mea, îmi trec ochii și sufletul doar pe ce îmi pică în cale. Si-mi pică semne faine, chiar, unele de parcă le-ai cerut noaptea, cand te cotropesc cuvintele sub forma de poezii.
Ce? Nu știați? Eu când adorm sau dau să mă trezesc, scriu, într-un somn conștient, versuri care nu ajung niciodata cu formă si fond. Flutură doar prin mintea mea, mă fac să am zvâcniri, să mă ridic și să le scriu pe o foaie, dar mă desprind atat de greu din gheara somnului încât îmi zic că vin ele și altadată. Nu vin. Vine realitatea. Si realitatea e cu cafea cu lapte, azi, de exemplu, și emoții trimise de alții. Pe care le ignor, că am treabă, dar nu atât de multă cât să nu-mi cânte degetele, pe tastatură, „poezia” săptămânii:

De m-aș schimba, aș vrea să alung gânduri-păsări ce-mi ciocănesc în geamul îndoielii,

Dar asta ar însemna să am echilibru, pe cand eu am doar o cumpănă

Din aceea pe care ne dădeam când eram mici și era musai să fie cineva și în partea cealaltă.

Uneori se mai așaza vreunul, acolo, și mie îmi intră apele în matcă,

Dar alteori rămân suspendată pe un fir de gând…

Și fix când scriam toate acestea, am aflat, din nou, că unui om i s-a suspendat viața în neant. Cu alte cuvinte, sa fim fericiți. Viata e tot ce avem, restul sunt amănunte!