Mai bine un fluture să fiu….

Mai bine un fluture să fiu:

 

Eu nu mă strig și nici nu chem
Lumina cerului să-mi ardă,
Nu-mi pun durerile într-un ghem
Să se deșire-n altă poartă;

Nu îmi amestec bucurii
Cu oftaturi care torc povești,
Nu cred în lumea dintre vii
Că azi mi-ai fost și nu-mi mai ești;

Nu am căderi în colțuri albe,
Eu pic, adesea, în genunchi,
Și-n rugăciune viața-mi cade
Strângând minunile mănunchi

Îmi cântă îngerii pe umeri,
Dar eu aud un susur blând,
Nu te mira că într-o vineri
Îmi par duminici pe pământ!

Scad ploile din umbra-mi vie,
Mă scald în aur de cuvânt
Caci încă-mi e și o să fie
Iubirea sfântă legământ;

Și-n clipele de deznadejde
Mă strâng încet ca-n colivie
Și-mi pun, discret, mâna pe umăr,
Simțind puteri ce or să învie;

Si m-or aduce-n ceas de tihnă
Mi-or alunga nepotriviri,
Decât cu inima haină,

Mai bine un fluture să fiu!
Mai bine un fluture să fiu!
Mai bine un fluture să fiu!

 

 

 

 

În noaptea ce-ți stătea pe buze

În noaptea ce-ți stătea pe buze
Te ningeau stele visurilor inocente
Ce-mi zâmbeau doar mie.
Adunam, cu palma, freamătul
De parcă mângâiam aerul din juru-ți
Să nu-ți trezesc îngerii.
Coboram pe linia inimii,
Cuprinzându-ți bătăile
În căuș de palme obosite;
Nu mă lua somnul, în tainele sale,
Si rataceam pe chipul tau
Ca intr-o primâ dată.
Tu râdeai îngerilor tăi și, poate, mie
De parcă ai fi fost treaz intr-o piesa de teatru… radiofonic,
Căci doar eu te știam, te aveam, te simțeam,
Ca un regizor fără niciun merit
Al unui actor genial.
Doar piesa de teatru avea un scenariu adormit
Cu șifonul așternuturilor  calde decor perfect
In lumina stelelor.
Habar nu am când am ațipit
Dar m-au vizitat îngerii tai
Pe umărul stâng.
De unde știu?
Păi, n-am mai plâns în somn…
Și le-am zâmbit…lor
…a inimă.
sursa: pinterest

Multumesc

Picături de noapte târzie
Se prind de inima mea fericită,
Se contopesc într-un ghem de vise
Cu sclipiri de îngeri rătăciți.
Un fir roșu, franjurat în capăt,
Se desprinde, rostogolind, încet, ghemul.
Dar ghemul nu se deșiră.
Aripa îngerului cel mic, rămas mai pe urmă,
Agață firul cel rosu, împletindu-l cu pene si lucirile lui de aramă.
Scăpă, totuși, câteva scame purpurii,
Ca niște lacrimi rugătoare, de vis curat.
Scuturându-le într- o noapte senină, pe o bancă de lemn adormit.
Si cum cadeau, se transformau în petale de catifea
Pentru ghemul meu de vise fericite, cu sclipiri de îngeri atenți.
Multumesc.