-Cum te cheamă?
-Mă cheamă Floare
şi stau în casa de pe vale!
-Esti pământeană, pari diafană,
de zici că eşti dintr-o icoană!,
o iscodea un ghimpe hâtru
cu buze albe de hârtie;
-Sunt smulsă dintr-o colivie
şi par străină
în lumină;
sunt trestie printre cuvinte,
dar sunt cuminte,
de dascăl bun
am eu în jur!
-Nu-s rău, să ştii, şi dac-ai vrea
să îmi fii floare, floarea mea,
un colier de rouă nouă
şi-un văl de boare
cu răcoare
ţi-aş dărui
sau aş muri
însângerat..
..că m-ai uitat!
Aşa vorbea floarea cu spinul,
în ora de iubire stea,
încinşi mai rău ca o curea
pe trupul vreunei domnişoare;
sorbind, pahar după pahar,
vreo două cupe ..de nectar..
…amar,
se dovedi pe seară,
căci ghimpele cam plictisit,
crai mare, adus din Bărăgan,
vânjos şi un picuţ golan,
s-a arătat cam obosit
şi s-a pitit.
De fapt, stătea la pândă,
voind în mreje să  le prindă
şi să bifeze în tabel
noi cuceriri. Ghimpe rebel!
Dar cum stătea semeţ şi-nfipt,
pus pe vorbit şi cucerit,
nu ştiu cum, dară, s-a trezit
niţel cosit.
Floarea suavă şi senină
zâmbea spre soare, amorţită :
-Oh, cât de mult am fost iubită,
de-acuma pot să m-ofilesc,
căci eu alt spin nu mai doresc!
Lăsat-o Dumnezeu o seară
să-şi dreagă dorul pe o geană
şi peste noapte l-a-nflorit
pe Liliac, băiat dorit:
-Te cheamă Floare, nu-i aşa?
-Nu vrei să fii iubita mea?
Ea de emoţie roşi
spre florile liliachii;
uită de Ghimpe şi-orice spin,
se unduia frumos şi lin,
îşi coborî corola toată,
foşnea duios, amorezată
de-un june prim, cum nu visa.
-Da, vreau sa fiu iubita ta!
Morală am, nu prea subtilă:
decât să te priveşti cu milă,
să crezi că eşti bună de-un ghimpe,
mai bine aştepţi şi iei aminte,
căci nici nu ştii de unde apare
o floare a ta, rătăcitoare,
junele tău cel înflorit
şi-atunci e timpul de iubit;
căci decât număr în tabel
de cuceriri de fel de fel,
mai bine să-nfloreşti în timp
cu cel mai potrivit iubit!