Din vieți ce râd, plângând!

Sunt sterpe gropile din cer,
Nici apă n-au, nici stele nu-s,
Sunt gropi de cer de nepătruns,
Inel de gând, gol fără cer,
Ademenind mister.

Sunt hăuri fără de început,
Gol fără margini ca un vid,
Sticlesc intens a infinit,
Inele ce unesc tumult
Pe trup de vânt.

Și-n cratere de beznă oarbă
Cu oaze prinse în înțeles
Am dat să caut Univers,
S-ascund, adânc, sa nu se-ntoarcă,
Dureri sa toarcă

Și sa strângă, în timpul cel fără de trup,
Tot greul adormit în lut,

Din vieți ce râd, plângând!

Inspirație la minut, venită dintr-o conversatie cu un călător printre „aștrii virtuali”

 

 

 

Noaptea de Sânziene

Noaptea de Sânziene
sursa: internet, Noaptea de Sânziene
sursa: internet, Noaptea de Sânziene
Azi noapte sânzienele au înflorit
Să prindă fete dalbe-n păr cunună,
Azi noapte s-au pus vise la rodit
Și s-a privit spre stele și spre lună.
 
Azi noapte, spun legende cu parfum,
Fecioare despletite au făcut horă,
Unii mai zic că le-au văzut în fum,
Iar alții că pădurea le adoră.
 
Și mai zic unii că e dans străvechi,
Că-i musai să te faci că nu le vezi,
Că-s iele care umblă în perechi,
Și fură graiul dacă-n joc te pierzi.
 
Că te atrag cu trupurile lor de zâne
Și se închină ca-ntr-un ritual,
Că poți să nu apuci ziua de mâine,
De taina lor o strigi, ca-ntr-un semnal;
 
De vezi fecioare care par mirese,
Și uiti de Sânziene și de jocul lor,
Ești parte dintr-o lume cu miresme,
Alesul nopților cu taină ce te vor.
 
Se zice, dacă scapi de-a lor îmbrățișare,
Viața-ți va fi marcată de frumos,
Și că vei face muncă creatoare,
Dar vei purta în tine un oftat duios.
 
 
Nu știu dacă-i legendă sau doar fantezie,
Știu însă că hrănim imaginații,
Și Sânzienele se ascund în poezie,
Iar în cuvinte chiar sunt incantanții.
 
Azi noapte, multe dorințe au urcat spre cer,
Și flori gălbui s-au așezat cununi,
Iar azi, văd oameni surâzând ca-ntr-un mister,
Păstrat în două stele, în alte lumi,
 
…sperand la împlinirea lor.
sursa: internet