Mărgăritare versificate

Verde, să-l port și când mi-e dor

Și stâncile-s bolnave tot aşa?
şi muntele îmi cântă tot de verde?
sunt spectator cuminte-n curtea mea,
spectacolul naturii nu se pierde.

Mai vine câte-o roză şi-un lăstar,
un mugur crud se zbate  să ne strige,
îşi pleacă crengile vreo doi arţari
şi ploaia-i udă, fin, să nu se strice.


Mi-e casă doar pădurea în culoare
şi mi-e popas aleea cea cu nuci,
mirosul verii, recunosc,…mă doare,
dar îl pastrez în doze…foarte dulci
…şi pentru vremuri viitoare