Sorb picătură cu picătură. Atentă, distrată, prinsă în singurătăţi frivole cu gust de cireşe amare. Gândurile-mi trec cu repeziciune prin episoade de-a râsu’-plânsu’ şi nu uit nicio clipă că sunt pierduta zilelor de duminică ce cad într-o joi. Strivesc între dinţi două boabe de cafea din bucăţica de tort din farfurie. Nu mă împiedic de amănunte şi scot o lumânărică din poşetă. O înfig brusc, cu un gest teatral, uşor dramatic chiar, fiind sigură că, măcar, un spectator am în acel bar, în care lumea adulmecă aburi de viaţă efemeră. Să-mi spun la mulţi ani? Să trăiesc? Cui? Mi-aş fi dorit să mă nasc vara când cireşele se coc şi miroase a viaţă, bogăţie şi curaj. Fulguie uşor şi-mi suprim gândul. Ianuarie nu e tocmai luna mea favorită. Toţi încep ani, îşi fac planuri, prind idei noi. Doar eu ştiu că trebuie să mă bucur forţat de o zi ce se ascunde în începuturi. Ale altora. Niciodată ale mele.

Suflu în lumânarea mea roşie şi prind între degete cireaşa confiată din tortul meu devenit, brusc, ..aniversar. Hmmm, „cireaşa de pe tort”! Oare ăsta să fie echilibrul dintre gânduri dulci, vinovate şi viaţă cu cireşi în floare? Cine ştie? Într-o zi, voi avea cireşul meu copt, fix într-o zi de ianuarie, iar în dinţi voi zdrobi, nu boabe de cafea, ci fructe dulci şi zemoase ce le voi culege încet, cu grijă, ca într-o vrajă. Doar să vreau….

Şi am vrut….

Mă voiam “duminică”, dar tot a joi străluceam. Acum mi-am prefacut zilele în duminici pretioase, cu foarte, foarte putin. Doar gustul de cirese amare mai revine, așa, ca într-o amintire pretioasă a unei singurătăţi ce părea că nu va mai pleca.
Dar a plecat.

Definitiv. La multi ani, mie!

Pentru o zi aparte in care nu voi aseza tristeti ci doar bucurii. Azi, e permisa orice scriere, pentru joia aniversarilor mele